„Înconjurat de flăcările geloziei, gelosul sfârșește, asemeni scorpionului, prin a întoarce acul înveninat împotriva lui însuși”. Friedrich Nietzche, Așa grăit-a Zarathustra

Poate știi deja că gelozia distruge mai multe relații decât infidelitatea. Cu alte cuvinte, ideea că am putea fi trădați cântărește adesea mai mult decât realitatea ca acel lucru chiar să se fi întâmplat. Este aproape imposibil să nu te fi confruntat cu gelozia în istoria relațiilor tale personale: dacă nu ai simțit niciodată gelozie, cel puțin unul sau mai mulți dintre partenerii tăi a manifestat-o.

Și totuși, care e adevărul despre gelozie? E bună, e rea, distruge relații sau le întărește? În cele ce urmează vom discuta pe larg subiectul.

Mai întâi, să vedem cu ce avem de-a face.

Ce este gelozia

Gelozia este în primul rând o utilizare neconstructivă a imaginației, iar imaginația ne poate ușor păcăli că este realitate. Creierul uman nu face de fapt diferența între real și imaginar decât prin învățare și experimentare. Aceste procese dezvoltă un filtru prin care judecăm dacă ne putem baza sau nu pe propriile percepții însă acest filtru rămâne mereu extrem de fragil și vulnerabil: ca dovadă că este așa, este suficient să îți aduci aminte de percepțiile false pe care le ai tot timpul, când „ți se pare” că ai văzut sau auzit ceva. Sau atunci când ai un coșmar și ești convins că visul este real până când te trezești (sau până când realizezi, în vis și fără să te trezești, că este doar un vis).

Cam la fel funcționează și gelozia: scenariile care o declanșează sunt toate compuneri proprii, se dezvoltă în mintea ta iar tu te comporți ca și cum ar fi reale. Așa că, dacă toată ziua te-ai gândit cum partenerul tău flirtează cu alte persoane la serviciu, când ajunge acasă nu-ți mai pierzi timpul cu nimicuri și treci direct la acuzații: „unde ai fost, ce-ai făcut și, mai ales, cu cine”.

Gelozia mai este și o profeție auto-împlinită, adică „de ce ți-e frică de-aia nu scapi”. Gelozia întrerupe comunicarea deschisă în cuplu, distruge încrederea dintre parteneri și furnizează un teren propice pentru ca cei doi să se rănească reciproc. Aceste elemente destabilizează profund relația și, chiar dacă infidelitatea nu era o amenințare reală până atunci, devine o opțiune din ce în ce mai tentantă. În definitiv, dacă tot e acuzat de ceva, parcă ar fi o idee bună să simtă și beneficiile, nu doar să plătească prețul.

Nu în ultimul rând, gelozia este un sentiment incapacitant (asemeni furiei) care dezechilibrează profund buna funcționare a persoanei care o trăiește. În cadrul unor experimente de percepție la care au participat persoane geloase, s-a demonstrat că vederea periferică este drastic redusă în momentul în care persoana simte gelozie. Această „îngustare” a câmpului perceptiv este asemănătoare celei care se petrece în momentele de furie extremă, când„nu mai vezi nimic în jur” în afară de cauza furiei tale. Astfel, gelozia poate să te facă să te comporți într-un mod pe care mai târziu să îl regreți. Din acest motiv, consider gelozia drept unul dintre cele mai dăunătoare sentimente pe care le poate trăi cineva.

Tipuri de gelozie

Cele mai des întâlnite tipuri de gelozie sunt următoarele:

1. Gelozia reactivă: după ce afli că partenerul a fost infidel sau în urma altor factori declanșatori (vezi secțiunea următoare).

2. Gelozia suspicioasă: atunci când începi să te îndoiești de fidelitatea partenerului și scade încrederea în el. Simți asta fără vreun argument concret, ceea ce diferențiază gelozia suspicioasă (fără motiv) de cea reactivă (bazată pe unele semnale, chiar dacă foarte vagi).

3. Gelozia retroactivă: legată de informații din trecutul partenerului. Bărbații tind să fie mai geloși pe foști parteneri ocazionali (pentru că percep acest lucru ca un indiciu că partenera este capabilă de infidelitate – ceea ce, din perspectivă evoluționistă, crește șansele ca ei să ajungă să crească copilul altui bărbat) iar femeile tind să fie mai geloase pe fostele partenere față de care partenerul a fost atașat emoțional (pentru că astfel crește riscul ca acel bărbat să se reatașeze de acele partenere și, în perspectivă evoluționistă, să le lase să crească singure copiii concepuți împreună).

4. Gelozia delirantă (o întâlnești sub diferite alte denumiri în literatura de specialitate: gelozie morbidă, gelozie patologică sau sindromul lui Othello): atunci când gelozia atinge paroxismul și începe să semene tot mai mult cu o obsesie. Te comporți tot mai irațional și disperat, cu toate că partenerul nu ți-a dat motive reale pentru a fi gelos. Orice incident irelevant este pentru tine o dovadă de netăgăduit a infidelității partenerului și refuzi să îți schimbi părerea chiar și atunci când ești confruntat cu dovezi care contrazic suspiciunile tale. Cel care suferă de gelozie delirantă de obicei își acuză partenerul de infidelități multiple (cu mai multe persoane). Consecințele sunt grave: de obicei ambii parteneri dezvoltă boli cronice sau dependențe de substanțe și există un risc sporit de violență domestică. Cei care suferă de gelozie delirantă sunt de obicei foarte preocupați de viața altor persoane (și tind să încalce limitele bunului simț și să invadeze intimitatea altora), pentru că vor cu orice preț să evite propria realitate.

Oricare ar fi forma în care se prezintă, gelozia are același tipar de desfășurare și cauze de apariția. Formele de mai sus se deosebesc numai prin ceea ce declanșează inițial gelozia și prin intensitatea trăirilor.

Factori declanșatori ai geloziei

Chiar dacă nu ai fost gelos până acum, situațiile următoare au potențial să îți provoace oricând sentimente de gelozie.

1. Trecutul: atunci când afli detalii din trecutul partenerului care nu îți convin sau atunci când acesta îți povestește cu prea multe detalii ce s-a petrecut în relații anterioare.

2. Comportamentul suspect: dacă partenerul se ascunde de tine, dacă pleacă din cameră atunci când răspunde la telefon sau dacă e încă în relații bune cu foste iubiri. Dacă atunci când intri în cameră partenerul închide repede telefonul sau calculatorul, asta te poate face suspicios.

3. Rivalitatea: un concurent atrăgător sau perceput ca superior te poate face gelos, mai ales atunci când manifestă interes față de partenerul tău.

4. Istoria familială: dacă tatăl tău a înșelat-o pe mama ta (sau invers), asta îți poate afecta încrederea pe care o ai în oameni în general.

5. Bârfe: dacă auzi sau afli că altcineva, dintr-un alt cuplu, a înșelat, asta te poate face suspicios în privința propriului partener, pentru că îți reamintește că unii oameni nu sunt demni de încredere.

Cauzele geloziei

Gelozia poate avea mai multe cauze, cel puțin aparent. Suntem adesea tentați să credem că sursele geloziei sunt evenimente exterioare nouă, însă sursa reală a geloziei este exclusiv interioară. Adu-ți aminte ce spuneam despre filtrul prin care treci informațiile și astfel faci diferența între real și imaginar: acel filtru este interior și nu depinde de alte persoane sau evenimente.

Din punct de vedere psihologic și psihodinamic, sursa geloziei este complexul de inferioritate. Complexul de inferioritate este o stare de neacceptare de sine, de nemulțumire față de sine, cuplată cu o credință că ceilalți sunt mai buni decât noi. Adler considera că sentimentul de inferioritate este ceva trăit de toți oamenii și că unul dintre principalele scopuri ale omului este depășirea acestui sentiment și tinderea către o poziție de superioritate. Chiar dacă eu nu cred că teoria stă în picioare în absolut toate situațiile, în cazul geloziei explicația este pertinentă. Mai precis, gelozia ascunde sentimente mai profunde și mai dăunătoare, precum rușine, nesiguranță și posesivitate.

La acestea se adaugă o tendință nesănătoasă a individului de a rămâne blocat în stadiul auto-critic. Monologul interior în cazul gelosului este negativ și distructiv, nicidecum încurajator. Acele lucruri critice pe care ți le spui au potențialul de a fi mult mai dăunătoare și mai reale decât amenințarea infidelității în sine. Infidelitatea îl împlică și pe celălalt, gelozia în schimb este despre părerea proastă pe care o ai despre tine însuți. Gânduri precum „oamenii nu sunt de încredere”, „toți bărbații înșeală”, „toate femeile vor bani”, „nimănui nu îi pasă cu adevărat de mine” reflectă de fapt părerea ta despre tine însuți, și anume că nu ești demn de afecțiune.

Această voce interioară își are originea în copilărie, în experiențe umilitoare sau traumatizante în urma cărora ai tras concluzii despre cum ești tu. Originea vocii este cel mai adesea unul sau ambii părinți. Dacă ai fost permanent criticat de un părinte pe care părea că este imposibil să îl mulțumești, atunci ai fi putut trage concluzia că este ceva în neregulă cu tine, că ești rău sau incapabil să te descurci în viață. Dacă părintele te-a ignorat, ai fi putut trage concluzia că ești nedemn de atenție.

Cu toate aceste idei pornești în viață și le duci cu tine permanent, inclusiv în relațiile pe care le ai cu alte persoane. Părintele deseori nu mai este acolo să te critice dar tu ai interiorizat deja vocea critică și o porți cu tine peste tot. Nu mai ai nevoie să fii abuzat din afară pentru că te abuzezi singur ori de câte ori ai ocazia. Vocea părintelui a devenit monologul tău interior.

Această voce critică acoperă monologul tău interior real și a făcut asta pentru că, inițial, a provenit de la o figură autoritară: în primii ani de viață, autoritatea supremă a unui copil este părintele. Înlăturarea acestei voci permite vocii tale interioare reale să se facă auzită. Însă această eliberare se produce prin psihoterapie pentru că tu ai trăit atât de mult timp cu vocea părintelui în capul tău încât nu mai faci diferența între ce crezi tu și ce ți-au spus alte persoane: crezi că acele idei critice despre tine sunt ale tale, cu toate că nu este așa. De-asta nu funcționează alte tehnici, precum să îți repeți zilnic ce persoană minunată ești: pentru că, oricât ți-ai repeta asta, vocea părintelui e mai puternică și nu vei crede noile judecăți de valoare.

Cei mai mulți oameni nu sunt conștienți de rușinea profundă care există în ei înșiși. Trădarea și respingerea care uneori apare în relațiile de cuplu este pusă întru totul pe seama celuilalt și a ceea ce a făcut însă aceste situații declanșează în fapt sentimentul rușinii, învățat din copilărie, și reamintesc persoanei că trebuie să fie ceva foarte în neregulă cu ea din moment ce a fost trădată, respinsă sau înșelată.

La fel cum, în copilărie, acea persoană nu și-a pus nici un moment problema că ar putea fi ceva în neregulă cu părintele, tot așa acum, ca adult, prima idee care îi vine în cap este că e ceva în neregulă cu propria persoană. Chiar dacă apare furie în urma geloziei sau trădării, furia este de fapt îndreptată spre sine, indiferent de ce susține persoana.

Cum te poți elibera de gelozie

Te poți elibera de gelozie dacă mai întâi înțelegi și accepți că acest sentiment are în primul rând legătură cu tine și cu modul în care te vezi și te raportezi la tine. Când cineva este gelos și încearcă să controleze comportamentul celuilalt în ideea că astfel va fi mai puțin gelos, acea persoană nu își asumă responsabilitatea pentru propriile trăiri. Nu este problema celuilalt că ești tu gelos, ci a ta. A-i spune să nu facă ceva ca să nu te facă gelos înseamnă că încerci să-i controlezi comportamentul. Acesta este scopul tău de fapt, nu să nu mai fii gelos. Dacă celălalt acceptă târgul, deschide o portiță pentru nenumărate alte cerințe, din ce în ce mai absurde.

Dacă te simți nesigur pe tine, acest lucru vine din ideea distorsionată că nu ești suficient de bun. Ai ajuns să crezi că această idee ești chiar tu, nu că este de fapt doar o imagine pe care o ai despre tine. Ca atare, te aștepți în permanență să fii respins și trădat. Într-un fel, chiar cauți aceste sentimente pentru a-ți confirma credința.

Pentru a compensa această imagine, creezi alta, exagerat de bună. Este modul în care îți dorești să te vadă ceilalți. Nu te-ai schimbat, doar ai creat o imagine cu care să poți înlocui imaginea inițială negativă. De fapt, ambele imagini sunt false, singura diferență este că sentimentul care te încearcă atunci când te concentrezi pe una dintre ele. De obicei, te concentrezi pe cea pozitivă, însă orice mic semn de îndoială cu privire la relația de cuplu te readuce față în față cu imaginea negativă.

Ca să te poți elibera de gelozie trebuie să înțelegi că ambele imagini sunt false. Tu nu ești imaginile din capul tău.

Imaginea pozitivă ai construit-o din caracteristici pe care tu consideri că femeile sau bărbații le consideră atrăgătoare. Atunci când primești atenție sau afecțiune presupui că acest lucru se întâmplă din cauza imaginii pozitive pe care o proiectezi și asta îți provoacă sentimente plăcute precum acceptare, iubire, fericire. Ce nu vezi este că tu ești sursa acestor sentimente, nu faptul că altcineva ți-a dat atenție. Când proiectezi sentimente pozitive, sunt șanse mari ca acele sentimente să primească un răspuns similar din partea celorlalți. La fel se întâmplă atunci când proiectezi sentimente negative.

Ca atare, ideea că altcineva „te face fericit” sau că „ai nevoie de cineva ca să fii fericit” este o iluzie. Dacă înțelegi că tu ești sursa acestor sentimente, nu mai depinzi de altcineva pentru a te simți bine și, mai important decât atât, nu mai dai vina pe altcineva atunci când te simți rău.

De multe ori înțelegem gelozia ca o teamă de a nu-l pierde pe celălalt. Adevărul este însă că teama cea mai mare este să nu te confrunți cu imaginea negativă și cu rușinea. Atunci când atenția partenerului este pe altcineva, imaginea negativă este declanșată și sentimentele precum rușinea și credința că nu ești suficient de bun pun stăpânire pe tine. Asta încerci să eviți cu orice preț atunci când ești gelos, nu neapărat riscul de a-l pierde pe celălalt.

Furia ca mecanism de control al celuilalt

Copiii învață de timpuriu că prin furie se poate controla comportamentul unei alte persoane. Când eram copii, pedeapsa era adesea însoțită de furie. Uneori erau suficiente câteva cuvinte dure pentru a fi dispuși să ne schimbăm comportamentul. În cel mai rău caz, ne atrăgea măcar atenția cineva care era furios pe noi. În acest fel, învățăm de mici că furia este o modalitate de a atrage atenția celuilalt și de a controla comportamentul. Pe măsură ce creștem, nu renunțăm ușor la această idee.

Gelosul folosește furia pentru a-l pedepsi și a-l controla pe celălalt. Pedepsirea prin furie are ca efect durerea emoțională iar partenerul este astfel stimulat să își schimbe purtarea pentru a evita pe viitor să mai simtă aceeași durere.

Efectul obținut de multe ori însă este tocmai ceea ce încearcă să prevină: asta pentru că un adult rezistă mai bine la pedeapsa prin furie decât un copil. Tendința adultului confruntat cu furie este de a se retrage, pentru a evita neplăcerea emoțională. Această retragere reactivează în celălalt ideea că nu este demn de atenție, adică exact ceea ce voia să evite să simtă.

După o criză de furie, gelosul se analizează și acel moment este unul dintre cele mai greu de suportat. Este momentul în care se confruntă cu consecințele acțiunilor sale și cu eșecul strategiei de a obține atenție de la celălalt. Perspectiva din care analizează evenimentele este aceea de judecător (asemeni părintelui critic), fără să realizeze că partea care judecă este aceeași care perpetuează imaginea falsă că nu este bun de nimic.
Soluția pe care o găsește este aceea de a deveni imaginea pozitivă. Dacă ar putea să aibă încredere în el, să nu mai fie gelos, să fie puternic și demn de admirație, atunci toți l-ar aprecia și iubi și totul ar fi bine. Nu-și dă seama că, atât problema cât și soluția, nu există decât în mintea sa.

Iluzia perfecțiunii ar putea să te ajute să funcționezi o perioadă. Există însă 2 probleme:

1. Ori de câte ori vei fi respins sau ignorat imaginea negativă se va reactiva, cu consecințele emoționale negative aferente.
2. Pentru că ai convingeri negative despre propria persoană, te vei simți adesea neautentic sau asemeni unui șarlatan. Aceste emoții vor fi extrem de prezente în special atunci când te va lăuda cineva pentru vreo realizare personală sau profesională.

În psihoterapie poți învăța cum să nu te mai raportezi la aceste imagini false din mintea ta. Poți înceta să mai crezi povestea din mintea ta, cu puțină îndrumare. Ține minte că e nevoie de mai mult efort ca să crezi ceva decât ca să nu crezi.

Alte idei care perpetuează gelozia

1. Iluzia permanenței

Cu toate că este știut că singurele lucruri sigure pe lumea asta sunt taxele și moartea, oamenii continuă să se comporte ca și cum nimic nu ar avea sfârșit: nici relații, nici sentimente, nici împrejurări.

Această așteptare a permanenței poate provoca gelozie. Ceea ce v-a adus împreună la un moment dat vă poate despărți într-un alt moment. Să te aștepți ca o relație să dureze veșnic nu schimbă faptul că poate să nu fie așa.

Nesiguranța și incertitudinea sunt parte esențială din viață și din condiția umană. Chiar dacă te minți că nu e așa, la un moment dat realitatea îți va demonstra că te înșeli. E mai bine să fii pregătit pentru acel moment decât să fii luat prin surprindere.

2. Proiecția

Proiecția înseamnă că îl învinuim pe celălalt de gânduri sau intenții pe care de fapt le avem chiar noi.

Uneori gelozia este declanșată de propriile dorințe și impulsuri: dacă suntem atrași de un coleg sau o colegă de serviciu, de exemplu, ne-am putea pune problema că și partenerul nostru are aceleași gânduri. Într-o anumită măsură, acest gând ne provoacă și gelozie dar ne și ajută să ne privim în continuare cu ochi buni: în caz contrar, concluzia ar putea fi că suntem lipsiți de moralitate sau de etică.

3. Iluzia controlului celuilalt

Printre minciunile pe care și le spun frecvent oamenii, aceea că se poate controla o altă persoană este dintre cele mai populare. Dacă nu crezi asta, gândește-te doar cât de mare căutare au toate materialele, cărțile și cursurile referitoare la manipulare. Visul oricărui om care se simte neputincios este să îi controleze pe ceilalți, cu speranța că astfel se va simți mai puternic.
În realitate nu poți controla pe nimeni. De multe ori ne este greu să ne controlăm până și propria persoană, ce să mai vorbim de alții. Îți vei irosi viața alergând după iluzia că poți controla pe cineva. Sigur, este decizia ta dacă o irosești sau nu. Pentru că nici eu nu te pot controla. Pot doar să sper că vei alege ceea ce îți va face bine.

4. Competiția

În ciuda formației de adlerian, nu sunt de acord cu toate ideile lui Adler. Ideea că toți oamenii se simt inferiori și tind către superioritate este cea cu care rezonez cel mai puțin. Chiar dacă se aplică la unii oameni, nu cred că se aplică la tuturor. Mai mult, când te simți inferior soluția nu este să tinzi să devii superior. Aceasta se cheamă compensare, nu rezolvarea problemei.

Soluția să nu te mai simți inferior este să ieși din paradigma comparației cu alții. Soluția nu este să vrei să fii superior pentru că asta înseamnă să rămâi captiv în problemă. Când încerci să fii mai bun decât altul înseamnă că în esența este asemănător cu acea persoană. Nu ar fi mai bine să fii incomparabil?

Cum încetezi să te mai compari cu alții? Compară-te doar cu tine: cum vrei să fii mâine mai bun decât azi și ce ai de făcut pentru asta?

Soluția pentru a nu mai fi gelos nu este să devii cel mai bun/atrăgător/deștept/bogat etc. Soluția este să devii unic, astfel încât comparația să nu aibă rost. Altfel, dacă ești doar cel mai (ceva), există mereu pericolul să apară cineva mai bun.

5. Antrenamentul cultural

Societatea ne învață în mod indirect că soții sunt proprietatea celuilalt soț: mai mult soția proprietatea soțului dar și invers. Simplul fapt că o căsătorie se încheie la o instituție de stat (Stare Civilă la noi, notar sau judecător de pace prin alte părți), indică faptul că această uniune are și o componentă juridic-administrativă, mult mai puțin romantică.

Această abordare contractuală a căsătoriei consider că este o sursă importantă nu doar pentru gelozie ci și pentru violență domestică. Adică, mai direct spus, soțul își bate soția pentru că i se pare că are tot dreptul să facă asta, ea fiind proprietatea lui, pe persoană fizică, vorba unui clasic în viață.

Realitatea este alta: chiar dacă pare să fie un contract, certificatul de căsătorie nu prezintă nici o garanție și nici vreo asigurare în plus. Nu e un moment decisiv dincolo de care nu trebuie să mai faci nici un efort pentru că te-ai asigurat deja de afecțiunea și prezența veșnică a celuilalt. Atitudinea asta nu va face decât să grăbească sfârșitul relației, indiferent cum ar veni el: prin infidelitate, prin gelozie sau direct prin divorț.

Este gelozia justificată?

Sunt adesea întrebat: totuși, uneori nu este justificată gelozia, nu servește să protejeze cuplul? Răspunsul meu este că depinde de situație dar, de cele mai multe ori, gelozia nu este nici justificată și nici nu protejează cuplul în vreun fel.

Ba chiar, de cele mai multe ori, gelozia afectează cuplul pe care teoretic încearcă să-l protejeze. Nu poți controla comportamentul altei persoane, nici prin gelozie nici prin alte metode. Trebuie să te împaci cu această realitate și să îți găsești altă ocupație.

Această altă ocupație ar putea fi să te ocupi de tine și de ceea ce îți dorești să realizezi în viață. Aceste realizări te pot individualiza în ochii celuilalt până la punctul în care devii unic. Iar dacă ești unic nu mai poți fi înlocuit așa că nu mai ai nevoie să te temi că se va întâmpla asta. Tendința celor mai mulți oameni este să își concentreze toată atenția pe relație și pe celălalt când de fapt ar trebui să facă exact opusul. Omul este un animal social și are nevoie de relații pentru a funcționa bine însă aceste relații nu trebuie trasformate în scopuri în sine sau în obsesii.

„Privește dragostea precum o stare de grație: nu un mijloc de a obține ceva ci alfa și omega, scopul însuși”. Gabriel Garcia Marquez – Dragoste în vremea holerei

Am auzit des sintagma „gelozia nu este lipsă de încredere, ci frica de a pierde pe cine iubești”. Sunt două probleme cu această idee:

1. Ba este lipsă de încredere, și în propria persoană și în celălalt. Adesea, afirmația este folosită ca să îl facă pe celălalt să se supună cerințelor aberante. „Vezi? Eu de fapt nu îți pun condiții pentru că vreau să te controlez, ci pentru că te iubesc”.

2. Ce legătură are pierderea cu iubirea? Nu cumva pierderea are legătură mai mult cu ideea de proprietate? Dacă iubești pe cineva și acel cineva pleacă de lângă tine, te obligă cineva să încetezi să-l mai iubești? Nu vezi că, în mintea ta, ceea ce numești iubire este de fapt posesie?

În concluzie

Scriitoarea Elizabeth Bowen spunea că „gelozia este sentimentul că ești singur împotriva unor dușmani care îți zâmbesc”. Această afirmație surprinde modul în care se simte adesea cel gelos: singur împotriva tuturor, toți se simt bine și îl disprețuiesc pe ascuns pentru că știu că este mai slab decât ei.

„Ți-ai bătut joc de mine” este o acuzație rostită adesea de gelos, fără să realizeze că nimeni nu își poate bate joc de tine fără ajutorul tău, fără ca tu să îl lași să facă asta.