Stai liniștit în pat și te uiți la televizor. Dintr-o dată simți că nu mai poți să respiri, inima îți bate cu putere în piept, ți se încețoșează privirea și cazi pe podea fără să poți striga după ajutor. Toată această stare durează câteva minute (nu știi sigur cât pentru că oricum ți s-a părut o eternitate) iar apoi te ridici ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Ești speriat că ai o boală cronică și mergi la medic. Te verifică numeroși specialiști și concluzionează că nu ai nimic. Păi și atunci? O iei razna și ți s-a părut sau chiar ai ceva?
Dacă îți sună cunoscut, află că cel mai probabil ai simțit un atac de panică.

Ce sunt atacurile de panică?

Atacul de panică este un episod de teroare intensă care adesea apare din senin și aparent fără motiv. Între episoadele de panică persoana este îngrijorată de apariția unui nou episod și poate dezvolta tulburări suplimentare precum depresia sau abuzul de alcool sau medicamente. Uneori persoana afectată începe să evite situațiile în care un atac de panică este mai probabil să apară și, în cazuri extreme, poate ajunge chiar să nu mai iasă din casă. Intervenția terapeutică timpurie previne agravarea acestor simptome.

Cât de răspândite sunt atacurile de panică?

Conform NHS (National Health Service – sistemul național de sănătate din Marea Britanie), atacurile de panică afectează aproximativ 1% din populație și sunt de 2 ori mai răspândite în rândul femeilor. Nu există un interval anume de vârstă mai expus riscurilor, atacurile de panică survin atât în rândul persoanelor tinere cât și în rândul adulților sau vârstinicilor.

Simptomele atacurilor de panică

Simptomele sunt acute și pot speria foarte tare persoana care le experimentează, mai ales dacă este prima oară când se confruntă cu ele. Simptomele durează de la 5-10 minute până la câteva ore în cazuri extreme (totuși, în cele mai multe cazuri, platoul apare după 20 de minute). Frecvența atacurilor de panică variază de la persoană la persoană: unii se confruntă cu 1-2 atacuri pe lună, în timp ce alții pot trăi mai multe atacuri pe zi. Locul sau situația în care se declanșează atacul variază la fel de mult însă oferă indicii cu privire la cauza apariției atacului de panică: atacul se poate declanșa când persoana se află la cumpărături, când conduce mașina, când se plimbă pe stradă, când se relaxează acasă, când se uită la televizor și chiar atunci când doarme.

Pe lângă sentimentul copleșitor de frică, atacul de panică mai poate include și următoarele simptome (de regulă nu apar toate în același timp):

• amețeli sau leșin
• pusee calde sau reci (frisoane)
• transpirație abundentă
• tremurat
• dureri în piept, extrasistole și palpitații cardiace (ceea ce face ca, adesea, atacul de panică să fie confundat cu atacul de cord)
• dificultăți în respirație sau sentimentul de sufocare (insuficiență respiratorie – senzație de nod în gât)
• teama că vei muri, sentimentul că pierzi controlul asupra propriului corp sau teama că îți pierzi mințile
• palme transpirate
• îmbujorarea feței
• amorțeli sau furnicături în membre
• greață
• senzația de gură uscată
• nevoia de a urina des sau diaree
• spasme musculare
• țiuit în urechi
• depersonalizare: senzația că te-ai separat de propriul corp

Consecința atacurilor de panică: teama de atacuri viitoare

Din cauză intensității atacurilor de panică și asocierii cu gânduri morbide, persoanele care le trăiesc nu se pot relaxa nici după ce atacul încetează. Îngrijorarea continuă că va surveni un nou atac aruncă persoana într-un cerc vicios care o face să trăiască cu o perpetuă „teamă că îi va fi teamă”, situație care întărește și mai mult panica și anxietatea. Efectele acestei anxietăți de anticipare sunt devastatoare asupra stimei de sine și încrederii în forțele proprii și pot afecta serios funcționarea normală, de zi cu zi, a persoanei.

Dacă atacurile de panică nu sunt tratate, se dezvoltă ceea ce se numește evitare fobică, adică evitarea acelor situații sau locuri care cresc riscul de a avea un atac de panică. Dacă acest comportament nu este întrerupt, se va dezvolta agorafobia (teama de spații deschise). Agorafobia este o complicație comună a atacurilor de panică și NHS estimează că 1 din 3 persoane care suferă de atacuri de panică va dezvolta această tulburare.

Persoanele agorafobice se vor teme să-și părăsească locuința și vor evita situațiile riscante, mai ales următoarele:

• mersul în locuri în care un atac de panică i-ar putea stânjeni: vor evita să iasă în oraș cu prietenii, să meargă la serviciu sau în vizită la rude
• ieșitul din casă fără compania unei persoane de încredere (de obicei partenerul sau o rudă)
• consumul oricărei substanțe care ar putea precipita apariția unui episod: cafea, alcool, alimente cu conținut ridicat de zahăr
• epuizarea fizică: dacă persoana este sedentară va deveni și mai sedentară până la punctul în care orice formă de efort fizic o va obosi peste măsură
• condusul unei mașini sau folosirea transportului în comun din care nu poți evada cu ușurință (în special metrou)

Intensitatea agorafobiei poate să varieze, de exemplu unele persoane pot ieși din casă singure fără probleme însă doar dacă merg într-un loc cunoscut și pe care îl percep ca fiind sigur (de exemplu până la magazinul din fața blocului).

Atacurile de panică la copii

Atacurile de panică sunt mai puțin întâlnite la copii însă, pentru că adesea implică țipete disperate și plânsete de durere, sunt motiv de îngrijorare extremă pentru toți cei care asistă la ele, mai ales pentru părinți. Atunci când sunt severe pot afecta dezvoltarea copilului, mai ales dacă îl împiedică să mai iasă din casă pentru a merge la școală sau dacă îi tulbură interacțiunile cu alte persoane. Intervenția terapeutică este aceeași precum în cazul adulților: psihoterapie.

Cauzele atacurilor de panică

Lumea științifică nu s-a pus de acord cu privire la cauzele certe ale atacurilor de panică. Ce se știe sigur este că, cel mai adesea, atacurile de panică sunt legate de stresul major cauzat de experiențe traumatice sau schimbări importante în viața persoanei.

De aceea psihoterapia este cea mai recomandată formă de intervenție, mai ales ținând cont de faptul că nu are contraindicații sau efecte adverse așa cum au de exemplu medicamentele.

Există și alte teorii cu privire la cauzele apariției acestor episoade, precum dezechilibre în structura neurotransmițătorilor din creier sau sensibilitatea crescută la monoxidul de carbon din aerul respirat. Cu toate că nu pot contesta validitatea acestor teorii, în cabinet nu am văzut cazuri care să nu răspundă la terapie, așa că am o serie de îndoieli cu privire la aceste idei. Chiar dacă pot fi factori agravanți, faptul că pacientul răspunde la terapie pentru mine este un semnal că natura afecțiunii este psihică nu fizică.

Scala stresului a lui Holmes și Rahe

Ca să înțelegi ce înseamnă de fapt schimbări importante în viața unui om, trebuie să vorbim despre scala factorilor stresanți, dezvoltată de Holmes și Rahe, doi psihiatri care au studiat corelația dintre evenimente majore din viața unei persoane și probabilitatea ca acea persoană să dezvolte o boală. Ce au descoperit cei doi este că, cu cât persoana a trăit mai multe evenimente stresante din lista de mai jos în ultimul an, cu atât este mai expusă riscului de a dezvolta o afecțiune medicală. Fiecare eveniment are alocat un scor numit LCU (life changing units adică unități de schimbare a vieții) iar un scor de peste 300 este considerat un predictor puternic pentru dezvoltarea unei afecțiuni medicale.

Scala pentru adulți este următoarea:

• moartea partenerului – 100
• divorțul – 73
• separarea maritală – 65
• încarcerarea – 63
• moartea unei rude apropiate – 63
• accident sau boală cronică – 53
• căsătoria – 50
• concedierea – 47
• reconcilierea maritală – 45
• pensionarea – 45
• sarcina – 40
• dificultăți sexuale – 39
• un nou membru al familiei – 39
• schimbări în situația financiară – 38
• schimbarea direcției profesionale – 36
• contractarea unui credit major sau a unei ipoteci – 32
• schimbări în responsabilitățile de la muncă – 29
• probleme cu socrii – 29
• realizări personale deosebite – 28
• partenerul începe sau încheie munca – 26
• începerea sau terminarea școlii – 26
• probleme cu șeful – 23
• modificări ale programului de somn – 16
• vacanță – 13
• sărbători importante – 12

Nu le-am trecut în revistă pe toate pentru că lista este foarte lungă însă aș vrea să observi că lista nu include doar evenimente neplăcute: o nuntă, oricât de plăcută ar fi ca idee, provoacă mai mult stres decât concedierea de la locul de muncă. Schimbările frecvente ale stilului de viață, mai ales pe mai multe planuri (profesional și personal) pot determina o creștere a nivelului de stres, chiar dacă acele schimbări sunt benefice pentru persoană. Iată de ce uneori atacurile de panică se declanșează chiar atunci când persoanei pare că îi merge cel mai bine.

Pentru non-adulți (adică adolescenți și copii) aceiași autori au pus la punct o scală modificată, adaptată provocărilor diferite cu care aceste categorii de vârstă se pot confrunta. Cei mai importanți factori de stres pentru copii sau adolescenți sunt următorii:

• moartea unui părinte – 100
• sarcina nedorită sau avortul – 100
• căsătoria – 95
• divorțul părinților – 90
• un eveniment sau accident care provoacă o diformitate vizibilă (sau chiar numai o cicatrice) – 80
• nașterea unui copil – 70
• condamnarea la închisoare a unui părinte pentru o perioadă mai lungă de 1 an – 70
• separarea părinților – 69 (dacă este urmată de divorț în mai puțin de 1 an cele 2 scoruri se vor aduna: 69+90=159, cel mai mare scor posibil)
• moartea unui frate sau soră – 68
• descoperirea că ești adoptat – 63
• căsătoria unui părinte divorțat cu altcineva – 63
• moartea unui prieten apropiat – 63
• o afecțiune gravă care necesită spitalizare – 58
• repetarea unei clase la școală – 56
• spitalizarea unui părinte – 55
• despărțirea de iubit sau iubită – 53
• certuri între părinți – 47
• absența prelungită a unui părinte de acasă – 38

Uneori un atac de panică NU e doar un atac de panică

Cum spuneam mai sus, din experiența mea atacurile de panică au cauze psihologice. Dar, ca să poți ajunge la această concluzie, trebuie mai întâi eliminate cauzele medicale posibile. Dacă ai simptome dar nu ești absolut sigur că e vorba de un atac de panică, du-te la medic! Faptul că există posibilitatea de a fi vorba de atac de panică nu trebuie folosită ca scuză pentru a nu lua situația în serios.

În plus, una dintre intervențiile cognitiv-comportamentele importante în cazul atacului de panică este să îți reamintești că, deși înspăimântător, atacul de panică nu este periculos fizic și că, cel mai probabil, nu vei muri în acele momente, chiar dacă senzația este că asta se va întâmpla. Gândește-te așa: cum ai putea să îți repeți această idee dacă nu ai eliminat cauza medicală?

Există o serie de afecțiuni medicale care pot provoca simptome asemănătoare atacurilor de panică însă ele sunt afecțiuni medicale reale și fizice care necesită tratament medical. Acestea sunt:

• hiper-tiroidism: hiper-activitatea glandei tiroide
• hipo-glicemie: conținut scăzut de zahăr în sânge
• sevraj cauzat de medicamente
• consum de produse neuro-stimulante: cafea, alcool, amfetamine, cocaină
• prolaps de valvă mitrală: o afecțiune cardiacă minoră care înseamnă că una dintre valvele inimii nu se închide complet

Experiența mea personală

Legat de ultimul punct din lista anterioară, am o experiență personală cu atacul de panică. Mai precis, primul și singurul atac de panică pe care l-am trăit a fost cauzat de un „mic prolaps de valvă mitrală” pe când aveam 6 ani. De ce îți spun asta?

În primul rând ca să știi că am trăit pe pielea mea efectele acestor atacuri și nu vorbesc doar din cărți.

În al doilea rând, mult mai important, ca să te rog ceva, mai ales dacă nu ai trecut personal prin asta: nu bagateliza atacul de panică pentru că este o experiență absolut înfiorătoare. Am auzit adesea de la persoanele din jurul celor afectați de atacurile de panică idei că acea persoană „doar se alintă”, „are nevoie de atenție” sau chiar că „face pe nebunul”. Nu e deloc așa și, revenind la ce ți-am spus despre mine, mai adaug un singur lucru: chiar dacă s-a întâmplat acum aproape 30 de ani, țin minte perfect tot ce s-a întâmplat atunci: gheara din piept, sufocarea (trăgeam aer în piept și parcă nu intra în plămâni), convigerea că urma să mor în următoarele câteva minute, încețoșarea vederii și senzația de leșin pe care eu o interpretam atunci prin convingerea că gata, cam asta a fost.

Dă-ți seama cam cât de traumatizant a fost pentru copilul de atunci dacă n-am uitat nici un amănunt (țin minte multe alte detalii cu care nu vreau să te plictisesc, inclusiv cu ce eram îmbrăcat de exemplu). Acum, gândește-te că vorbim de un singur episod. În ce stare crezi că este cineva care trece de câteva ori pe zi prin asta?

Ce poți face rapid în cazul unui atac de panică?

Până să ajungi la terapie ai nevoie să știi cum să acționezi imediat în cazul unui atac de panică. Iată ce poți face imediat.

1. În cazul în care consumi alcool, cafea sau fumezi, oprește-te imediat! În ciuda ideii că fumatul sau alcoolul au efecte calmante, aceste substanțe nu fac decât să agraveze simptomele.
2. Dacă poți, așează-te sau chiar întinde-te pe jos. Cea mai bună poziție este cea fetală (asemeni copilului aflat în pântecul mamei): pe o parte, cu spatele curbat și genunchii strânși spre piept (nu foarte mult pentru că vrei să eviți comprimarea plămânilor). Poziția aceasta poate fi aplicată aproximativ și în șezut.
3. Dacă porți haine strâmte sau mulate și acest lucru este posibil, dezbracă-le sau descheie cât mai mulți nasturi.
4. Concentrează-te pe respirație: respiră regulat și abdominal, nu încerca să inspiri o cantitate mare de aer (ceea ce e contra-intuitiv pentru că vei fi tentat să faci asta dacă simți că te sufoci).
5. Cheamă pe cineva lângă tine: de multe ori simpla prezență a unei persoane apropiate te va ajuta să te relaxezi, fără să fie necesar să facă și altceva în afară de a sta pur și simplu lângă tine.
Imediat după ce simptomele dispar, te încurajez să îți faci programare la medicul de familie. Pașii următori sunt consult de specialitate (cardiologie, neurologie etc.) iar apoi (dacă nu există afecțiuni) psihoterapie.

Tratamentul atacurilor de panică

În afară de psihoterapie, există o serie de alte intervenții posibile. Din experiența mea îți pot spune că nu sunt la fel de eficiente. Acestea sunt:

Medicamente: în special antidepresive (Zoloft) și benzodiazepine (cele mai cunoscute medicamente din această clasă sunt Diazepamul și Xanaxul). Întrucât aceste medicamente au efecte secundare serioase și provoacă dependență, recomandarea mea este să apelezi la ele doar în ultimă instanță (dacă situația este gravă și nu răspunzi la psihoterapie) și doar după ce consulți un medic psihiatru. Nu te apuca să le iei de capul tău pentru că nu vorbim de aspirină, vorbim de medicamente psihotropice extrem de puternice și periculoase dacă le iei după ureche.
Remedii homeopate: în general orice remediu homeopat se bazează pe efectul placebo. Adică de fapt nu funcționează la nivel biologic, te ajută doar ideea că iei ceva pentru a-ți schimba starea.
Remedii naturiste: unele extracte din plante pot avea efect calmant (mai ales cele pe bază de valeriană – un puternic sedativ natural) însă nu te baza pe ele pentru a rezolva problema, ele sunt o opțiune doar pentru a controla simptomul și atât. Au aproximativ aceleași contraindicații și riscuri ca medicamentele (doar pentru că sunt din plante nu înseamnă că nu sunt periculoase – și mătrăguna este o plantă).
Acupunctură, yoga, masaj terapeutic și meditație: mai puțin intruzive, aceste metode terapeutice au puține contraindicații și pot ajuta în controlarea simptomelor, prin relaxarea pe care o induc. Nu rezolvă problema de fond dar pot să ajute.

Psihoterapia în atacuri de panică

Când vine vorba de atacuri de panică, tendința multor persoane este de a se îndrepta automat către terapia cognitiv-comportamentală (CBT). După părerea mea, CBT nu rezolvă problema de fond ci doar adresează și ameliorează simptomele, asemeni medicamentelor însă fără efectele secundare asociate cu acestea. Nu e nimic în neregulă cu această abordare dacă scopul este doar de a te simți mai bine acum. Pe termen lung însă, problema de fond nu este rezolvată și, ca atare, simptomele pot fie să reapară fie să se transforme în altceva (de exemplu în depresie).

Alternativa pe care ți-o propun este terapia psihodinamică (precum cea adleriană pe care o practic eu, terapia analitică sau psihanaliza). Abordarea psihodinamică adresează direct problema de bază și consideră atacul de panică a fi un simptom al problemei, nu problema în sine.

Sunt studii care atestă eficiența abordării psihodinamice în tratarea atacurilor de panică: vezi Milrod și Shear 1991 precum și autorii Renik, Stern și Kessler. Pe de altă parte, există studii care demonstrează și eficiența abordării cognitiv-comportamentale. De aceea, nu susțin că nu funcționează, spun doar că nu este Sfântul Graal în ceea ce privește tulburările comportamentale.

Ideea pe care se bazează intervenția psihodinamică este aceea că atacul de panică are o cauză și un scop. Cel mai adesea, dezvăluie prezența unui conflict interior. De exemplu, vorba cântecului, „la birou ai un șef idiot”. Până aici nimic deosebit și ai putea să îți dai pur și simplu demisia. Ca să existe conflict însă, trebuie să existe cel puțin câte un motiv la fel de puternic de a alege să nu faci asta. Așa că, pe lângă faptul că ai un șef idiot, ești plătit și foarte bine. Iată conflictul: ce faci, pleci și rămâi fără salariul mare sau rămâi și suferi din cauza modului în care ești tratat? Dacă rămâi prea mult în cumpănă, este posibil să faci atacuri de panică pentru a te convinge (sau a-ți da un motiv serios) să iei o decizie. Atacul de panică va dispărea atunci când dispare cauza sa iar acea cauză este conflictul.

Conflictul interior nu este singura cauză posibilă a unui atac de panică. În general însă, cauzele au ceva în comun: sunt situații care îți fac rău și din care, dintr-un motiv sau altul, nu poți sau nu vrei să ieși. Aici intervine abordarea psihodinamică, să te ajute să clarifici situația, opțiunile pe care le ai și decizia pe care o vei lua. Scopul final este să înțelegi ce a provocat atacul de panică și să previi reapariția lui în viitor.