Ai ieșit vreodată cu cineva care era convins că toți ceilalți oameni nu vor decât să se culce cu tine? Orice privire aruncată de altcineva provoacă un interogatoriu, acuzații de infidelitate și, în cele din urmă, o ceartă, Încerci să te aperi dar nici un argument nu e auzit, sentința a fost deja dată dinainte să apuci să scoți vreun cuvânt.

Nici măcar nu contează dacă ești bărbat sau femeie, acuzațiile de infidelitate sunt un comportament care se poate întâlni la ambele sexe în egală măsură.

Și totuși, când te confrunți cu astfel de acuzații, nu poți să nu te întrebi. Tu ești problema, sau nu?

Hai să ne gândim puțin. Răspunde sincer la următoarele întrebări:

îți mai „fug ochii” după alte persoane?
obișnuiești să flirtezi cu alte persoane în afară de partener?
ții legătura cu foști iubiți sau iubite?

Dacă se întâmplă vreunul dintre aceste lucruri, ar fi o idee bună să te analizezi un pic ca să vezi de ce faci lucrurile astea. Vrei să fii în relația actuală sau te-ai plictisit și cauți deja altceva?

Ar putea fi nedrept să-l acuzi pe celălalt că este nebun, exagerat sau nesigur pe el dacă tu faci lucrurile astea.

Mai e de ținut cont și de faptul că nu toți oamenii înțeleg la fel infidelitatea.

Un exemplu foarte bun este flirtul.

Pentru unii oameni, flirtul nu reprezintă un gest de infidelitate, e doar un obicei social și o modalitate de a interacționa cu ceilalți. Pentru alții, flirtul reprezintă un precursor al infidelității.

Când o persoană din prima categorie se află într-o relație cu cineva din a doua, sunt șanse mari să se ajungă la conflicte pentru simplul motiv că cei doi au standarde diferite și percep diferit sensul și motivația din spatele gestului de a flirta.

Cel care flirtează ca obicei, fără vreo intenție de a merge mai departe cu asta, se va simți jignit de acuzațiile celuilalt care nu pricepe de ce te-ai mai obosi să flirtezi dacă nu vrei să duci undeva relația.

Rezolvarea se bazează pe înțelegere reciprocă dar și pe respectarea limitelor celuilalt. Iar dacă limitele celuilalt sunt prea rigide și te simți constrâns de ele, poate ar fi bine să iei în calcul încheierea relației.

În definitiv, de ce ați vrea să fiți nefericiți într-o relație de cuplu?

Totuși, dacă acuzațiile vin fără nici un motiv, dacă celălalt nu a avut niciodată vreun motiv serios ca să te bănuiască de infidelitate, de unde apare acest comportament?

Înșelatul este un gest egoist, la fel ca gelozia

Totuși, care sunt cauzele acestui comportament? Hai să trecem un pic prin cele mai răspândite motive.

Stimă de sine scăzută

Stima de sine scăzută este printre cele mai răspândite motive pentru gelozie și pentru acuzații nefondate de infidelitate. Stima de sine are o pondere importantă în comportamentul unei persoane, în special în comportamentul în cadrul unei relații de cuplu.

O stimă de sine scăzută te poate face să consideri că celălalt îți este superior și că ar putea oricând să găsească pe cineva mai bun decât tine.

Ai putea încerca să rezolvi această teamă în 2 moduri: fie lucrezi cu tine și îți repari, cu timpul, stima de sine, fie încerci să-l izolezi pe celălalt atât de mult încât să nu mai vadă alte persoane. Dacă este izolat, chiar și dacă sunt alte persoane mai bune decât tine, nu mai contează pentru că oricum nu se va întâlni cu ele. Sau, cel puțin, așa îți poți spune.

În realitate, nu poți izola pe cineva 100% decât dacă îl închizi într-o pivniță și sper că nu îți trece prin cap varianta asta. Iar, dacă nu poți izola 100%, riscul acela la care te gândești tu este mereu acolo, indiferent cât te dai peste cap ca să-l reduci.

Traume din copilărie

Trauma este un subiect extrem de vast în psihologie, sunt oameni specializați în acest domeniu care îl studiază toată viața. Cercetările lor au arătat că traumele din copilărie afectează vizibil și serios creierul în dezvoltare al copilului, în special regiunile din creier numite amigdala, hipocampusul și cortexul prefrontal.

Ca să înțelegi efectul traumelor asupra creierului, uite funcțiile îndeplinite de aceste regiuni din creier:

amigdala are un rol important în procesarea emoțiilor
hipocampusul are un rol important în învățare și memorie, fiind înglobat în lobul temporal.
cortexul prefrontal are rol în planificarea comportamentului, exprimarea personalității, controlul comportamentului social și luarea deciziilor.

Acum, știind ce face fiecare regiune afectată de traumă, ce zici? Persoana în cauză, cu aceste regiuni afectate sau subdezvoltate ca urmare a traumelor din copilărie, va funcționa normal?

Și totuși, ce constituie traumă în copilăria cuiva? Când sunt întrebați, mulți oameni se gândesc la exemple evidente, de tipul „tata o bătea pe mama” sau „tata venea acasă băut și ne bătea pe toți”. E adevărat că acesta este un exemplu excelent de abuz fizic, însă mai sunt și alte evenimente sau situații traumatice pe care putem avea tentația să le ignorăm sau să le minimalizăm. Iată câteva:

• neglijarea (abuz emoțional)
• sărăcia extremă (abuz fizic)
• abuzul fizic și/sau sexual
• certuri frecvente și la cote extreme între părinți (abuz emoțional)
• comportament de control extrem al părintelui asupra copilului (abuz emoțional)
• decesul unuia dintre părinți sau al unui frate (eveniment traumatizant)
• boală psihică sau letală a unuia dintre părinți (eveniment traumatizant/posibil abuz psihic)
• dezastre naturale, război, epidemii etc. (eveniment traumatizant)

Una dintre problemele provocate de o copilărie traumatizantă este că, de multe ori, copilul abuzat din copilărie crește într-un adult care va abuza la rândul lui. Uneori nu o face în același fel și asta îl poate face să creadă că nu este precum părintele care i-a făcut rău în copilărie.

De exemplu, un bărbat se poate minți singur că el nu este ca tata care venea acasă băut și o lua la bătaie pe mama dar, în același timp, o acuză pe soția sa fără motiv că îl înșeală.

Este tot o formă de abuz, a schimbat doar forma de abuz: tata o abuza fizic pe mama, el o abuzează emoțional pe soția lui. El este exact ca tata, cu toate că se înfurie dacă îi sugerezi această variantă.

Traume din relații (a mai fost înșelat)

Cineva care a mai fost înșelat în relații anterioare ar putea să reacționeze la asta cu un comportament de tip „suflă și-n iaurt”. Ca și stima de sine, acest lucru are prea puțină legătură cu celălalt și este mai degrabă legat de pierderea încrederii persoanei în ceilalți și în sine.

Scopul persoanei care a mai fost înșelată în trecut ar putea fi să își recâștige încrederea, mai degrabă decât să cedeze în fața fricii că infidelitatea s-ar putea repeta cu altcineva.

Nevoia sa de control

De multe ori, gelozia și acuzațiile nefondate de infidelitate au puțină legătură cu bănuielile și multă legătură cu nevoia de a controla fiecare mișcare a celuilalt. Dacă s-ar putea, cel care acuză ar dori să controleze și gândurile celuilalt.

De ce o face? Dacă nu are legătură cu stima de sine, motivul ar putea fi unul mult mai simplu, în aparență: pentru că poate.

Aici însă deja intrăm pe teritoriul tulburărilor de personalitate, ne-am complica prea mult dacă am intra în detalii. Există o întreagă secțiune pe acest site dedicată subiectului. Nu este completă încă dar este în permanentă dezvoltare.

Ce e nevoie să știi este că, atunci când discutăm despre tulburări de personalitate, părăsim teritoriul logicii și al comportamentului normal și predictibil. În tulburările de personalitate, logica și rațiunea nu prea au ce să caute, aceste tulburări se supun altor reguli.

Deci, dacă vreodată comportamentul celuilalt ți s-a părut absurd sau de neînțeles, e posibil să ai de-a face cu asta. Documentează-te și vorbim dacă ai nevoie de ajutor.

Evită însă să pui diagnostice singur, pe baza unor articole. Era o memă pe internet care zicea cam așa: „te rog, nu confunda o diplomă în psihologie cu căutarea ta pe Google”. Adică, nu devii expert citind câteva articole pe un subiect.

Te înșeală și vrea să-ți distragă atenția prin acuzații

Când se întâmplă asta, vorbim de proiecție. Proiecția este un mecanism de apărare, folosit de o persoană care nu vrea să își asume responsabilitatea pentru acțiunile sale. Este o tactică frecventă de distragere a atenției, când ești acuzat de ceva întorci acuzația spre celălalt, în speranța că celălalt va fi prea preocupat să se dezvinovățească și, în felul acesta, va uita că te-a acuzat de ceva.

„Mă acuză de infidelitate, iar eu nu am făcut nimic!”

De câte ori nu am auzit replica asta în cabinet.

Un terapeut începător ar putea avea tentația să încerce să afle adevărul, să afle dacă acuzațiile sunt fondate sau nu, dacă persoana chiar înșeală sau nu. Numai că aceasta e o capcană, adevărul nu este relevant în această situație.

Te miri să auzi asta?

Păi hai să ne gândim puțin. Cineva e acuzat că înșeală chiar dacă nu există dovezi. Dacă tu începi să fii preocupat de adevăr, pierzi din vedere esența problemei: aceea că nu există dovezi. Deci, chiar dacă, să zicem că acuzațiile s-ar dovedi fondate în viitor, în prezent situația este că cineva e acuzat fără dovezi. Asta e problema, nu adevărul.

Dar lucrurile nu se termină aici. Mai rămâne să te lămurești și de ce suporți tu acest comportament abuziv. Pentru că, da, a-l acuza pe celălalt fără motiv că te înșeală este un act de abuz psihologic și emoțional.

Câteva motive pentru care oamenii nu pleacă dintr-o relație cu cineva care îi acuză neîncetat de infidelitate:

vinovăție legată de faptul că nu au reușit să-l convingă pe celălalt că sunt nevinovați

Când suntem acuzați pe nedrept, primul instinct este să ne apărăm, să ne disculpăm, să convingem pe celălalt că nu este așa. Abia mult mai târziu ne punem întrebarea dacă celălalt chiar voia să fie convins.

împotrivire la ideea de a încheia o relație sau o căsnicie „pentru o prostie”, adică pentru o acuzație nefondată

Și așa și este, nu închei o relație pentru că ceva „ți s-a părut”. Dar nici nu poți sta într-o relație în care ești permanent acuzat fără ca asta să nu-ți provoace daune psihice importante.

pentru că vor să-l ajute pe celălalt să-și recapete încrederea în sine

Acesta e un motiv des întâlnit la persoanele care suferă de sindromul salvatorului. Până când își dau seama că nimeni nu poate fi salvat fără voia lui, pot trece prin multe momente grele și suferințe. Nu este nici rolul tău să îl ajuți pe celălalt să aibă încredere în el și nici nu prea poți face asta. Ce să mai vorbim de situația în care diagnosticul tău e greșit, poate că ceea ce interpretezi ca o lipsă de încredere în sine este de fapt altceva, de exemplu un comportament de manipulare.

pentru că vor să-i recâștige încrederea, chiar dacă nu au făcut nimic ca s-o piardă

Este cumva de înțeles să ne doară pierderea încrederii celuilalt. Încrederea este o nevoie esențială a cuplului și, fără aceasta, existența cuplului nu prea mai are sens. Însă, dacă nu ai provocat în vreun fel pierderea încrederii celuilalt, nu este de fapt pierderea ta. Este decizia celuilalt. Iar lupta depusă de tine pentru a recâștiga încrederea pierdută nu este de fapt o tentativă de salvare a relației ci o tentativă de negare a realității.

Oricum ar fi, acuzațiile de infidelitate sunt un semn că te afli într-o relație toxică.

Este decizia ta dacă rămâi sau pleci. Mi-au intrat în cabinet oameni care se aflau în situația asta de 20 de ani. De 20 de ani unul dintre ei îl acuza pe celălalt de infidelitate. În 20 de ani nu a găsit nici măcar o dovadă. La întrebarea mea, dacă faptul că nu a găsit nimic timp de 20 ani nu poate să însemne că nu există nimic, toți răspundeau că nu au nevoie de dovezi pentru că ei știu că e adevărat. Celălalt se mai enerva, mai urla, mai înjura, dar în cele din urmă se resemna la loc. La fel cum a făcut de 20 de ani încoace.

Îți spun asta ca să știi că situația nu se rezolvă de la sine. De cele mai multe ori, devine modul de funcționare a relației.

Și de multe ori oamenii consideră că este o problemă de gelozie. Poate că a început ca o problemă de gelozie, dar continuă ca o problemă de abuz psihologic sever, în formă continuată, nu foarte departe de tortura psihică.

Psihoterapia de cuplu poate fi o soluție în cazul în care și partenerul care acuză își dă seama că acest comportament este nesănătos și este dispus să lucreze la asta.

O altă soluție este să citești ghidul meu despre eliberarea de gelozie.

Dacă cineva vrea să lucreze la o situație de viață, șansele de reușită ale terapiei sunt maximale. Dacă nu, decizia rămâne a ta, dacă rămâi în această situație de abuz sau dacă pleci. Și, dacă vrei să pleci, și pe tine te poate ajuta psihoterapia, ca să rezolvi motivele acelea care te țin pe loc acum (vinovăție și așa mai departe, cele amintite mai sus).

Oricum, psihoterapia poate fi pentru tine sau nu, mai important este să te gândești la modul în care vrei să decurgă viața ta de aici înainte și dacă mai tolerezi sau nu acuzațiile de infidelitate și abuzul.