Toți oamenii își doresc în adâncul sufletului să găsească o persoană care să îi cunoască profund, cu bune și rele, și totuși să îi accepte necondiționat și să îi iubească. Ne dorim să putem avea atât de multă încredere în celălalt încât să putem să îi spunem tot ce gândim, să ne deschidem complet fără teamă că vom fi judecați sau respinși.

Și, cu toate astea, prea mulți oameni trăiesc pseudo-relații, pseudo-povești de iubire și pseudo-căsnicii.

Își doresc să se deschidă, să fie văzuți așa cum sunt de partener, dar nu o fac totuși, nu se deschid. De frică, de rușine, din lipsă de stimă de sine.

Și totuși, toți oamenii își doresc aceste lucruri atunci când rostesc jurămintele de căsătorie. Cum se ajunge de la toate aceste speranțe la ani lungi de critică reciprocă, cicăleală sau ignorare de-a dreptul? Puțin câte puțin, se pare.

Iar situația aceasta, pe care mulți o acceptă ca normalitate, lasă resentimentele să se acumuleze tot mai mult de-a lungul anilor. Și, cu fiecare zi care trece, iubirea și acceptarea pe care sperau să o primească este tot mai departe.

Cum încearcă acești oameni să se descurce cu situația și să o facă mai suportabilă? Căutând moduri de a umple acel gol lăsat de nevoia de intimitate cu cineva, prin activități sau lucruri care să le ia gândul, chiar și pentru o clipă, de la faptul că de fapt nu au ce și-au dorit. Pot fi activități banale precum diferite hobby-uri, uitatul la televizor sau Netflix sau statul peste program la serviciu. Alții aplică soluții mai periculoase și mai dăunătoare, și pentru ei și pentru cei din jurul lor, precum abuzul de alcool sau droguri sau sporturi extreme. Alții se concentrează pe copii și îi transformă în centrul preocupărilor lor (nu, nu e normal să faci asta, în caz că ai ridicat o sprânceană citind), alții dezvoltă diferite adicții (de shopping, de pornografie etc.) iar alții au aventuri în afara căsniciei, adică sunt infideli.

Toate aceste „soluții” nu sunt de fapt soluții, sunt modalități de coping, adică modalități de a face față unei situații greu sau imposibil de suportat altfel.

În timp ce Freud considera iubirea ca fiind sexuală și irațională, Erich Fromm o considera a fi o capacitate a caracterului matur. În Arta de a iubi (1956), Fromm consideră că bagatelizarea noțiunii de iubire în societățile occidentale se datorează capitalismului de consum. Concentrarea și centralizarea capitalului după Primul Război Mondial, continuă el, ne-a afectat profund structura caracterului și, ca urmare, capacitatea de a iubi. Iubirea reală a fost înlocuită de pseudo-iubire, care este în esență nevrotică întrucât se bazează pe idealizare, proiecție și fantezie. Cu capitalismul drept principiu organizator din punct de vedere social și emoțional, susține Fromm, iubirea devine doar egoism în doi. Pentru Fromm, iubirea este o practică, o disciplină și o artă, nu un sentiment care vine și trece.

În continuare, menționez câteva dintre cele mai răspândite pseudo-relații sau pseudo-căsnicii.

 Tipuri de pseudo-căsnicii

1.    Căsătoria din interes

Dintre toate formele, această pseudo-căsnicie este, în esență, cea mai onestă. Este relația în care cei doi parteneri se folosesc reciproc, chiar dacă nu întotdeauna pentru același scop. Spun că este onestă deoarece, de cele mai multe ori, ambii parteneri sunt conștienți de faptul că sunt folosiți și folosesc la rândul lor pe celălalt, chiar și atunci când acest lucru nu a fost discutat în mod deschis.

Scopurile pot fi din cele mai diverse: pentru avantaje materiale, pentru poziție socială, pentru obținerea cetățeniei într-o anumită țară, pentru imaginea de persoană de familie, pentru ascunderea unei anumite identități sexuale, pentru anumite avantaje fiscale, pentru integrarea într-un anumit grup și așa mai departe.

2.    Divorțul neoficial

Divorțul neoficial are loc atunci când cei doi se despart, însă continuă să locuiască în aceeași casă, uneori chiar mimând că sunt încă împreună atunci când sunt de față alte persoane.

Această situație este greu de tolerat în special în cazul în care sunt prezenți și copiii, care vor fi inițial confuzi din cauza ambiguității, apoi indignați.

A rămâne împreună „de dragul copiilor” nu ajută în esență pe nimeni. Cei doi se simt frustrați și nefericiți, iar copiii se simt vinovați pentru că ei sunt motivul nefericirii părinților lor.

3.    Infidelitatea

Încrederea se construiește greu și se pierde extrem de ușor. Și da, este mai ușor să înșeli decât să nu o faci, asta este evident. Tocmai din acest motiv, loialitatea este apreciată în general de către oameni. Virtuțile, în general, sunt apreciate pentru că sunt greu de menținut.

În momentul în care unul dintre parteneri a fost infidel, încrederea din cuplu este pierdută iar procesul de recuperare a acesteia este lung, anevoios și nu se soldează mereu cu succes. 

4.    Căsătoria deschisă

În ciuda modului în care este prezentată de susținătorii acestei formule, căsătoria deschisă are la bază tot infidelitatea, chiar dacă acea infidelitate este asumată de ambii parteneri. Aceleași potențiale probleme pot apărea și în cadrul unei căsătorii deschise: gelozie, lipsă de încredere, sentimente de frustrare sau inadecvare, sentimentul de a fi trădat sau neapreciat.

În concluzie

Relațiile oficiale necesită să fii responsabil. Când relația există doar în aparență, vorbim de o lipsă de asumare, la fel ca în cazul relațiilor ținute secrete.

O pseudo-relație nu este ceva de care să fim neapărat mândri, dar se întâmplă. Ce contează cel mai mult este ce faci atunci când îți dai seama că te afli într-o astfel de relație. Oricum, pseudo-relațiile sunt mai frecvente decât ai putea să crezi.