Dintotdeauna ți-ai dorit să îi faci pe ceilalți fericiți, chiar cu prețul propriei tale stări de bine.

În relația de cuplu te temi să îți înfrunți partenerul de teamă că te va părăsi. Oricum, dacă stai să te gândești, în aproape orice situație sentimentele celuilalt par să fie mai importante decât ale tale.

Îți pasă prea mult de ce cred ceilalți despre tine și tu știi asta, numai că nu te poți abține.

Dacă cineva ți se pare că s-a uitat urât la tine, ești în stare să nu dormi toată noaptea chinuindu-te să îți dai seama ce ai făcut ca să meriți acest tratament.

Le găsești mereu scuze celor apropiați pentru comportamentul lor față de tine, însă ție îți spui că nu ai făcut destul ca să le câștigi simpatia sau afecțiunea.

Dacă cumva se întâmplă să te pui pe tine pe primul loc, te copleșește vinovăția.

Ai prelungit adesea relații care nu îți făceau bine, numai de teama unei confruntări sau a suferinței celuilalt, chiar dacă știai că relația nu este potrivită.

Îți sună cunoscut?

Dacă da, atunci s-ar putea să te surprindă faptul că aceste manifestări descriu o tulburare numită codependență emoțională.

În cele ce urmează, vei afla următoarele lucruri:

• Cum să recunoști codependența emoțională – simptomele
• Ce este codependența emoțională (un scurt cadru teoretic)
• Diferența dintre dependență și codependența emoțională
• Care sunt cauzele codependenței emoționale
• Ce implicații are codependența emoțională în viața unei persoane
• Vindecarea codependenței – cum scapi de codependența emoțională

Sper că aceste informații îți vor fi de folos în a lua decizia de a-ți schimba viața în bine.

Cum să recunoști codependența emoțională – simptomele

Codependența înseamnă mai ales dependență emoțională, adică faptul că sentimentele și stările tale depind de ce părere au alții despre tine.

Este acea tendință de a te agăța de persoane, tendință care îi îndepărtează pe ceilalți și care îi face pe partenerii potențiali să nu mai fie atrași de tine. Pentru că agățarea de ceilalți nu face decât să îi îndepărteze, în cele din urmă.

Unul dintre simptomele cele mai obișnuite în codependență este să nu te simți în siguranță atunci când partenerul tău nu se află lângă tine. Te simți în siguranță doar atunci când partenerul se află cu tine și ești sigur(ă) că el sau ea este fericit(ă) lângă tine.

Cei care au această tulburare ar putea să aibă dificultăți serioase în a identifica ce simt, tocmai pentru că sunt mult prea concentrați pe modul în care se simte partenerul. Este posibil să ai dificultăți în a lua orice decizie, de teamă cu privire la modul în care ar putea reacționa celălalt la alegerea ta.

Codependența înseamnă că ai dificultăți serioase în îndeplinirea propriilor nevoi. Este posibil să nu știi ce vrei, ce îți dorești sau ce îți face bine. E greu să găsești pacea interioară și să te simți în siguranță atâta timp cât ignori tot ce are legătură cu tine și te concentrezi pe celălalt.

Persoanele codependente dau de multe ori semne de sensibilitate și nesiguranță încă de la vârste fragede. Au stimă de sine scăzută și caută permanent validare în afara lor, ca și cum părerea celorlalți despre ele contează mai mult decât propria părere. Caută cu disperare pe cineva care să le spună că sunt suficient de bune pentru a primi atenție, grijă și afecțiune.

Această permanentă căutare a fericirii în exterior, face ca până la urmă, persoana codependentă să nu mai poată fi mulțumită decât atunci când primește validare de la cineva. Sentimentul care îi domină viața este acela de a nu fi suficient de bun.

Ce este codependența emoțională (un scurt cadru teoretic)

Codependența nu este ușor de definit, întrucât chiar și printre specialiști definițiile sale variază. Unii o consideră o preocupare excesivă pentru problemele altora, într-o încercare naivă de satisfacere a propriilor nevoie emoționale neîmplinite. Alții o descriu drept a afecțiune a relațiilor, în care problema reală este relația cu sine.

O definiție populară descrie codependența drept a crește dependent de o altă persoană, care la rândul său depinde de ceva pe care de fapt nu se poate baza. Acest ceva pe care nu se poate baza este o adicție, fie că vorbim despre alcool, droguri, jocuri de noroc sau altele.

Codepedența este o stare disfuncțională care face persoana să se piardă pe sine în relație. Astfel, își ignoră propriile nevoi, emoții și probleme și se concentrează obsesiv pe nevoile, emoțiile și problemele celuilalt. Are un sentiment exagerat de responsabilitate față de ceilalți și au probleme în a avea limite personale sau a le respecta. Pentru ei, relațiile sunt o suferință permanentă și se luptă adesea cu anxietate, depresia, vinovăție și resentimente din această cauză.

Această descriere a codependenței are multe elemente comune cu tulburările alimentare. Un autor, Denise Bynum, scria în 2012 că „anxietatea, depresia, furia și compulsiile sunt problemele psihologice cel mai adesea asociate cu tulburările alimentare și codependența”. Mulți autori consideră că tulburările de alimentație și codependența au rădăcini comune și chiar că simptomele uneia sunt direct proporționale cu cealaltă (atunci când simptomele tulburării alimentare sunt puternice, la fel sunt și cele de codependență).

Codependența a fost mai întâi observată la copiii alcolicilor, care dezvoltau tipare aparte de negare, rușine, învinovățire, evitare, lipsă de limite personale, stimă de sine scăzută și receptivitate extremă la nevoile altora, toate acestea fiind mecanisme prin care copiii alcolicilor încercau să compenseze problemele părintelui. Aceste caracteristici erau menținute până la vârsta adultă, iar copiii maturizați intrau, și la maturitate, în relații instabile și abuzive.

Între timp, codependența nu se mai referă doar la familiile în care măcar un membru este afectat de alcoolism și a ajuns să cuprindă și alte categorii, mai precis orice familie în care cel puțin unul dintre părinți este abuziv sau manifestă comportament de neglijare. Astfel, codependența se referă adesea la o suită de caracteristici ale persoanelor care au în familie pe cineva cu o tulburare de personalitate sau o boală mintală.

Codependenții sunt de obicei nemulțumiți de felul în care merge viața lor, însă se tem de consecințele unor eventuale tentative de a se apăra sau de a se detașa.

Caracteristicile și simptomele codependenței emoționale

Codependenții pot fi recunoscuți după anumite expresii-cheie, pe care le folosesc atunci când discută despre ei sau problemele cu care se confruntă.

Tipar de negare:
• Mi-e greu să îmi dau seama cum mă simt.
• Îmi minimalizez, modific sau chiar neg sterile emoționale.
• Cred că sunt o persoană complet lipsită de egoism și preocupată de binele altora.

Tipar de stimă de sine scăzută:
• Am probleme cu luarea deciziilor.
• Sunt foarte auto-critic, nimic din ce gândesc, spun sau fac nu este suficient de bun.
• Mă jenez foarte tare dacă primesc aprecieri sau laude.
• Nu le cer celorlalți să îmi respecte nevoile sau dorințele.
• Nu cred cu adevărat că merit atenție sau afecțiune din partea celorlalți.

Tipar de supunere:
• Îmi sacrific propriile valori și convingeri ca să nu fiu respins de ceilalți sau ca să nu-i supăr.
• Sunt foarte empatic cu sterile celorlalți și mă molipsesc ușor și eu cu aceeași stare.
• Mă tem să exprim păreri diferite de ale celorlalți.
• Mă opresc din a face ceva care îmi place dacă altcineva îmi cere să facem ceva ce îi place acelei persoane.
• Mă mulțumesc cu sex, chiar dacă eu de fapt îmi doresc afecțiune.

Tipar de control:
• Cred că cei mai mulți oameni nu știu să aibă grijă de ei înșiși.
• Fac eforturi să îi conving pe alții de ceea ce ar „trebui” să simtă
• Mă supăr când cineva nu îmi dă voie să-l ajut
• Dau adesea sfaturi fără să îmi fi fost cerute
• Îi copleșesc cu daruri și favoruri pe cei la care țin
• Folosesc sexul pentru a obține aprobare sau acceptare.
• Într-o relație, am nevoie să simt că celălalt are nevoie de mine

Alte caracteristici frecvente:
• Responsabilitatea excesivă pentru acțiunile altora
• Tendința de a confunda iubirea cu mila și tendința de a se „îndrăgosti” de persoane pe care le pot compătimi și apoi salva de la soarta lor crudă
• Tendința să își depășească atribuțiile
• Tendința de victimizare când eforturile nu le sunt recunoscute
• Ar face orice ca să se agate de relație, să evite sentimentul de abandon
• Sentiment de vinovăție dacă își ia apărarea sau își cere drepturile
• Lipsă de încredere în sine sau în ceilalți
• Teama de abandon sau de a rămâne singur
• Dificultăți în a își recunoaște propriile emoții
• Dificultăți de adaptare – rigiditate
• Lipsa de limite personale
• Probleme de control al furiei
• Comportament duplicitar sau mincinos

În esență, codependența generează stres și dă naștere unor emoții dureroase precum rușinea și stima de sine scăzută. Acestea, la rândul lor, dau naștere la teamă de:
• A fi judecat
• A fi respins sau abandonat
• A face greșeli
• A fi un ratat
• A fi prea intim sau a se simți captive
• A fi singur

Toate aceste simptome conduc în cele din urmă la furie, resentimente, depresie, deznădejde sau disperare. Iar, când emoțiile sunt prea intense, apare adesea senzația de amorțeală emoțională.

Asta înseamnă că toți suntem codependenți?

Ei bine, nu. Una este ca, în anumite situații, să afișezi un comportament codependent și alta este să faci asta tot timpul.

De exemplu, mulți bărbați se dau peste cap să impresioneze la prima întâlnire, cu toate că, din punct de vedere al dinamicii relației, aceasta este o greșeală adesea fatală pentru relație. Pur și simplu, sunt atât de emoționați sau de intimidați încât nu se pot abține.

La fel, o persoană care tocmai a primit o promovare, este posibil să facă tot ce îi stă în putere să demonstreze că a fost alegerea potrivită pentru acel post.

Aceste comportamente, luate individual, nu constituie o tulburare.

Dar, dacă aceste comportamente se repetă în diferite situații sau se întind pe perioade lungi de timp, pot semnala existența tulburării.

Ca să continuăm exemplul, e de înțeles ca, în primele luni după o promovare, să fii recunoscător șefului tău direct și să vrei să-l impresionezi dar, dacă și 10 ani mai târziu te simți în continuare îndatorat, atunci s-ar putea să fie o problemă la mijloc.

Iar ca să clarificăm și mai bine termenul, hai să vedem și ce nu este codependența.

Ce nu este codependență emoțională

Doar pentru că îți pasă de binele celor apropiați nu înseamnă că ești codependent. Nici măcar atunci când încerci să controlezi comportamentul cuiva pentru că știi că își face rău (de exemplu, unui dependent de droguri).

Codependența nu înseamnă nici să duci comportamentul de control până la nivelul de abuz. Acea intensitate este caracteristică tulburării narcisice sau sociopatiei.

Mai mult, nu orice partener al unui alcoolic este codependent. Este nevoie de o întreagă înlănțuire de factori pentru a crea tulburarea și, de regulă, nu lipsesc traumele din copilărie din tabloul vieții acelei persoane.

Codependență și contradependență

Un fenomen interesant apare în unele cazuri de codependență: persoana care până atunci părea complet absorbită de altă persoană (de regulă partenerul), are o schimbare la 180 de grade și se comportă în sens opus, și anume respinge persoana care până recent fusese obiectul obsesiei sale.

Acest fenomen se numește contradependență și, într-o relație codependentă, partenerii de multe ori alternează rolurile de co și contradependent. Adică, mai întâi unul dintre ei îl respinge pe celălalt, în timp ce acel celălalt devine tot mai disperat să nu fie respins, apoi celălalt îi întoarce spatele și cel care până atunci respingea devine la rândul său disperat după atenție.

Care sunt caracteristicile contradependenței

Contradependența este „afecțiunea” de care suferă cei care se tem de intimidate și de atașament emotional. Acești oameni reușesc să se convingă pe ei înșiși că nu au nevoie de alte persoane prin negarea propriilor nevoi și prin evitarea intimității, pe cât de mult posibil.

Alte semne caracteristice ale contradependenței sunt următoarele:
• Cer ajutorul altora extrem de rar, sau chiar deloc
• Intimitatea le produce anxietate
• Își ascund slăbiciunile față de ceilalți
• Nu par conștienți de nevoile sau dorințele altora
• Tind să sexualizeze orice gest de afecțiune
• Se preocupă de felul în care arată
• Sunt perfecționiști
• Se tem să nu pară slabi
• Nu sunt în contact cu propriile emoții

Persoanele codependente tind să aleagă parteneri contradependenți, formând astfel ceea ce eu numesc o afiliere nevrotică, cu alte cuvinte, două probleme compatibile una cu cealaltă.

Ai putea spune că multe relații arată așa și că e normal ca unul dintre parteneri să iubească mai puțin și să îl respingă pe celălalt. Numai că te-ai înșela, pentru că acesta nu este un tipar sănătos de relație, este unul toxic, adesea chiar abuziv.

Tiparul sănătos este cel al interdependenței. Interdependența presupune o dependență reciprocă bazată pe încredere, nu pe manipulare sau alte șiretlicuri.

Diferența dintre dependență, codependență și interdependență

Tulburarea codependentă de personalitate nu este inclusă în manualul de diagnostic DSM-V. Această tulburare nu trebuie confundată cu tulburarea dependentă de personalitate, prezentă în DSM-V, cu care împărtășește o serie de simptome, dar de care se deosebește prin elemente esențiale:

• Fundamentul tulburării dependente se pune în adolescența târzie sau intrarea în maturitate, pe când codependența își are originea în copilărie și în familia inițială.
• Tulburarea dependentă este de cluster C (de tip temător/anxios), pe când tulburarea codependentă aș încadra-o mai degrabă în clusterul B, care cuprinde tulburări precum narcisismul și borderline, tulburări caracterizate de un slab control al emoțiilor și comportamente aparent iraționale. După părerea mea, codependența are aceeași origine precum celelalte tulburări din această categorie, și anume rana narcisică de a nu te fi simțit iubit de părinte.

Deasemenea, aș putea să încadrez tulburarea codependentă și în rândul tulburărilor emoționale de atașament, în categoria atașamentului de tip anxios. Dacă pare confuz (pentru că am zis că nu aș încadra tulburarea codependentă în rândul tulburărilor de tip temător/anxios), uite încă o deosebire între cele două, poate cea mai importantă:

• Tulburarea dependentă de personalitate merge pe ideea că persoana nu poate face lucruri decât cu ajutorul altcuiva și în prezența altcuiva. Persoana care suferă de tulburarea codependentă merge pe ideea că cealaltă persoană nu poate face lucruri fără ajutorul său.
• Sigur că și codependenții sunt la rândul lor dependenți de ceilalți. Însă ei sunt în mod esențial dependenți de dependența celorlalți față de ei.

E o diferență subtilă dar foarte importantă. Cred că ar fi fost mai ușor însă dacă cele două denumiri nu erau atât de asemănătoare.

Am menționat anterior interdependența ca alternativă sănătoasă, așa că merită să detaliem puțin subiectul.

Interdependența se deosebește de codependență prin faptul că relația nu este simbiotică, partenerii se pot baza unul pe celălalt pentru sprijin, înțelegere sau ajutor, dar fiecare partener în parte rămâne autonom și poate funcționa de unul singur.

În relația codependentă, cel puțin unul dintre parteneri se bazează atât de mult pe celălalt încât este incapabil să funcționeze de unul singur. Sau, cel puțin, este convins că nu poate. Codependentul are nevoie ca celălalt să aibă nevoie de el, altfel nu se simte bine.

Într-o relație interdependentă, nu se bucură nimeni pentru că celălalt are nevoie de ajutor sau sprijin, pentru că asta înseamnă că are o problemă. Iar, dacă are o problem, înseamnă că nu îi este bine. Și nu ai de ce să te bucuri când partenerului tău nu îi este bine.

Care sunt cauzele codependenței emoționale

Codependența își are de obicei originile în copilărie. Un copil obligat să aibă în permanență grijă de alții își va suprima până la urmă propriile nevoie și ar putea chiar să devină dependent de statutul de îngrijitor care i-a fost impus.

Acești copii au primit mesajul că este egoism să îți pese de tine și învață să se simtă vinovați ori de câte ori au tentația de a avea grijă de ei. Iar, atunci când nu se supuneau, erau pedepsiți, fie prin ignorare sau „tratamentul tăcerii”, fie chiar prin agresiune verbală sau fizică. Sau au renunțat de bunăvoie la propriile nevoi, pentru că simțeau că nu pot controla ce li se întâmplă și vedeau cum părintele este prea copleșit sau preocupat de propriile probleme ca să se mai ocupe și de ei și să le ofere sprijinul de care aveau nevoie.

Un copil supus unor evenimente traumatizante sau unei familii dezorganizate va abandona preocupările copilăriei și va intra pe modul de supraviețuire. În modul supraviețuire, persoana este hiper-vigilentă și scanează permanent mediul înconjurător pentru a identifica eventualele amenințări. Această persoană va evita introspecția, considerând că este nu doar inutilă dar și periculoasă, pentru că distrage de la starea de vigilență, ceea ce o poate pune în pericol.

În familiile disfuncționale, de regulă nu se recunoaște faptul că există o problemă. Părintele dependent sau bolnav devine secretul familiei, și ceilalți membri sunt forțați să își reprime emoțiile pentru a nu dezvălui secretul altora. Dezvoltă mecanisme de apărare care să îi ajute să își reprime emoțiile, mecanisme precum negarea, ignorarea sau evitarea. Se detașează de emoțiile lor, nu vorbesc despre probleme, nu se ating, nu se îmbrățișează, nu confruntă problema. Și, mai ales, nu au încredere în nimeni.

Acești copii învață că ei sunt responsabili pentru problemele altora, în special ale părinților. Ca urmare, au stimă de sine scăzută, pentru că simt că și-au dezamăgit părintele cu probleme, întrucât nu l-au putut ajuta sau nu l-au ajutat destul. Adică internalizează problemele altcuiva și își creează așteptări nerealiste cu privire la ce este și ce nu este responsabilitatea lor și ce pot și ce nu pot controla într-o relație. Aceste așteptări nerealiste le duc cu ei în viața adultă și le creează probleme în relațiile cu ceilalți. Scopul lor este să rezolve problemele tuturor și, pentru că nu reușesc, se simt incompetenți și ratați, exact cum se simțeau în copilărie.

Ce implicații are codependența emoțională în viața unei persoane

Dacă oricine din jurul său are o problemă, codependentul nu se poate relaxa. Ar putea să facă eforturi exagerate să păstreze pacea în jurul său, chiar și atunci când alții sunt agresivi sau provocatori. Atunci când le este depășită limita, devin suprareactivi, exagerat de emoționali și chiar maniacali.

O persoană codependentă petrece aproape tot timpul având grijă de ceilalți, așa că de obicei așteaptă reciprocitate. Dacă ceilalți nu îi răspund cu aceeași monedă și nu le acordă câtă atenție consideră codependentul că merită, acesta se va simți trădat și va încerca să-i manipuleze sau să îi șantajeze emoțional.

Va spune lucruri precum „sunt trist(ă) așa că am nevoie să ai grijă de mine” sau „m-ai supărat, ar trebui să te simți vinovat pentru cum m-ai făcut să mă simt”.

Dacă partenerul refuză să joace acest rol, codependentul se va aștepta de la unul dintre copii să preia rolul de îngrijitor, și astfel tulburarea este transmisă generației viitoare.

O persoană codependentă nu se va simți bine dacă nu se află într-o relație, și ar putea să accepte multe riscuri pentru a nu fi singură.

De regulă, codependenții atrag persoane narcisice, pentru că le oferă atenția de care au nevoie. Narcisistul se va bucura o perioadă de toată atenția primită, dar va deveni distant și agresiv când codependentul îi va cere să facă același lucru.

Totuși, codependenții ar putea să nu pară deloc așa, priviți din afară. Ei își pot deghiza nevoia de ceilalți prin comportamente care îi fac să pară că dețin mereu controlul asupra a ce se întâmplă.

Pentru a ascunde faptul că simt că nu au deloc control asupra vieții lor, ei pot să se comporte, în mod paradoxal, exact contrar tendințelor lor adevărate.
• Ar putea să devină cel sau cea pe care ceilalți se pot baza mereu.
• Ar putea să devină „voluntari de profesie”.
• Ar putea să îi încurajeze pe ceilalți să îi lase să le devină mentor, protector sau confident, devenind astfel indispensabili și evitând posibilitatea de a fi abandonați

Toate aceste comportamente, de control, de sprijin, supra-responsabile, manipulative, de salvator sau de sacrificiu au, în ultimă instanță, drept scop rezolvarea nevoii din copilărie: de a fi acceptați necondiționat de cei care îi îngrijesc. Însă toate comportamentele lor îi conduc către o acceptare cel mult condiționată din partea celorlalți. Condiționată de favorurile făcute, de manipulări, de îndatorare și așa mai departe.

Mai mult, ei par demni de încredere dar în același timp nu au încredere în ceilalți, ceea ce îi pune în situația de a se profita de ei, la fel cum au făcut și părinții în copilărie. Iar comportamentul lor de îngrijire încurajează lipsa de responsabilitate a celuilalt.

Tipare de gândire ale codependentului

Gândirea dihotomică (categorică) presupune că totul este ori alb, ori negru. Această abordare îi face să exagereze în situații sociale și, la cel mai mic semn că ceva ar putea fi în neregulă, să se retragă.

Personalizarea înseamnă că interpretează orice se întâmplă în jurul lor ca și cum ar fi despre ei, sau îndreptat împotriva lor. Dacă cineva face o remarcă ironică, vor crede că a fost un atac la adresa lor.

Supra-analizarea apare frecvent în codependență. Mintea se tot învârte în cercuri până când sistemul nervos intră în colaps ca urmare a anxietății rezultate.

Exagerarea răului este un alt simptom al codependenței. Dacă ai crescut într-un mediu al dependențelor sau traumatizant, ajungi să te aștepți mereu la ce e mai rău. Ajuns adult, dai cea mai rea interpretare posibilă situațiilor, faci „din țânțar armăsar”, cum se spune. Această așteptare dă naștere unui întreg lanț de reacții și se transformă într-o profeție auto-împlinită, adeverindu-ți temerile.

Consecințele fizice și emoționale ale codependenței

Pentru că nu sunt în contact cu propriile emoții, persoanele codependente dezvoltă tulburări precum depresie, anxietate sau tulburări de dispoziție. De asemenea, dificultățile în cuplu sunt frecvente.

Problemele fizice care pot să apară merg de la tulburări gastro-intestinale, migrene puternice și afecțiuni ale pielii, până la hipertensiune arterială, tulburări ale somnului și alte afecțiuni provocate de stres.

Resurse utile pe subiectul codependenței:

Mental Health America

Very Well Mind

Psych Central

Vindecarea codependenței – cum scapi de codependența emoțională

Pornind de la cauzele acesteia, codependența se tratează prin explorarea traumelor din copilărie, a tiparelor distructive dezvoltate ca urmare a acelor trauma, reconectarea cu propriile emoții și reconstruirea unor dinamici interpersonale productive.

Așa cum menționam mai sus, codependența este adesea transmisă de părinte copilului, fie direct prin dirijarea acestuia să preia rolul de îngrijitor al nevoilor părintelui, fie indirect, prin incapacitatea aparentă a părintelui de a avea grijă de sine.

Dacă te regăsești în descrierea din acest articol, trebuie să știi că o persoană codependentă se poate „vindeca” complet. Am pus vindecare între ghilimele pentru că este o exagerare, codependența nefiind o boală. Însă știu că oamenii care vin în cabinet exact așa mă întreabă, dacă se pot vindeca vreodată.

Răspunsul este da. Însă este un proces care poate să dureze, uneori săptămâni, de obicei luni de zile, uneori ani. Întrebarea este dacă merită să faci efortul acesta. Eu cred că da. În primul rând pentru tine, pentru că vei putea să ai relații sănătoase cu ceilalți, în loc de relații în care vă abuzați unul pe celălalt într-o formă sau alta. Și în al doilea rând, pentru copiii tăi (dacă vrei să ai sau dacă ai deja). Pentru că, dacă nu oprești cercul vicios al codependenței, sunt șanse mari să transmiți și tu codependența copiilor tăi, chiar fără să îți dai seama că faci asta. Însă se poate să scapi de codependență, și toată trauma să se oprească la tine.

Tu decizi dacă merită.