Psihologia luării deciziilor cu miză mare

Fiecare decizie cu miză mare trece printr-un filtru inconștient înainte de a deveni o alegere. Filtrul determină ce informații sunt luate în considerare și care sunt ignorate, ce opțiuni sunt vizibile și care nu, și, cel mai important, care este adevărata miză a deciziei la nivelul la care cadrul conceptual o organizează. Nu ceea ce crede liderul că este miza deciziei. Ci modul în care logica personală a încadrat-o, adică amenințarea sau oportunitatea specifică pe care concluziile organizatoare ale cadrului conceptual au atribuit-o situației.

Calitatea deciziei depinde de calitatea filtrului. Iar filtrul nu este abordat prin cadre analitice mai bune, date mai bune sau procese decizionale mai bune, deși toate trei aduc valoare în domeniile pentru care au fost concepute. Filtrul este abordat prin examinarea logicii private care îl constituie.

CUM LOGICA PRIVATĂ MODELEAZĂ PERCEPȚIA STRATEGICĂ

Literatura de specialitate privind luarea deciziilor în condiții de incertitudine, miză ridicată și presiune temporală este vastă și relativ consistentă în concluziile sale. În aceste condiții, procesarea analitică deliberată este înlocuită sistematic de recunoașterea tiparelor: interpretarea automată, rapidă și implicită a situației pe care creierul o efectuează înainte ca facultățile analitice să fie activate.

Aceasta nu reprezintă un eșec al sistemului decizional. Este răspunsul adecvat al sistemului la cerințele cognitive specifice care sunt create de condițiile cu miză ridicată. Problema nu este faptul că are loc recunoașterea tiparelor. Problema este că tiparele recunoscute nu sunt neutre, ci sunt tiparele logicii personale. Categoriile cadrului de referință, evaluările de amenințare ale cadrului, interpretarea cadrului asupra a ceea ce se întâmplă și a ceea ce este necesar.

Liderul a cărui logică personală consideră autoritatea ca fiind condiționată și fragilă va recunoaște, în situația ambiguă, tiparele specifice ale provocării și expunerii. Liderul a cărui logică privată îi consideră pe ceilalți ca fiind fundamental nesiguri va recunoaște, în decizia colaborativă complexă, tiparele unei potențiale trădări. Liderul a cărui valoare depinde de rezultat va recunoaște, în alegerea cu miză mare, calitatea existențială specifică a unei situații în care eul este pus în joc, o recunoaștere care produce distorsiunile specifice pe care mizele existențiale le introduc în mod constant în calitatea deciziei.

Niciuna dintre acestea nu reprezintă o denaturare a unei percepții altfel neutre. Este aplicarea unui cadru asupra unei situații pe care cadrul respectiv o va interpreta în conformitate cu concluziile sale organizatoare, indiferent de ceea ce conține de fapt situația.

Instrumentele de luare deliberată a deciziilor (matricile decizionale, analizele pre-mortem, raționamentul analogic structurat) sunt concepute pentru a contracara aceste denaturări. Ele reușesc acest lucru doar parțial. Logica privată se adaptează procesului. Ea găsește rezultatul către care era deja înclinată în cadrul structurii oferite de proces. Nu prin manipulare deliberată, întrucât liderul nu este, de obicei, conștient că acest lucru se întâmplă. Cadrul este mai sofisticat decât instrumentele concepute pentru a-l corecta, deoarece acționează la un nivel pe care instrumentele nu îl ating.

DISTORSIUNILE SPECIFICE PRODUSE DE SITUAȚIILE CU MIZĂ MARE

Situațiile cu miză mare produc distorsiuni caracteristice ale logicii private sub mai multe forme recognoscibile.

Amplificarea aversiunii față de pierdere. Asimetria bine documentată în modul în care sunt ponderate pierderile și câștigurile (constatarea că durerea pierderii este aproximativ dublă față de plăcerea unui câștig echivalent) nu este un parametru cognitiv fix. Ea este amplificată de tiparele specifice ale logicii private care atribuie mize existențiale rezultatului. Liderul a cărui valoare depinde de performanță nu percepe o pierdere semnificativă în afaceri ca pe un eșec. El o percepe ca pe o amenințare directă la adresa imaginii de sine pe care i-o conferă cadrul de referință. Procesul decizional care urmează este organizat în jurul prevenirii pierderii la niveluri pe care o analiză rațională a riscului nu le-ar susține, nu pentru că liderul nu ar putea efectua analiza, ci pentru că cadrul de referință a decis deja care sunt mizele.

Confirmarea sub presiune. Tendința de a căuta informații care confirmă și de a ignora informațiile care infirmă se intensifică în condiții de miză ridicată. Logica personală sub presiune nu se angajează într-o căutare autentică de informații. Ea gestionează anxietatea generată de incertitudine, iar informațiile care confirmă reduc această anxietate într-un mod în care informațiile care infirmă nu o fac. Liderul care ar accepta o ambiguitate autentică în condiții normale poate deveni sistematic incapabil să o tolereze atunci când miza este suficient de mare încât cerințele cadrului de gestionare a anxietății să prevaleze asupra angajamentului cognitiv deliberat.

Rigiditatea autorității. Liderul a cărui logică privată consideră autoritatea ca fiind ceva ce trebuie îndeplinit, mai degrabă decât pur și simplu exercitat, devine mai puțin deschis la consultare pe măsură ce miza crește, tocmai atunci când consultarea este cea mai valoroasă. Situația cu miză mare este cea în care relația cadrului cu provocarea și corectarea este testată cel mai direct. Liderul a cărui logică privată poate accepta o provocare autentică fără a o percepe ca pe o amenințare existențială ia decizii diferite în situații cu miză mare față de liderul al cărui cadru nu poate face acest lucru.

Perspectivă temporală restrânsă. Condițiile cu miză mare produc în mod constant o restrângere a cadrului temporal în care se ia decizia: colapsul specific al consecințelor pe termen lung într-un prezent dominat de amenințarea imediată. Acest lucru este parțial o funcție a cerințelor cognitive ale situației. Este, de asemenea, o funcție a modului în care logica personală gestionează amenințările: cadrul de gândire, aflat sub presiune reală, este organizat în primul rând în jurul gestionării amenințării imediate, deoarece amenințarea imediată este cea care activează concluziile cele mai profunde ale cadrului de gândire cu privire la siguranța sinelui.

CE IMPLICĂ DE FAPT PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ PENTRU DECIZII CU MIZĂ MARE

Pregătirea executivă pentru deciziile cu miză mare în această practică nu este o metodologie de luare a deciziilor. Este examinarea clinică și dezvoltarea condițiilor psihologice care permit liderului să se angajeze în complexitatea autentică a unei situații cu miză mare, fără ca distorsiunile logicii private să determine rezultatul înainte ca facultățile deliberative să fie angajate.

Prima dimensiune este cunoașterea de sine la un nivel profund. Liderul care își cunoaște logica personală (distorsiunile sale caracteristice, condițiile specifice care îi activează evaluarea amenințărilor, modurile specifice în care aceasta modelează ceea ce vede și ceea ce nu vede în situații cu miză mare) dispune de un mijloc de corecție pe care liderul lipsit de această cunoaștere nu îl are. Nu este vorba de certitudine. Un mijloc de corecție autentic. Capacitatea de a observa, în mijlocul unui proces cu miză mare, că tiparele logicii private sunt active și că percepția pe care o organizează merită examinată.

A doua dimensiune este mijlocul de corecție somatic. Starea fiziologică a liderului sub presiunea unei mize mari nu este doar contextul deciziei, ci reprezintă un factor direct care influențează calitatea acesteia. Sistemul nervos, în stare de activare autentică, produce condițiile cognitive specifice (atenția îngustată, completarea accelerată a tiparelor, accesul redus la facultățile prefrontale necesare analizei deliberate) pe care cercetarea în domeniul luării deciziilor le identifică în mod constant ca fiind condițiile erorii de decizie. Munca clinică cu dimensiunea somatică nu este gestionarea stresului. Este dezvoltarea capacității fiziologice autentice de a rămâne într-o stare reglată în condițiile specifice create de deciziile cu miză cu adevărat mare.

A treia dimensiune este dimensiunea sufletului în cadrul deciziei. Fiecare decizie organizațională cu miză cu adevărat mare implică, dincolo de conținutul strategic și analitic, o întrebare despre scopul organizației și despre rolul liderului. Logica personală care nu a fost examinată va răspunde la această întrebare în termenii cadrului respectiv, din perspectiva a ceea ce înseamnă rezultatul pentru sine, mai degrabă decât pentru munca autentică. Liderul care are acces autentic la dimensiunea sufletească a deciziei și care poate menține, sub presiune, întrebarea privind ceea ce presupun serviciul autentic și responsabilitatea autentică, ia decizii diferite față de liderul al cărui cadru de referință a redus întrebarea la gestionarea mizelor proprii.

CUI SE ADRESEAZĂ

Această lucrare se adresează liderului de nivel superior care recunoaște că calitatea procesului său decizional în condiții de miză ridicată nu este doar o funcție a capacității sale analitice, care a observat, cu o anumită precizie, modul în care logica sa personală îi modelează percepția și alegerile în situațiile cele mai importante.

Este destinată echipei de conducere ale cărei procese decizionale cu miză mare produc tipare caracteristice: dinamici specifice recurente care sugerează că logiciile personale ale membrilor echipei se întâlnesc în moduri care modelează deciziile colective înainte ca procesul deliberativ să înceapă.

Este vorba despre organizația care solicită o dezvoltare autentică a conducerii sale de vârf: nu instruirea în utilizarea instrumentelor de luare a deciziilor, ci dezvoltarea clinică a condițiilor psihologice care determină dacă acele instrumente produc rezultate autentice sau sunt adaptate la cadrele pe care ar fi trebuit să le corecteze.

Variabila cea mai importantă într-o decizie cu miză mare nu este calitatea informației. Este calitatea psihologiei care o procesează.

Dezvoltarea acelei psihologii nu este secundară eficacității conducerii. Este munca pe care se bazează totul sau împotriva căreia lucrează totul.