ABORDAREA

MOMENTUL DIAGNOSTIC

Fiecare eșec semnificativ dintr-un sistem cu miză mare (tranzacția care s-a prăbușit în ultima fază, structura de guvernanță care s-a fracturat în momentul transferului sau echipa de conducere care nu a reușit să pună în aplicare o strategie pe care ea însăși o elaborase) are în centrul său o variabilă umană pe care niciunul dintre cadrele profesionale organizate în jurul sistemului nu a fost conceput să o evalueze.

Nu pentru că structurile sunt inadecvate, ci pentru că variabila umană nu se încadrează în domeniul lor de competență.

Structura financiară este solidă. Arhitectura juridică este precisă. Managementul medical este optim. Iar actorul principal din centrul sistemului (fondatorul, moștenitorul, directorul executiv a cărui arhitectură psihologică constituie elementul portant al fiecărei decizii importante) nu a fost niciodată evaluat în mod formal. Iar acest lucru se întâmplă nu pentru că evaluarea nu ar fi disponibilă. Ci pentru că nicio disciplină existentă nu a revendicat-o ca fiind domeniul său.

Aceasta este lacuna.

CATEGORIA DE RISC

Fiecare relație de consultanță profesională din ecosistemul averilor semnificative, al tranzacțiilor complexe și al guvernanței multigeneraționale este organizată în jurul unui domeniu specific de risc.

Administratorul de avere se ocupă de riscul financiar. Avocatul specializat în succesiuni se ocupă de riscul juridic. Medicul personal se ocupă de riscul medical. Consultantul în fuziuni și achiziții se ocupă de riscul tranzacțional.

Riscul sistemelor umane este domeniul de risc care le traversează pe toate, singura categorie cu care se confruntă orice altă relație de consultanță la granița sa și pe care nicio disciplină existentă nu a fost concepută să o abordeze. Nu este vorba de risc psihologic în sens clinic. Este starea structurală a unui sistem uman (un responsabil, o familie, o echipă de conducere, un consiliu de administrație) a cărui arhitectură psihologică introduce variabile pe care cadrele financiare, juridice și medicale nu au instrumente să le măsoare și nici capacitatea de a le rezolva.

Este vorba de fondatorul a cărui logică personală blochează accesul la camera de date cu trei săptămâni înainte de finalizarea tranzacției. De moștenitorul a cărui relație cu activul moștenit generează tensiuni de guvernanță pe care niciun act fiduciar nu a fost conceput să le gestioneze. De directorul executiv a cărui stare fiziologică de bază s-a deteriorat până la punctul în care calitatea deciziilor de care depinde organizația nu mai este disponibilă în mod fiabil. De familia a cărei dinamică psihologică neabordată se acumulează sub forma unei „datorii comportamentale” pe care structura juridică va fi în cele din urmă nevoită să o absoarbă.

În fiecare caz, infrastructura profesională din jurul sistemului funcționează exact așa cum a fost concepută. Iar variabila umană din centrul sistemului funcționează în afara intervalului pentru care a fost construită acea infrastructură.

Metoda Alinierii este cadrul de diagnostic și intervenție dezvoltat tocmai pentru acest domeniu.

METODA

Metoda Alinierii nu este un program terapeutic și nu este un program de coaching pentru executivi.

Este un proces clinic structurat care evaluează, diagnostichează și abordează riscul sistemelor umane încorporat în arhitectura psihologică a mandantului, în ordinea impusă de arhitectura însăși și la nivelul de profunzime cerut de starea structurală a acesteia.

Ordinea nu este arbitrară. Ea urmează ordinea în care este constituit sistemul uman, ordinea pe care observația clinică, acumulată pe parcursul a cincisprezece ani și a peste o mie de cazuri, a confirmat că nu poate fi inversată fără a pierde ceea ce ordinea respectivă este menită să producă.

EVALUAREA INFRASTRUCTURII Stratul somatic

Corpul este infrastructura primară a sistemului, substratul biologic din care se naște capacitatea de funcționare a minții și în cadrul căruia se ancorează întreaga arhitectură decizională a persoanei. Înainte ca orice activitate de diagnosticare sau intervenție să poată fi desfășurată în mod eficient, infrastructura trebuie evaluată.

Activarea fiziologică cronică (starea susținută de răspuns la amenințare pe care mediile profesionale cu miză mare o normalizează de-a lungul anilor de presiune continuă) degradează infrastructura în moduri care sunt măsurabile în datele biologice și invizibile în performanța profesională până când degradarea atinge un prag pe care performanța nu-l mai poate compensa. Markerii inflamatori, arhitectura somnului, profilul de cortizol, calitatea specifică a reglării sistemului nervos disponibilă pentru luarea deciziilor complexe, toate acestea sunt indicatori de funcționare ai infrastructurii. Dar ele determină plafonul a ceea ce pot produce activitățile de diagnostic și intervenție care se desfășoară la nivel superior.

Evaluarea infrastructurii nu este gestionarea stresului și nu este optimizarea stării de bine. Este determinarea clinică a nivelului de referință fiziologic de la care funcționează sistemul în prezent, precum și intervenția somatică necesară pentru a stabili nivelul de referință pe care îl necesită activitatea ulterioară.

Un sistem a cărui infrastructură funcționează sub pragul minim nu poate fi evaluat adecvat la nivelul sistemului de operare. Infrastructura este abordată în primul rând deoarece nimic construit pe ea nu va rezista până când aceasta nu va fi stabilizată. Și deoarece un sistem nervos care funcționează într-o stare cronică de activare a amenințării nu permite accesul interior (accesul interior fiind definit ca capacitatea de a examina arhitectura sistemului de operare fără ca arhitectura să genereze imediat răspunsuri defensive la examinare) pe care îl necesită următorul nivel de lucru.

Stabilizarea infrastructurii nu produce schimbări psihologice. Dar produce condițiile fiziologice în care schimbarea psihologică devine structural posibilă.

AUDITUL SISTEMULUI DE OPERARE Nivelul psihologic

Sistemul de operare este arhitectura psihologică care guvernează răspunsurile persoanei la situații cu miză mare înainte ca mintea conștientă să aibă ocazia să le evalueze. Alfred Adler a identificat această arhitectură drept „logică privată”: sistemul de convingeri format în copilăria timpurie care organizează întreaga orientare a persoanei către semnificație, siguranță și control și care operează în spatele fiecărei decizii strategice, a fiecărui răspuns de guvernanță și a fiecărei dinamici relaționale pe care persoana o produce.

Sistemul de operare nu este o colecție de obiceiuri sau de tipare cognitive. Este o realitate structurală, un set de afirmații organizatorice care s-au format în condiții specifice, care au fost rafinate și validate de-a lungul a zeci de ani de activitate profesională și care produc consecințe în sistemul actual pe care infrastructura profesională a sistemului actual nu le poate explica, deoarece sursa nu este vizibilă la nivelul la care operează infrastructura.

Auditul sistemului de operare nu este terapie și nu este coaching. Este examinarea clinică a logicii structurale care generează rezultatele comportamentale pe care sistemul le gestionează în prezent: logica privată care a produs performanța excepțională a fondatorului și care acum blochează tranzacția, arhitectura de convingeri care a organizat administrarea moștenitorului și care acum produce fricțiuni de guvernanță, ipotezele de funcționare care au determinat ascensiunea directorului executiv și care acum degradează calitatea deciziilor de care depinde organizația.

Auditul face arhitectura vizibilă. Vizibilitatea creează deschiderea cognitivă prin care devine posibilă intervenția structurală la nivelul următor.

Sistemul de operare este auditat al doilea deoarece infrastructura trebuie să fie stabilă înainte ca arhitectura să poată fi examinată fără ca examinarea să fie distorsionată de răspunsul de amenințare al sistemului la aceasta.

ARHITECTURA DE GUVERNANȚĂ Stratul structural

Arhitectura de guvernanță este stratul cel mai profund al sistemului uman, nivelul la care se află de fapt întrebările organizatorice pe care sistemul de operare le-a gestionat. Nu întrebările strategice, nu întrebările cognitive, nu întrebările relaționale pe care auditul le scoate la suprafață. Întrebările structurale: în jurul a ce semnificație s-au organizat dovezile generate de sistemul de operare, dacă acea semnificație este reală independent de sistemul care o produce și dacă guvernanța principalului asupra sistemului de care este responsabil depinde de performanța continuă a sistemului pentru a rămâne stabil.

Acesta este nivelul pe care nicio altă disciplină de consultanță nu îl atinge și pe care literatura de specialitate privind leadershipul, guvernanța și capitalul uman eșuează în mod constant să îl ia în considerare, deoarece nu se află în domeniul strategiei, al cogniției sau al comportamentului. Se află în domeniul a ceea ce această practică numește sufletul: realitatea structurală cea mai profundă a persoanei, a cărei orientare determină propozițiile organizatorice ale sistemului de operare și a cărei stare determină dacă orice arhitectură de guvernanță construită deasupra sa va rezista sub presiunile specifice pe care viața profesională și financiară semnificativă le generează în cele din urmă.

Intervenția asupra arhitecturii de guvernanță nu produce un nou set de convingeri, o orientare strategică revizuită sau o abordare optimizată a conducerii. Ea produce o realiniere structurală: directorul acționează dintr-un punct de referință care este anterior și independent de performanța sistemului, din care propunerile organizatorice ale sistemului de operare nu mai sunt organizate în jurul unor variabile pe care sistemul nu le poate controla în mod fiabil.

Din acel punct de referință, sistemul de operare funcționează diferit. Nu pentru că arhitectura sa a fost înlocuită, întrucât logica internă care a organizat treizeci de ani de performanță excepțională nu se dizolvă pur și simplu. Ci pentru că referința sa organizatorică s-a mutat către ceva pe care performanța sistemului nu o poate amenința. Deciziile de care sistemul are nevoie devin disponibile dintr-o poziție de stabilitate autentică, mai degrabă decât din stabilitatea gestionată a unei infrastructuri supuse unei tensiuni structurale.

Arhitectura de guvernanță este abordată în al treilea rând deoarece reprezintă nivelul la care se află cea mai profundă sarcină structurală și deoarece nici evaluarea infrastructurii, nici auditul sistemului de operare nu pot oferi acces la aceasta fără a fi abordate mai întâi straturile de dedesubt.

CE NU ESTE METODA

Metoda Alinierii nu este un program terapeutic pentru executivi care se confruntă cu dificultăți. Publicul pentru care este concepută nu se confruntă cu dificultăți în sensul vizibil al cuvântului. Aceștia funcționează la un nivel pe care infrastructura profesională din jurul lor îl confirmă în mod constant ca fiind excepțional. Ceea ce poartă, sub suprafața performanței, este o condiție structurală în jurul căreia performanța este organizată și pe care managementul nu o poate aborda.

Metoda nu este un program de coaching pentru directori. Coachingul dezvoltă capacitățile sistemului de operare în cadrul arhitecturii sale existente. Metoda Alinierii abordează arhitectura însăși, la nivelul care determină în jurul a ce anume este organizat sistemul de operare și dacă guvernanța construită deasupra acesteia va rezista.

Metoda nu este accesibilă tuturor. Nu din cauza exclusivității ca strategie de poziționare, ci deoarece activitatea necesită condiții specifice: un principal a cărui condiție structurală a atins pragul la care sistemul nu mai poate absorbi pe deplin ceea ce poartă și care are capacitatea interioară și disponibilitatea autentică de a se angaja într-o activitate care operează la nivelul la care se află acea condiție.

Angajamentul este de natură clinică, nu comercială.

Diagnosticul determină compatibilitatea, apoi intervenția decurge din diagnostic. Iar calendarul este determinat de starea structurală, nu de graficul programului.

CE PRODUCE METODA

Infrastructura stabilizată la nivelul cerut de sistemul de operare. Sistemul de operare examinat la nivelul structurii sale, mai degrabă decât la nivelul suprafeței sale. Arhitectura de guvernanță abordată la nivelul la care se află.

Un principal care operează dintr-un punct de referință pe care performanța sistemului nu îl poate amenința.

Un sistem uman al cărui profil de risc a fost abordat la sursă: nu gestionat la nivel superficial, nu compensat la nivelul structural de deasupra lui, ci abordat la nivelul la care se generează riscul.

Structura financiară rezistă pentru că structura umană rezistă.

Asta este ceea ce produce metoda.

Claudiu Manea, M.A. — Psiholog și psihoterapeut acreditat — Creator, Metoda Alinierii