Nu te cunosc, așa că nu pot să ghicesc exact de ce vrea soțul tău să divorțeze de tine. Dar, prin natura profesiei mele și prin prisma experienței, îți pot spune că motivul are cel mai probabil legătură cu una dintre cele 3 categorii de mai jos.

Notă: Acest articol are un frățior pe nume „De ce soția vrea să divorțeze de tine”.  Dacă pe acela îl căutai de fapt, îl poți citi direct. Însă, îți recomand să îl citești chiar dacă tu ești soțul, doar ca exercițiu de auto-analiză, să vezi dacă nu cumva se aplică și la tine vreunul din acele puncte. Asta așa, ca să nu vedem doar paiul din ochiul celuilalt.

1. Ești foarte critică

A fi foarte critic cu ceilalți oameni nu te ajută în nicio relație cu ei, dar dăunează mai ales în cadrul unei relații. De multe ori critica nu ajută pe celălalt, nu îl încurajează să facă vreo schimbare și nu îi îmbogățește viața în niciun fel.

Prea multe critici într-o relație pot duce adesea la divorț. Cuvântul „critică” provine din cuvântul grecesc „kritikos”, care poate însemna „capabil de a discerne”, „a cerne” și „a judeca”.

Astfel, critica este actul de a evidenția defecte, insuficiențe sau greșeli care pot împiedica împiedica buna funcționare a unei persoane. Termenul de critică se poate referi însă și la găsirea de vină cuiva.

Mulți oameni nu își dau seama că a fi criticat este necesar pentru orice fel de îmbunătățire. Dacă încerci să-ți îmbunătățești lovitura la tenis sau orice altă abilitate, trebuie să ai pe cineva lângă tine care este suficient priceput pentru a-ți oferi o critică constructivă.

Este posibil ca o critică să fie constructivă atunci când îți oferă sfaturi despre cum să îmbunătățești ceva în viața ta.

Cu toate acestea, este important să știi că prea multe critici devin distructive și pot avea un impact negativ asupra relației.

Uneori, oamenii sunt prea duri cu partenerul lor, și nu sunt conștienți de efectul pe care îl are asupra lor.

Majoritatea căsătoriilor sfârșesc în divorț, deoarece o persoană a fost prea critică față de partenerul său. Critica poate fi de ajutor dacă cealaltă persoană este receptivă la ea, dar dacă nu vrea să asculte ceea ce ai de spus, atunci poate să devină distructivă.

Unii oameni folosesc critica ca o modalitate de a atrage atenția asupra unui aspect de îmbunățățit, în timp ce alții pot încerca doar să se simtă mai bine criticând pe altcineva. Primii tind să critice constructiv, cei din urmă tind să critice distructiv.

Critica distructivă poate duce la erodarea stimei de sine și a motivației unei persoane, ceea ce poate duce la manifestări mai serioase cum ar fi depresia.

Critica distructivă este un mod negativ și inutil de a exprima nefericirea față de cineva. Este diferită de critica constructivă, care se concentrează mai mult pe problemă și cum să o rezolvi. Critica distructivă se concentrează de obicei asupra persoanei în ansamblu, mai degrabă decât pe ceea ce ar putea fi schimbat pentru ca ea să fie mai bună sau mai fericită.

Tipurile de critică distructivă care sunt cele mai dăunătoare includ critica de caracter, personalitate și aspect. Când îi spui cuiva „mereu ești neatent” sau „niciodată nu mă asculți”, aceea este critică distructivă. Critici persoana la nivel fundamental, nu o anumită acțiune sau reacție. Ceea ce face foarte greu ca persoana criticată să găsească vreo soluție de îmbunătățire.

Dacă cineva îți spune „am impresia că nu mă asculți în acest moment”, atunci sunt câteva lucruri pe care le poți face. De exemplu, să întrerupi ceea ce faci și să acorzi celuilalt toată atenția ta. Dar, atunci când critica este de tipul „niciodată nu mă asculți”, nu prea ai ce să faci, pentru că nu poți face ceva care să influențeze toate situațiile din trecut la care face referire celălalt.

Critica distructivă nu doar rănește persoana vizată. Ea este o forță puternică care poate afecta negativ sănătatea mintală a unei persoane, stima de sine și relațiile cu membrii familiei.

Diferiți oameni reacționează diferit la criticile constructive și distructive. Unii oameni iau ceea ce li se oferă și îl îmbunătățesc, în timp ce alții lasă critica să le afecteze încrederea și stima de sine. Este important să ne amintim că o critică nu este în mod inerent rea, atâta timp cât poți să diferențiezi comentariile constructive de cele distructive.

Critica constructivă este utilă, deoarece vă oferă o idee despre ceea ce trebuie să îmbunătățiți și vă oferă tehnici și soluții. Critica distructivă nu oferă soluții pentru a face îmbunătățiri și adesea îți subminează complet efortul și personalitatea.

Este important ca ambii soți să învețe diferența dintre criticile constructive și cele distructive, pentru a păstra comunicarea deschisă și, în cele din urmă, pentru a-și proteja relația.

2. Ai un comportament prea masculin

În general, o femeie nu își dorește neapărat să se comporte masculin. Însă, din cauza anumitor experiențe de viață, poate să dezvolte o serie de atribute asociate de regulă cu comportamentul masculin. Aceste trăsături îi pot pune probleme în relația de cuplu.

Nu ar trebui să credem că o femeie care manifestă comportament masculin face întotdeauna o greșeală. Aceasta poate fi o trăsătură pozitivă în anumite situații precum la locul de muncă, în competițiile sportive sau când aveți nevoie de disciplină în creșterea copiilor.

Dintre cele mai dăunătoare trăsături masculine, amintesc următoarele trei:

• Comportamentul dominant

Termenul de „personalitate dominantă” este folosit pentru a descrie o persoană dintr-o relație care este mai influentă sau mai puternică decât cealaltă și care adesea ia toate deciziile, stabilește limitele și controlează ritmul unei relații.

Întrucât aceste elemente fac parte din rolul tradițional al bărbatului, atunci când sunt manifestate de femeie, pot conduce la dezechilibre de putere în cuplu și la o estompare a locului fiecărui partener în relația respectivă.

Adică, dacă femeia este dominantă, bărbatului îi mai rămâne doar să fie supus. Dar dacă el nu este de acord cu asta?

Sigur, aici e de precizat că de multe ori femeia își asumă rolul dominant de nevoie, întrucât bărbatul refuză să facă asta. Însă suplinirea obligațiilor neîndeplinite de partener nu este o soluție care să funcționeze pe termen lung.

• Agresivitatea, confundată deseori cu asertivitatea și care ajunge de multe ori până la agresivitate fizică.

Comportamentul agresiv la un partener romantic poate lua mai multe forme: atacuri fizice, abuz verbal, agresiune sexuală sau hărțuire. Uneori, aceste comportamente se întâmplă ca incident izolat, iar alteori există un tipar de abuz care intercalează mai multe forme de violență de-a lungul timpului.

Din nou, agresivitatea este asociată cu rolul tipic masculin. Însă, componenta agresivă este necesară bărbatului pentru a-și apăra familia de pericole exterioare, nu pentru a intimida membrii familiei sau pentru a-i ține sub control. Este ajutat să își îndeplinească acest rol de protector și de forța fizică superioară și alte atribute specifice sexului (densitate osoasă mai mare, fibre musculare cu contracție rapidă, abilitatea de a-și vindeca rănile mai repede și așa mai departe).

Un partener, fie el bărbat sau femeie, care se folosește de agresivitate în interiorul familiei nu a înțeles rolul și locul agresivității în viața unei persoane. Iar agresivitatea manifestată de o femeie poate pune bărbatul în dificultate, întrucât nu poate răspunde la fel cum ar răspunde unei agresivități din partea altui bărbat. Confruntați cu această dificultate, mulți bărbați decid să se retragă, ceea ce încurajează și mai mult comportamentul agresiv.

• Independența

Un număr tot mai mare de căsătorii se destramă deoarece unul sau ambii parteneri rămân prea independenți după căsătorie. Ai putea crede că un anumit grad de independență este de apreciat într-un cuplu, și chiar așa și este, însă asta e valabil doar dacă nu vorbim de o independență prea mare.

Doi parteneri nu trebuie să stea lipiți unul de altul de dimineață până seara, și nici nu este sănătoasă o astfel de relație.

Însă, prea multă independență poate duce la infidelitate și alte probleme relaționale, care ar putea duce în cele din urmă la divorț.

Dacă un soț petrece mai mult timp cu prietenii sau cu hobby-urile sale, în timp ce celălalt își petrece același timp îngrijind copiii sau lucrând, asta poate da naștere la frustrări și resentimente.

Atunci când faci parte dintr-un cuplu, este de dorit să îți păstrezi o parte din independență, însă la fel de dezirabil este să înțelegi și că acum faci parte dintr-o familie și că nu mai poți acționa mereu de capul tău, fără să dai socoteală nimănui.

3. Ai înlocuit rolul de soție cu cel de mamă

Când apar copiii într-o familie, rolul de soție ajunge de multe ori să fie neglijat, femeia considerând că se achită de toate responsabilitățile prin a fi o mamă bună. Însă rolul de soție este diferit de rolul de mamă, și ambele presupun responsabilități diferite. Întocmai ca în cazul bărbaților și al rolurilor de tată și respectiv soț.

Mai mult, viața soției nu ar trebui să se învârtă doar în jurul soțului sau copiilor ei. Ca femeie, ar trebui să-și dedice timp și să se asigure că nu își neglijează nici propriile nevoi.

O mamă nu ar trebui să-și neglijeze copiii pentru a se concentra doar asupra soțului ei. La fel, o soție nu ar trebui să se concentreze doar pe copii, în timp ce ea neglijează alte aspecte ale vieții lor împreună. Iar o femeie are și alte nevoi, nu doar de a fi soție sau mamă. De exemplu, nevoia de a se simți bine în propria piele, nevoia de a avea grijă de corpul și mintea sa, nevoia de a fi apreciată și așa mai departe.

Este cu siguranță dificil să balansezi toate aceste nevoi și roluri. Însă neglijarea completă a anumitor nevoi nu va face decât să dea naștere la nemulțumiri, fie în tine, fie în soțul tău, fie în copii.

Acestea trei sunt motivele cel mai des întâlnite de mine. Sigur că oamenii sunt foarte inventivi în găsirea de motive pentru care să se despartă și explicațiile nu se limitează la acestea trei. Aș spune că nu sunt la fel de inventivi când e vorba să găsească motive să rămână împreună, dar asta e altă discuție, pe care o lăsăm pentru altă dată.

Întrebarea e, ce poți face. Dacă ți se aplică vreunul din motivele de mai sus, mai poți salva căsnicia? Greu de spus, în momentul în care deja s-a rostit cuvântul „divorț” deja șansele sunt foarte reduse să mai salvezi ceva.

Nu e imposibil, evident, însă pentru a fi salvată relația, ambii parteneri trebuie să-și dorească să o salveze.

Se pot lucra și îmbunătăți prin terapie toate aceste puncte? Da, evident. Poți corecta numeroase probleme de comunicare prin terapie, în cazul acesta prin terapie de cuplu.

Însă, dacă cei doi ajung la terapie de cuplu după ce au depus deja actele de divorț (eventual în cele 30 de zile de grație până la pronunțarea finală de către notar) șansele să intervină vreun miracol care să le salveze relația în următoarele câteva săptămâni sunt mici și tind spre zero.

Ar fi însă o idee să lucrezi la lucrurile acestea în terapie individuală, pentru ca măcar relațiile viitoare să nu mai fie afectate de aceste elemente. Pentru că, nu știu dacă știi asta, dar problemele dintr-o relație tind să apară din nou în relația următoare, dacă nu repari cauzele.

Și poate nu îți dorești să stabilești vreun nou record la divorțuri.