Tulburarea borderline

tot ce ai nevoie să știi

Ai fost vreodată într-o relație cu cineva care te înnebunea de dorință și te scotea din minți de nervi, ambele în același timp? Cu o femeie (doar ca exemplu, poate la fel de bine să fi fost și bărbat) care îți provoca în același timp dorința de a o strânge de gât dar și de a face sex pasional cu ea? Ai avut vreo relație în care ți se pare că ai dat tot ce aveai mai bun din tine și mereu simțeai că nu e de ajuns?

Ai avut vreo relație în care ai fost înșelat, ai descoperit asta însă atunci când l-ai confruntat pe celălalt te-a convins că de fapt ți s-a părut și e acuzat pe nedrept? Ai avut vreo relație extrem de intensă din toate punctele de vedere peste care ți-a luat extrem de mult timp să treci (poate nici nu ai trecut de tot încă) și la care încă te mai gândești cu toate că s-a terminat de mult timp?

Ai avut vreo relație care știai că îți face extrem de mult rău dar din care pur și simplu simțeai că nu poți ieși? Ți s-a întâmplat frecvent în acea relație ca orice cuvânt pe care l-ai spus să fie interpretat exact pe dos față de intenția ta?

Dacă ai răspuns afirmativ la măcar o parte din întrebările de mai sus, sunt șanse mari ca relația la care te gândești să fi fost cu o persoană care suferă de tulburarea borderline.

Asta dacă e vorba de o singură relație. Dacă descrierea se potrivește cu toate relațiile tale de cuplu de până acum atunci sunt două explicații posibile: fie suferi de complexul salvatorului (ceea ce te face partenerul de cuplu perfect pentru un borderline), fie tu ești borderline-ul din toate acele relații.

Citește mai departe ca să înțelegi ce s-a întâmplat și mai ales de ce s-a întâmplat așa.

Ce este tulburarea borderline?

Tulburarea borderline este numele dat unei tulburări de personalitate caracterizată prin schimbări bruște de dispoziție, gândire dihotomică (doar în alb și negru) și o capacitate scăzută sau chiar inexistentă de a exercita control asupra propriilor emoții.

Dacă îți sună cunoscut dar nu recunoști numele, poate te gândești la tulburarea bipolară (numită și maniaco-depresivă) care se caracterizează tot prin schimbări de dispoziție de la depresie la perioade de energie incontrolabilă (manie). Nu este însă același lucru.

Ciclurile bipolare sau bipolaritatea se întinde pe perioade lungi, de săptămâni sau chiar luni, în timp ce ritmul schimbărilor dispoziționale la tulburarea borderline este mult mai rapid, adesea de mai multe ori în aceeași zi.

Mai mult, tulburarea borderline nu este o boală psihică ci o tulburare emoțională, o „blocare” a dezvoltării emoționale a persoanei într-un stadiu infantil.

Varietatea în care apare această tulburare – reprezentare în filme

Tulburarea borderline poate fi încadrată doar într-un spectru, nu într-o simptomatologie precisă. La unul dintre capetele acestui spectru se află borderline-ul auto-distructiv, înclinat către comportamente prin care își face singur rău (abuz de substanțe, angajare în activități cu risc ridicat, auto-mutilare), iar la celălalt capăt se află borderline-ul distructiv față de ceilalți.

Ca să înțelegi cât de variată este modalitatea în care această tulburare apare la diferite persoane îți voi da câteva exemple de persoane care suferă de tulburarea borderline, așa cum au fost ele reprezentate în cultura populară.

Polul auto-distructiv este reprezentat destul de slab în literatură și filme. Anna Karenina de exemplu este un caz clasic de tulburare borderline de tip auto-distructiv. Un alt exemplu este personajul interpretat de Wynona Ryder în filmul Girl, Interrupted.

Tulburarea borderline de la polul distructiv este reprezentată mult mai frecvent, poate și pentru că oferă un material mult mai adecvat nevoii materialului de ficțiune de a prezenta dramă și tensiune.

Walter White (personajul principal din serialul Breaking Bad) este un caz de tulburare borderline (de data aceasta combinată cu tendințe narcisice și de grandomanie).

500 de zile cu Summer descrie povestea de dragoste dintre personajul interpretat de Joseph Gordon Levitt și o fată cu tulburare borderline (interpretată de Zooey Deschanel). Așa cum se întâmplă frecvent după ce se încheie o relație cu o persoană cu tulburare borderline, și acest bărbat nutrește speranța că marea lui dragoste se va întoarce la el. De fapt, adesea persoanele afectate de tulburarea borderline rămân în relații amicale și chiar apropiate cu foștii parteneri iar mulți dintre aceștia speră că mai au încă șanse să reia relația amoroasă. O altă parte din acești foști (de obicei mai mică) continuă să mențină relațiile cordiale de teama represaliilor care ar putea să apară în cazul în care ar întrerupe complet contactul.

Păcat Originar este un film cu Antonio Banderas și Angelina Jolie care o portretizează pe aceasta ca un borderline tipic. Tot tipică este și replica repetată obsesiv de Banderas de-a lungul filmului: „Știu că nu ea nu e bună pentru mine dar o vreau în ciuda acestui lucru”. Este ceea ce simt majoritatea bărbaților aflați într-o relație cu o femeie care prezintă elementele tulburării borderline.

Lebăda Neagră cu Natalie Portman prezintă nu unul, ci două personaje borderline: atât fiica (Portman) cât și mama. Dualismul lebăda neagră-lebăda albă este o reprezentare extraordinar de ilustrativă pentru dualismul gândirii borderline, în extreme de alb și negru.

Eternal Sunshine of the Spotless Mind prezintă povestea de dragoste dintre două persoane borderline aflate la capete diferite ale spectrului: personajul lui Kate Winslet este la polul distructiv iar cel al lui Jim Carrey la polul opus, cel auto-distructiv. Ea îl previne încă de la început că este malefică și că îi va face rău (așa cum se întâmplă adesea la începutul acestor relații) însă el nu o ascultă și intră în relație (tot așa cum se întâmplă adesea).

Vicky Cristina Barcelona este plin de personaje borderline. Scarlett Johansson (care o interpretează pe Cristina) este aici un borderline destul de tipic, care nu știe ce vrea dar știe ce nu vrea, anume o relație stabilă și afectuoasă. Penelope Cruz este un borderline aflat la polul distructiv (reapare din senin în viața fostului soț, interpretat de Javier Bardem, după ce terminase o altă relație distructivă și avusese o tentativă aproape fatală de sinucidere, intră într-un menage-a-trois cu fostul soț și actuala lui iubită și aceasta devine noua țintă a comportamentelor sale manipulatoare). Javier Bardem joacă rolul facilitatorului clasic pentru persoana borderline, anume al salvatorului, cavalerul pe un cal alb care vine să salveze domnița aflată la ananghie ori de câte ori aceasta are nevoie, fără să realizeze că ea de fapt nu își dorește să fie salvată.

Sharon Stone în Basic Instinct și Glenn Close în Atracție Fatală interpretează persoane afectate de tulburarea borderline, în forma specifică pentru extrema distructivă a spectrului borderline, anume în combinație cu elemente de narcisism și sociopatie. Ar fi de spus ceva aici, și anume că există o diferență esențială între o persoană care suferă de tulburare borderline și un sociopat: sociopatul nu experimentează emoții, în timp ce persoana borderline experimentează emoții la un nivel pe care nu îl poate controla. Gândește-te la personajul din serialul Dexter: acela este un sociopat clasic, incapabil de a simți emoții și nevoit să simuleze că este o persoană la fel ca toți ceilalți.De multe ori cele două tulburări sunt confundate pentru că manifestarea este aceeași: ambii sunt complet lipsiți de empatie. Motivele însă sunt diferite: sociopatul este incapabil să simtă emoții, în timp ce persoana borderline simte prea multe. Sociopatul nu poate decât să mimeze empatia, în timp ce persoana borderline nu a avut ocazia să învețe empatia. Un alt exemplu de borderline cu elemente de sociopatie este personajul interpretat de Charlize Theron în filmul Monster.

Dinastia Tudorilor prezintă două personaje borderline: Henric al VIII-lea dar și a doua sa soție, Anne Boleyn.

După cum vezi, de regulă persoanele cu tulburare borderline sunt prezentate în filme ca fiind în cel mai bun caz profund tulburate și în cel mai rău caz extrem de malefice și manipulatoare. Dar nu e chiar așa. Ca să înțelegi această tulburare, va trebui să îți explic modul în care ea apare și se dezvoltă.

Cum apare tulburarea borderline

Există mai multe cauze care conduc la același efect, însă ele pot fi încadrate toate la capitolul traume ale copilăriei.

Cauzele cele mai frecvente ale apariției tulburării borderline sunt următoarele:

  • Neglijare parentală
  • Abandon parental
  • Alienare parentală
  • Abuzuri fizice
  • Abuzuri emoționale
  • Abuzuri sexuale

Cele mai frecvente sunt cele legate de relația cu părinții, în special alienarea parentală.

Ce se întâmplă de fapt: părinții se despart și copilul rămâne la unul dintre ei (de regulă la mamă). Mama începe o campanie intensă de denigrare a celuilalt părinte, tranformându-l în cel mai rău lucru de pe fața pământului (la asta se referă alienarea parentală). În același timp, mama se prezintă ca o victimă nevinovată. Copilul însă își dorește să aibă alături ambii părinți și atunci decide să facă acest lucru la nivel simbolic, devenind asemeni ambilor: și victimă și personaj malefic în același timp.

Așa se dezvoltă schimbările de atitudine și gândirea doar în alb și negru. Albul și negrul reprezintă în fapt cei doi părinți.

Ce este în mintea unei persoane care suferă de tulburare borderline

Cu toate că aceste persoane ar putea să-ți pară malefice, manipulatoare și care fac rău intenționat, acest lucru nu este de regulă adevărat. Aceste persoane sunt blocate la nivelul emoțional al unui copil de 3-5 ani, însă cu toate resursele și experiența pe care le are la dispoziție un adult. La nivel cognitiv și intelectual aceste persoane sunt de regulă la un nivel adecvat vârstei lor, numai latura emoțională este insuficient dezvoltată. De aceea, ele pot funcționa fără probleme în domeniul profesional și doar în viața lor personală domnește haosul, drama și suferința.

De fapt, această neînțelegere provoacă cea mai mare suferință persoanelor care intră într-o relație cu o persoană afectată de borderline: faptul că nu pot să priceapă că au de-a face cu o persoană perfect rațională dar cu maturitatea emoțională a unui copil de vârstă foarte fragedă. Și atunci, pentru că nu pot să disocieze imaginea de adult de nivelul emoțional real, presupun că toate comportamentele cu care au de-a face sunt rezultatul unei răutăți sau cruzimi.

Nu este așa iar persoana borderline nu este un prădător emoțional de cele mai multe ori: pur și simplu nu a învățat empatie, nu își dă seama de răul pe care îl provoacă altora, este incapabilă să accepte critici, ori de câte ori se simte respinsă se agață pur și simplu de cel care o respinge și imediat ce simte că l-a oprit din a pleca își pierde interesul pentru acea persoană.

Știu că sună rău dar îți aduc aminte că vorbim de cineva care, emoțional vorbind, e un copil. Am auzit comparația dintre borderline și un leu care ucide o antilopă: nu poți reproșa leului nimic pentru că este în natura sa să facă asta. Cu toate că această viziune conține un dram de adevăr (în privința faptului că actele unei persoane borderline nu au încărcătură morală), o astfel de comparație pune aceste persoane într-o lumină extrem de nefavorabilă și le neagă atât suferința care a dus la dezvoltarea tulburării, cât și șansele de recuperare.

Gândește-te așa: mulți copii rănesc pe alții (fizic de exemplu, îi iau la palme să spunem) pur și simplu pentru că nu știu că acest lucru face rău. Dacă părintele sau alt adult îi învață că astfel de acțiuni au consecințe negative asupra altora și le explică felul în care se simt ceilalți atunci când cineva se poartă astfel cu ei, cu timpul copilul înțelege consecințele și își dezvoltă empatie. Devine ceea ce numim adaptat. Copilul care va avea tulburare borderline nu a avut parte de o astfel de educație. Fie nu s-a obosit nimeni să îi explice, fie nu i s-a explicat destul. În aceste condiții, chiar crezi că e potrivită comparația cu un animal de pradă?

Diagnosticul tulburării borderline

Tulburarea borderline este celebră printre terapeuți și psihiatri pentru dificultățile pe care le pune în diagnosticare, din cauza faptului că adesea apare în combinație cu alte tulburări și racolează simptome din cele mai variate. Adesea este diagnosticată greșit ca tulburare bipolară (am explicat deja diferența).

Nu există un set fix de indicatori ai acestei afecțiuni, de aceea un diagnostic corect se pune doar de către un profesionist. Acest text nu este scris pentru ca tu să îl folosești pentru a ataca o altă persoană sau pentru a-ți susține punctul de vedere. Acest text este scris pentru ca, în cazul în care ai avut sau ai o relație cu o astfel de persoană, să înțelegi mai bine ce se întâmplă cu tine și de ce ai ajuns aici.

Nu scriu aceste lucruri pentru a-ți furniza muniție în cearta cu partenerul. Oricum, chiar dacă ar fi așa, tot nu ai ajunge nicăieri pentru că persoana borderline are niște mecanisme de auto-apărare extrem de puternice, pe care nu le vei putea dezamorsa prin argumente logice. Ai fost avertizat așadar.

Acestea fiind zise, există totuși o serie de elemente care pot indica prezența acestei tulburări. Este de spus că, izolat, astfel de comportamente sau atitudini se întâlnesc frecvent și la persoane care nu suferă de tulburare borderline. Combinația lor este cea care determină în final diagnosticul. Din nou, dacă nu ai pregătire în domeniu, nu te hazarda în a pune diagnosticul singur.

Acele elemente care pot indica tulburarea borderline sunt următoarele:

• gândire dihotomică (în alb și negru)
• acest tip de gândire produce și comportamentul tipic borderline, acela de cald-rece: când te respinge, când te seduce.
• teamă exagerată de abandon (de părăsire) însoțită de emoții extreme: furie, panică, depresie, anxietate
• lipsă de acceptare a responsabilității pentru propriile comportamente, însoțită de mecanisme complexe de apărare atunci când cineva încearcă să sugereze o consecință negativă a comportamentului său
• emoții exagerate (atât pozitive cât și negative)
• lipsă de empatie (pentru că nu a învățat acest lucru dar și pentru că este copleșită de propriul zbucium interior).
• comportament irațional, impulsiv sau chiar periculos
• comportament duplicitar, minciuni repetate și în cascadă (atunci când este prinsă cu minciuna, în loc să recunoască, răspunde printr-o altă minciună)
• legat de comportamentul duplicitar, dacă privești cu atenție vei vedea că de multe ori ceea ce spune este contrazis de ceea ce face
• hipersexualitate (libido extrem de ridicat)
• abuzuri comportamentale: abuz de substanțe, comportament financiar aberant (cheltuie tot), comportament sexual promiscuu (parteneri sexuali numeroși, infidelitate conjugală, relații extramaritale etc. – vezi și punctul de mai sus legat de hipersexualitate)
• sentimente cronice de gol interior și/sau plictiseală extremă (are tendința de a evita singurătatea cu orice preț pentru că singurătatea accentuează sentimentul de gol/plictiseală)
• agresivitate fizică și/sau verbală: vorbim atât de violență fizică (sare la bătaie, lovește obiecte, pereți, animale, persoane etc.) sau verbală (folosește cuvinte vulgare, înjură, denigrează, calomniază, ironizează) cât și de o formă aparte de agresivitate, foarte comună în cazul acestei tulburări: comportamentul pasiv-agresiv și subtil provocator. Ar fi de spus multe pe acest subiect însă ce trebuie să reții este că scopul acestei forme aparte de agresivitate este să obțină o reacție din partea ta, de regulă una negativă. Scopul celorlalte forme de agresivitate este diferit (descărcare, intimidare a adversarului și așa mai departe).
• relațiile unei persoane borderline urmează mereu un tipar: relația începe printr-o etapă de idealizare (partenerul este pus pe un piedestal și este cel mai bun lucru care i se putea întâmpla vreodată) și ajunge mai devreme sau mai târziu în etapa de devalorizare (în care partenerul este cel mai rău lucru care i se putea întâmpla și cauza pentru toate lucrurile care nu îi convin).

Opțiuni de tratament al tulburării borderline

Tulburarea borderline nu este o condamnare pe viață, dar nici nu vorbim de o afecțiune minoră. Consecințele comportamentului unei persoane borderline sunt de multe ori severe, atât în privința propriei persoane cât și în privința celor din viața sa.

Nu există schemă de tratament medicamentos pentru această tulburare, se pot prescrie anumite medicamente numai pentru a ține sub control anumite simptome acute (precum atacuri de panică, stări depresive sau de anxietate).

Cea mai eficientă formă de tratament s-a dovedit până acum a fi psihoterapia. Opțiunile de terapie sunt în general următoarele:

• terapie cognitiv-comportamentală
• terapie comportamentală dialectică (o formă specifică de terapie, dezvoltată special pentru a adresa această tulburare)
• schema-based therapy (o metodă terapeutică integrativă care reunește elemente cognitiv-comportamentale, elemente de Gestalt terapie, teoria psihanalitică a relațiilor de obiect sau teoria atașamentului
• terapie psiho-dinamică (cum este și psihoterapia adleriană)

Este dificil să spunem care dintre aceste abordări este mai eficientă și răspunsul consider că îl reprezintă o combinație a acestor abordări, în funcție atât de modul în care reacționează fiecare pacient la diferite abordări dar și de severitatea tulburării.

Motivul pentru care optez către o abordare mai degrabă eclectică este că persoana care suferă de tulburare borderline se confruntă cu două categorii de provocări:

• rănile psihice provocate de traumele din copilărie
• adaptarea incompletă din prezent: abilități insuficient dezvoltare de relaționare și raportare la alte persoane, empatie scăzută sau inexistentă și așa mai departe

O abordare psiho-dinamică este capabilă să exploreze și să vindece rănile trecutului iar abordarea comportamentală poate readapta individul la realitatea în care trăiește. Sigur că se poate rezolva și numai unul dintre aceste aspecte însă în acest caz abordarea este incompletă iar succesul terapiei devine extrem de discutabil.

Am auzit o persoană care suferă de tulburare borderline folosind următoarea metaforă pentru a descrie situația cu care se confruntă mereu o astfel de persoană: gândește-te că ești daltonist (în cea mai comună formă, anume că nu poți distinge culoarea roșie de culoarea verde). Conduci o mașină și ajungi la un semafor însă nu știi dacă poți trece sau nu pentru că nu știi ce culoare are semaforul. Asta se întâmplă când persoana borderline încearcă să proceseze sentimente: vede doar extremele (albul sau negrul).

Ei bine, terapia comportamentală te învață că lumina de jos este verde și cea de sus este roșie. Nu te ajută să le vezi, doar îți oferă o soluție imediată și care îți permite să poți funcționa eficient în lumea din jurul tău. Ca să poți vedea culorile, trebuie mai întâi să vindeci rănile copilăriei iar pentru asta se folosește terapia psiho-dinamică, pentru eliminarea blocajului emoțional sau psihic.

Cât privește durata terapiei într-un caz borderline, aceasta depinde din nou de fiecare situație în parte. Există cazuri documentate de persoane care au încheiat cu succes terapia după numai 1 an dar și cazuri care au stat în tratament mai mult de 10 ani.

Succesul terapiei depinde și el de o multitudine de factori, statistici naționale (în special SUA și Marea Britanie) raportează o rată de succes extrem de ridicată: aproximativ 50% dintre pacienții tratați au scăpat complet de simptome la finalul terapiei iar restul de 50% au constatat o ameliorare considerabilă a simptomelor.

Chiar și fără tratament, simptomele acute asociate cu această tulburare se ameliorează după vârsta de 40-50 de ani. Când spun simptome acute mă refer la crize de furie, atacuri de panică și anxietate, depresie și comportamente periculoase. Ameliorarea acestor simptome însă nu crește de obicei calitatea vieții persoanei deoarece până la acel moment tulburarea a afectat grav sau chiar a distrus complet cele mai importante relații cu persoanele apropiate. Ca atare, sentimentul de abandon (care este probabil cel mai dureros simptom pentru persoană) nu este nici pe departe diminuat ci mai degrabă se accentuează cu cât persoana înaintează mai mult în vârstă. Tratamentul așadar nu ar trebui amânat din considerentul că oricum simptomele se vor ameliora la un moment dat.

Însă, cu privire la tratament există o mare problemă: specificul acestei tulburări face ca persoanele care suferă de pe urma acesteia să fie printre cel mai puțin pasibile de a intra și a rămâne în terapie. Relația cu terapeutul nu se deosebește esențial de relația cu celelalte persoane din viața sa, fiind vorba tot de o conexiune interpersonală. Ca atare, etapa de idealizare și cea de devalorizare survin inclusiv în cadrul interacțiunii cu terapeutul. Alianța terapeutică este aproape imposibil de stabilit iar pacientul va testa mereu limitele terapeutului, încercând fie să îl provoace pentru a obține reacții emoționale, fie să îl seducă.

De regulă persoanele borderline nu realizează că au o problemă, răspunsul lor automat la orice încercare a vreunei persoane apropiate de a le arăta o deficiență comportamentală este să întoarcă totul împotriva acelei persoane. Ei nu au o problemă ci celălalt are o problemă și își proiectează lipsurile asupra lor, ei fiind niște victime inocente și neînțelese. Pentru că nu realizează că au o problemă, nici nu vor cere ajutorul unui terapeut. Când ajung totuși în terapie, de multe ori sunt acolo pentru că persoane apropiate (de obicei membri ai familiei) i-au forțat sau i-au presat să meargă. Dacă ajung în aceste condiții, terapia are șanse minime de reușită pentru că pacientul nu este angajat în terapie ci este preocupat de două lucruri: să le demonstreze celor care l-au trimis acolo că nu au avut dreptate (și că el de fapt n-are nici o problemă) și să convingă terapeutul că el de fapt este o victimă nevinovată.

Există însă o situație aparte care creează premisele unei terapii de succes: dacă persoana care suferă de tulburare borderline ajunge în terapie din proprie inițiativă, ca urmare a faptului că a realizat (cumva) că modul în care se comportă face rău altora. Putem spune că, în acea situație, persoana a dezvoltat o formă primară de empatie (sau cel puțin o formă de responsabilitate față de propriile acțiuni și, ca urmare, o rușine față de propria comportare din trecut). Aici ar fi de spus că această persoană provoacă daune psihice frecvent celor din jurul său și că nu se poate spune exact când (și mai ales dacă) va dezvolta genul acesta de conștientizare. Multe persoane afectate de borderline nu ajung niciodată în acel punct. Iar cei care ajung, din păcate, de multe ori ajung să se izoleze pur și simplu pentru a nu mai face rău altora, în loc să apeleze la terapie.

Oricare ar fi situația, ce este important să reții este că nu poți aduce cu forța pe o persoană borderline în terapie (de fapt, poți, numai că nu are rost) și că nu poți forța conștientizarea consecințelor faptelor sale, pentru că de cele mai multe ori nu te va auzi și va ajunge la concluzia că tu ai o problemă. Reține că, în ciuda faptului că de multe ori pare o persoană fragilă și care are nevoie de un salvator, de cele mai multe ori persoana borderline nu vrea să fie salvată, pentru că nu crede că are nevoie de asta (doar de cineva care să o înțeleagă, în sensul distorsionat de a îi accepta toate comportamentele, indiferent cât de abuzive sunt).

Câteva date statistice

Există în acest moment date statistice care afirmă că 70% dintre persoanele cu tulburare borderline sunt femei, 20% dintre persoanele care se internează în spitale de psihiatrie suferă de tulburare borderline și că 1-2% din populația Globului suferă de această tulburare.

Personal nu sunt foarte sigur că aceste procente sunt reprezentative pentru întreaga populație pentru că, așa cum spuneam la punctul anterior, pentru a se interna persoana trebuie să conștientizeze că are o problemă iar cele mai multe persoane borderline nu au această revelație. În al doilea rând, tind să cred că aceste procente se bazează mai degrabă pe borderline din polul auto-distructiv care sunt mult mai ușor de identificat și care de multe ori prezintă semne vizibile are comportamentului auto-distructiv: o persoană care se auto-mutilează (se crestează pe mâini de exemplu) rămâne cu semne, cicatrici, ușor de depistat. O persoană la polul distructiv, mai ales dacă are elemente mai degrabă narcisice decât de sociopatie, nu lasă semne nici asupra sa nici asupra celorlalți. Cel puțin nu semne vizibile, doar traume emoționale.

Mai mult, femeile tind să fie diagnosticate mai frecvent cu tulburare borderline pentru că bărbații beneficiază de o subiectivitate culturală care le oferă o oarecare legitimitate pentru comportament agresiv sau periculos, pentru ieșiri emoționale puternice (în special furie), pentru abuz de substanțe sau partenere sexuale numeroase.

De aceea, am o serie de îndoieli cu privire la aceste statistici și consider că cele două sexe sunt mult mai egal reprezentate printre cei care suferă de tulburare borderline și, mai mult, că procentul din totalul populației este considerabil mai mare de 1-2%.

O precizare importantă: în tot acest text fac acordul la genul feminin și spun „provocatoare, schimbătoare etc” pentru că mă refer la subiectul „persoană” nu „femeie”. Nu te lăsa pradă acestei erori de interpretare, ceea ce spun se poate aplica în egală măsură unui bărbat borderline sau unei femei borderline.

Cum este să ai o relație cu un borderline?

Ca să descriem relația va trebui să împărțim povestea în cele două etape, de idealizare și devalorizare.

În etapa de idealizare:

• crezi că ai întâlnit sufletul pereche, îi place ce-ți place și ție și se entuziasmează legat de orice propui: persoana borderline este cameleonică și se adaptează gusturilor tale ca metodă de a se asigura că nu o vei părăsi. Cameleonismul se formează și datorită faptului că, latura emoțională fiind insuficient dezvoltată, întreaga personalitate nu este închegată și ca atare poate fi adaptată mai ușor la persoana cu care interacționează. Entuziasmul față de ideile tale ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru tine. Cu toate astea, de obicei nu te alertează și ți se pare fascinant pentru că nu ai mai întâlnit reacții atât de puternice. Dacă ai vedea obiectiv situația ți s-ar părea cel puțin ciudat să vezi un adult cum se bucură de o plimbare în parc (de exemplu) asemeni unui copil de 3 ani care merge prima dată la DisneyLand. Vezi? Întotdeauna există semnale timpurii însă fie nu le-ai văzut, fie le-ai interpretat greșit.

• nu respectă limitele tale dar le apără cu îndârjire pe ale sale: la început admiri că își apără integritatea și te gândești că faptul că nu îți respectă limitele arată că te dorește. De fapt nu este așa, pur și simplu nu înțelege conceptul de limite iar ceea ce ți se pare că sunt limite pe care și le apără sunt de fapt mecanisme de protecție împotriva abandonului, nu principii de viață. Rolul lor este de a nu te lăsa să te apropii prea mult, dându-ți astfel putere asupra ei, pentru că, dacă te apropii prea mult, vei vedea cu cine ai de-a face și o vei părăsi așa cum au făcut-o toți cei dinaintea ta.

• nu respectă convenții sociale, ar putea fi considerată prost-crescută însă îți pare atât de inocentă încât nu vezi nimic în neregulă cu asta. Sunt multe lucruri în neregulă cu asta, gândește-te cât de inocent poate fi totuși un adult.

• este extrem de provocatoare sexual însă într-un mod ambiguu care te face să crezi că nu își dă seama ce face; de fapt, își dă seama foarte bine și acest comportament este o metodă de seducție. Seducția îi permite să se asigure că nu vei pleca. Este printre puținele acte conștiente pe care le face în interacțiunea cu alte persoane.

• dacă are tendințe narcisice, adoră să fie în centrul atenției

• abuz de substanțe: consum de droguri legale în cantități mari (de exemplu, când iese în oraș bea până nu-și mai amintește ce a făcut în seara aceea – ceea ce semnalează probleme de auto-control și o incapacitate de a se opri la momentul potrivit) sau consum de droguri de mare risc.

• sexul este fantastic datorită lipsei aproape totale de limite dar și comportamentului cameleonic. Ți se pare că sunteți suflete pereche și în pat, nu doar în afara acestuia.

• crezi că ai descoperit ceva extrem de special și de rar și te temi că nu vei mai găsi niciodată acel lucru. Cât de rar este am discutat deja însă legat de cât de special este, trebuie să înțelegi că ceea ce s-a întâmplat este de fapt o potrivire a istoriilor personale, a traumelor. Tu de fapt ai aceeași traumă legată de relația cu părinții sau de abuzuri. Numai că tu ai negociat altfel efectele și, în loc să devii un seducător manipulator și egoist precum borderline-ul, tu ai devenit cineva care face pe plac celorlalți și încearcă să îi salveze. De-asta ți se pare că sunteți suflete pereche, pentru că amândoi sunteți răniți, în cam același fel. Mai mult, ca să devii o persoană care face pe plac altora, a fost nevoie să-ți înăbuși părți din personalitatea ta pe care le consideri reprobabile sau negative, părți care conțin sentimente precum dezamăgire, furie, răzbunare și așa mai departe. Aceste părți sunt ceea ce Jung numește Umbra. Sunt partea din personalitatea ta pe care o renegi și n-ai recunoaște-o nici în ruptul capului. Dacă nu crezi că e cazul tău, răspunde la următoarea întrebare: te-ai descrie ca o persoană care nu ar face niciodată rău intenționat altei persoane? Dacă ai răspuns afirmativ, atunci ești o persoană care face pe plac, iar partenerul borderline are exact acele elemente pe care le are și umbra ta. Ceea ce te face să simți că persoana borderline te completează iar asta contribuie decisiv la fantezia ta legată de sufletul pereche.

• te previne că nu e așa cum crezi, ceea ce apoi îți va demonstra cu prisosință. Tu însă nu asculți avertismentul, pentru că e prea specială ca să renunți. În plus, ai o concepție greșită impregnată de cultura populară (și poate chiar de familie) că lucrurile care merită se obțin numai cu efort și devii demn de a le avea doar dacă te-ai luptat cu întreaga lume pentru ele.

• e încă prietenă cu toți foștii iubiți. Acesta ar trebui să fie un semnal serios de alarmă dar, din nou, nu este. Te gândești că trebuie să fie o persoană extraordinară dacă foștii parteneri continuă să rămână în relație cu ea. De fapt, foștii parteneri fie o vor înapoi (pentru că au rămas obsedați de ea, așa cum vei fi și tu în curând, sau poate deja ești) fie se tem de represalii severe dacă rup orice contact. Reține că a avea relații amicale cu aproape toți foștii parteneri nu este ceva normal, un fost iubit nu se transformă așa ușor în prieten sau amic. Se mai întâmplă, e adevărat, dar chiar cu toți? Semnal de alarmă major, îl ignori pe riscul tău.

• Este agresivă verbal (vorbește mult prea tare, râde exagerat de puternic, înjură sau folosește frecvent cuvinte vulgare), fizic (îți dă un pumn în umăr de vezi negru în fața ochilor, apoi te ia în brațe și râde de tine pentru că te-ai crispat de durere), emoțional (te încurajează să îi împărtășești cele mai ascunse dorințe și gânduri – te simți flatat de atâta interes față de tine dar, dacă faci indiscreția de a-I spune, toate acele lucruri vor fi folosite mai târziu împotriva ta ca arme, în certuri și, mai ales, atunci când vei da semne că vrei să ieși din relație).

• Accelerează extrem de mult ritmul relației: de exemplu, vă cunoașteți de mai puțin de o lună dar deja vă mutați împreună sau faceți planuri de căsătorie. Din nou interpretezi acest lucru ca o dovadă a marii potriviri dintre voi însă nu este decât o tactică de a se asigura că nu vei pleca. Nu este ieșit din comun să apară și o sarcină neprevăzută pentru că, prin apariția unui copil, ai și mai puține șanse să pleci. Sarcina neprevăzută este favorizată și de tendința persoanei borderline de a face sex neprotejat sau de a sabota tentativele partenerului de a utiliza metode de contracepție.

• Se bazează exagerat de mult pe alte persoane: indiferent ce are de făcut, are o persoană care o poate ajuta cu acel lucru. Pe măsură ce evoluează relația, acea persoană vei fi tu, din ce în ce mai mult.

• Dacă ești atent vei vedea foarte repede un alt semnal puternic că ai de-a face cu o persoană borderline: multe cereri făcute cu bună-credință (spre exemplu, o rogi să vă vedeți la o anumită oră) vor fi interpretate ca modalități prin care încerci să o controlezi. Vei auzi frecvent răspunsuri de tipul „fac ce vreau cu timpul meu”, „nu îmi spui tu cum să-mi organizez programul” sau clasicul „cine te crezi să-mi spui tu mie ce să fac?”. Sigur, acesta e un indicator că s-ar putea să ai de-a face cu un borderline doar dacă tu chiar nu doreai să îi controlezi programul sau să îi spui ce să facă.

În etapa de devalorizare:

• începi să vezi că anumite lucruri nu sunt tocmai în regulă: începi să bănuiești că reacțiile emoționale exagerate nu sunt tocmai normale și începi să o prinzi cu minciuna – constați că există o discrepanță considerabilă între ceea ce spune și ceea ce face. Nu este cazul să te miri, s-a încheiat perioada de seducție și ca atare a început o perioadă de calm și liniște. Această perioadă neliniștește grav persoana borderline care caută stimuli constanți. De aceea provoacă certuri cu tine, are ieșiri emoționale tot mai dese, începe să îți aducă acuzații nefondate (în special legate de bănuieli de infidelitate etc.). Toate acestea se întâmplă pentru că persoana borderline este obișnuită încă din copilărie să anticipeze dezastrul, este obișnuită ca, după perioade de liniște, să urmeze haos și dramă. De aceea, își controlează anxietatea de anticipare provocând pur și simplu dezastrul. Da, nu e plăcut dar măcar nu mai stai să aștepți ceva ce oricum va veni, cam acesta e raționamentul.

• De câte ori îi arăți discrepanțe între ceea ce spune și ceea ce face, te convinge că nu ai dreptate și o acuzi pe nedrept, ea e o victimă și tu ești de o cruzime insuportabilă pentru că poți crede asta despre ea. De fapt tu ai o problemă și ea trebuie să sufere din cauza asta. Tactica „tu ai de fapt o problemă” este o strategie de apărare foarte frecventă la borderline. Alte două tactici sunt și ele foarte frecvente: fie devine agresivă și îți reproșează lucruri pe care nu le-ai făcut sau nu le-ai gândit, fie devine umilă și tristă provocându-ți milă și duioșie (prima este mai întâlnită la un borderline distructiv iar a doua mai frecventă la un borderline auto-distructiv).

• În general, în timpul certurilor dintre voi, reușește să te facă să te îndoiești de propria sănătate mentală: poate ți s-a părut și chiar ai tu o problemă? E dificil să te aperi de un astfel de atac psihologic însă uite o modalitate: ți se întâmplă doar cu ea sau cu toată lumea? Dacă ți se întâmplă doar cu ea, unde crezi că e problema?

• simte frecvent că nu o respecți, nu o iubești sau nu o apreciezi suficient; îți spune asta la fel de frecvent

• începi să te simți obosit de certuri, schimbările bruște de dispoziție, acuzații, îndatoriri (spuneam mai sus că se bazează pe tine din ce în ce mai mult pentru a face tot felul de lucruri pentru ea)

• apar semnale clare de infidelitate: flirtează cu alte persoane inclusiv de față cu tine (dacă spui ceva, afli că ți s-a părut și că ai o gelozie bolnăvicioasă), descoperi apeluri telefonice sau conversații pe internet cu alte persoane, nu răspunde la telefon perioade mari de timp (dar se supără teribil dacă ți se întâmplă și ție). Nu e ieșit din comun să afli la un moment dat că, atunci când v-ați cunoscut, era într-o relație cu altcineva numai că nu a considerat că e cazul să îți spună (oricum relația mergea foarte prost din vina, evident, a celuilalt). Poate chiar afli că te-a și înșelat făcând sex cu altcineva însă, chiar dacă o prinzi în pat cu altcineva, tu vei avea toată vina (pentru că nu o respecți, iubești sau apreciezi destul, cum spuneam mai sus). Ori asta, ori ți s-a părut de fapt.

• îți oferă afecțiune câte un pic și doar ca să te țină pe loc să nu pleci; borderline-ul face lucruri pentru alții doar pentru ca și ei să facă lucruri în schimb. De exemplu, ori de câte ori dai semnale că vrei să pleci, îți oferă sex iar când asta nu mai merge, recurge la tactica FOG (fear, obligation, guilt) adică teamă, obligație și învinovățire.

• Începi să te simți tot mai:

obosit în cea mai mare parte a timpului pentru că orice lucru este obținut cu mari strădanii când vine vorba de ea
frustrat pentru că orice ai face mereu e ca ea
neliniștit pentru că nu știi ce va urma, fiecare zi este o nouă surpriză; îți plăcea asta la început dar acum a devenit o povară
nu te mai recunoști pentru că ți-ai schimbat radical modul de viață pentru a-i face pe plac

Ce lasă în urmă relația cu o persoană borderline


Sindrom de stres post-traumatic

Nu este ceva ieșit din comun ca, după ce ai ieșit dintr-o astfel de relație, să te simți precum un soldat întors de pe front. Ai fost într-un război (emoțional, e adevărat, dar nu mai puțin traumatic) iar acum trebuie să te readaptezi la lumea obișnuită. Îți va fi greu dar nu e imposibil. Ai mai făcut asta cel puțin o dată (când ai plecat de acasă de la părinți).

Contagiune

Când stai mult timp în preajma unei persoane borderline începi să preiei o parte din caracteristicile acelei persoane. Nu e ceva neobișnuit, se întâmplă în toate cuplurile. Problema aici este că acele caracteristici sunt perturbatoare și te fac să te gândești că ai început să o iei și tu razna. Nu îți face griji, cu timpul se vor diminua iar terapia te poate ajuta să le elimini mai ușor.

Stimă de sine scazută

Cum ai putut să stai atâta timp într-o relație care ți-a făcut atâta rău? Asta este întrebarea care te macină cel mai mult și îți macină stima de sine și încrederea în tine. Asta și gândul că, poate, nu a fost decizia corectă să vă despărțiți. Ți-am spus deja ce te-a făcut să intri în relație și de ce atașamentul e atât de puternic. Adu-ți aminte ce vorbeam despre nivelul de dezvoltare emoțional: ai încercat să ai o relație matură cu o persoană cu maturitatea emoțională a unui copil de 3 ani. Nu îți pune la îndoială decizia doar pentru că simți încă atașamentul față de ea. Adu-ți aminte cum te simțeai în acea relație și nu te gândi că, dacă reiei relația, va fi mai bine de data aceasta pentru că nu va fi.

Diluarea personalității

Te-ai pierdut pe tine în acea relație. Treptat toate limitele tale au fost încălcate și, cu cât făceai mai multe pentru ea, cu atât părea că nu e suficient. Asta se întâmpla pentru că ținta afecțiunii tale nu avea capacitatea de a interpreta corect gesturi sau emoții și fie nu le recepționa deloc fie le interpreta eronat ca fiind negative. De-asta nu era niciodată destul și nici nu va fi până când acea persoană nu va învăța să lucreze cu emoții și sentimente.

Probleme de atașament

Poate că acum nu mai ai încredere în femei sau bărbați sau te gândești că, oricum ar fi, tot peste cineva similar vei da. E foarte posibil să se întâmple asta cât timp nu lucrezi la propria suferință și nu te împaci cu istoria ta personală. Însă, acum știi să recunoști semnalele timpurii de alarmă și poți decide să oprești dezvoltarea relației. Dacă nu te prezinți ca posibilă victimă, persoana borderline nu se va atașa de tine. Și, în plus, nu toate persoanele pe care le vei cunoaște de acum încolo vor avea această tulburare. Unele o vor avea și, dacă ești atent le vei recunoaște din timp, altele nu și cu acelea poți merge mai departe în relație.

Ce gânduri te încearcă după o astfel de relație

Ai putea să fii chinuit de o mulțime de alte gânduri, pe lângă durerea pierderii relației, regret și vină că poate cu tine era ceva în neregulă. Aceste gânduri merg de la:

  • răzbunare: adu-ți aminte ce spuneam, o persoană cu maturitatea emoțională a unui copil nu poate fi făcută responsabilă pentru propriile acțiuni, chiar dacă ele au produs rău, indiferent cât de mult ți-ai dori tu să sufere pentru ce a făcut. Dacă te gândești așa probabil continui să vezi persoana ca pe un adult dezvoltat complet: adu-ți aminte că nu este așa.
  • vină că o abandonezi la greu: această persoană a funcționat înainte să te cunoască pe tine (nu optim dar a funcționat) și va continua să funcționeze și fără tine. La fel cum vei face și tu fără ea. De fapt, a rămâne în relație prezintă riscuri serioase pentru integritatea ta emoțională și psihică și, cu cât rămâi mai mult în relație, cu atât devin mai mari acele riscuri.
  • rușine pentru că nu ți-ai apărat integritatea și l-ai lăsat pe celălalt să te calce în picioare sau să facă din tine ce a vrut: persoana borderline îți oferea ceva ce îți lipsea și ai acceptat toate acele lucruri și ai închis ochii (mai ales la începutul relației, când aveai semnale clare de alarmă) ca să continui să primești acel lucru. Nu trebuie să îți fie rușine pentru asta însă nici să consideri că o astfel de relație este singura modalitate prin care poți obține ceea ce îți dorești.
  • felul în care te sorbea din priviri și îți asculta fiecare cuvânt a umplut un gol din tine despre care poate că și uitasei că e acolo. Acum că ți-ai reamintit și, mai mult, celălalt nu mai e acolo ca să umple acel gol, îl simți și doare. Însă soluția nu este să depinzi de altă persoană pentru a face acea rană să doară mai puțin ci să te preocupi singur de vindecare: mergi la terapie, partenerul nu este dator să îți fie și terapeut sau facilitator.
  • m-a iubit cu adevărat sau totul a fost un joc? Te-a iubit așa cum poate iubi un copil iar pentru persoana borderline cam totul este un joc, însă nu neapărat cu intenția de a-ți face ție rău ci pentru că nu a învățat altă cale. Te-a iubit în sensul în care a iubit să se gândească că te iubește însă cel mai probabil nu te-a iubit așa cum îți închipui tu iubirea.
  • obsesie: sunt 3 elemente care contribuie la formarea gândurilor obsesive:
    • tactica numită cald-rece pe care o folosește persoana borderline te-a făcut să te întrebi mereu ce va face data viitoare – te va seduce sau te va respinge? Rezultatul este că te gândești la persoana aceea tot mai des iar asta fixează obsesia. Obsesia de multe ori este un obicei, un comportament exersat nu neapărat un lucru care se întâmplă din senin.
    • partea ta rațională încearcă să reconcilieze comportamentul impulsiv și copilăresc cu aparența de adult a persoanei borderline. Dacă privești persoana ca pe un copil nu vei mai simți nevoia sa îi înțelegi purtarea la nivel rațional sau logic.
    • speranța că ar putea fi mai bine și că se poate să revii la perioada inițială de seducție, în care te privea ca și cum erai cel mai bun lucru din lume. Nu va mai reveni acea perioadă pentru că acum ești deja cucerit. Acum te oprește din a pleca prin cu totul alte metode. Mai exact, nu mai ai beneficiile de la început, doar dezavantajele.

Și totuși, nu se poate avea o relație cu o persoană borderline?

Ba da, dacă ții neapărat se poate, cu câteva condiții care probabil nu sunt oricum îndeplinite integral în cazul tău.

  1. Trebuie permanent să trasezi limite și să fii pregătit să le aperi cu toată energia. Din nou, este aceeași modalitate prin care se educă un copil foarte mic. Diferența este că acum vorbim de un adult care a avut timp să fixeze propriile comportamente și să dezvolte și mecanisme de apărare împotriva tentativelor tale de „educare”. Drept urmare, doar pentru că aperi o limită o dată, nu înseamnă că acel lucru va deveni regulă. Fii pregătit să faci asta de mai multe ori pe zi, timp de (posibil) tot restul vieții. Mai mult, tu ai o sensibilitate pe care persoana borderline o cunoaște, ceea ce înseamnă că îți va fi extrem de greu să aperi acele limite pentru că ți se va reproșa că ești rău, ticălos și așa mai departe. Ești pregătit să îți înfrunți și să învingi această sensibilitate în fiecare zi de-acum încolo?
  2. Dacă relația a ajuns într-un stadiu avansat de devalorizare atunci deja v-ați spus lucruri extrem de dureroase unul altuia, te-a înșelat de cel puțin câteva ori (poate că și tu ai făcut la fel) și nu mai aveți încredere unul în celălalt. În acest punct orice relație este greu de salvat, cu atât mai mult una în care este prezentă o persoană borderline.
  3. Doar pentru că trasezi limite nu înseamnă că ele nu vor fi încălcate uneori. Ești pregătit pentru violență fizică sau verbală, pentru infidelitate, pentru reproșuri constante și așa mai departe?

Dacă ești pregătit pentru toate astea și înțelegi riscurile și consecințele atunci nu te poate opri nimeni. Dar întreabă-te înainte dacă merită să treci prin toate astea, mai ales că cel mai probabil relația nu va mai reveni niciodată la etapa de idealizare. Și ai grijă să nu treci cumva de la atitudinea de salvator la cea de martir pentru că aceea e chiar mai păguboasă, plus că vei intra în competiție cu partenerul borderline care se simte și el un martir. Vezi, cam asta e situația când ai de-a face cu o persoană borderline: orice ai face, pierzi. Sau, așa cum se mai vehiculează expresia, cap-câștigă celălalt, pajură-pierzi tu.

Cum spuneam, persoanele cu tulburare borderline nu sunt malefice și, în cea mai mare parte a timpului, nu înțeleg răul pe care îl provoacă prin propriile fapte. Și chiar dacă ar înțelege, aceasta a fost modalitatea prin care au reușit să supraviețuiască teribilei suferințe din copilărie (de a fi neglijat, abandonat sau abuzat de propriul părinte) și nu ar fi drept să îi reproșăm că a supraviețuit. Principala responsabilitate a unui organism viu este supraviețuirea și abia apoi (dacă se mai poate) alte lucruri cum ar fi să nu facă rău altora. Cu toate astea, tu ai trecut prin cam aceleași experiențe dar ai ales altă cale de supraviețuire. De aceea, nu ești responsabil pentru această persoană. Fiecare om este responsabil atât pentru faptele sale cât și pentru propria stare psihică sau emoțională. Pe lângă faptul că nu vei putea să îi faci bine cu forța, nici nu ești în postura de a face asta datorită relației extrem de complicate și toxice care s-a dezvoltat între voi.

Cum poți încheia relația cu o persoană borderline

Încheierea unei astfel de relații este dificilă și adesea chiar mai dureroasă decât relația în sine. Încheierea relației însă are avantajul că, după o perioadă intensă de suferință, aceasta ia sfârșit în timp ce, dacă relația continuă, suferința nu va avea sfârșit. Sunt câteva lucruri care te pot ajuta:

Relația trebuie încheiată ferm și rapid. Orice tentativă de negociere din partea celuilalt trebuie refuzată fără să stai prea mult pe gânduri. Vor fi tentative: să vă vedeți mai rar, să vă vedeți și cu alte persoane (asta e o capcană teribilă, nu cumva să cazi pradă ispitei), te va ademeni din nou cu sex (care va înceta dacă reușește să te oprească din a pleca), îți va aduce reproșuri numeroase, va părea că se prăbușește de durere și suferință (suferința aceasta e cam ca dragostea pentru tine – își dorește să sufere pentru că așa a văzut că se face și poate chiar să creadă asta pe moment dar dacă pleci și faci astfel să dispară stimulul, încetează și aparenta suferință). Dacă nu cedezi va urma o perioadă în care te va bombarda cu tentative de reconectare: apeluri telefonice, mailuri, vizite inopinate (de obicei la ore ciudate). Posibil să apară și stalking-ul: să te urmărească pe stradă, să apară în locuri unde știe că sunt șanse mari să fii, să îți urmărească intens activitatea pe internet (social media mai ales, ar fi bine să-ți dezactivezi conturile câteva săptămâni, preventiv). Rezistă oricăror întrebări de tipul „ce mai faci, ești bine?” care aparent sunt nevinovate dar au scopul de a restabili conexiunea. Dacă nu reziști nu faci decât să îți prelungești propria suferință și chiar să ajungi înapoi în relație. Toate aceste tentative de reconectare pot continua cu mult mai mult decât te-ai aștepta: gândește în termeni de luni de zile sau chiar ani. Cu cât trece timpul însă, cu atât tentativele devin mai rare dar și capacitatea ta de a rezista devine mai bună. Nu face însă greșeala să crezi că, la un moment dat, ești suficient de puternic ca să vă revedeți. Cel mai probabil vei reveni exact de unde ai plecat și toată suferința de până atunci va fi fost degeaba.

Nu spune niciodată „poate”, acest lucru nu va face decât să alimenteze speranța celuilalt că are șanse să reia relația cu tine.

Să nu cazi în capcana de a crede că s-a schimbat: oricine poate mima schimbarea pentru o perioadă scurtă de timp însă deja ai văzut cum este acea persoană în realitate.

În ultimă instanță mărturisește-i că ești epuizat, deprimat și confuz și că vrei să închei relația pentru binele său. O persoană borderline va ieși mai ușor dintr-o relație în care i se oferă pe tavă posibilitatea de a da toată vina pe celălalt (adu-ți aminte ce vorbeam de responsabilitate).

Pentru mai multe detalii, poți cumpăra ghidul meu despre Cum poți să ieși dintr-o relație care îți face rău, apăsând aici


Dacă ai avut sau ai o relație cu o persoană cu tulburare borderline, sper că acum înțelegi mai bine cum stau lucrurile și ce poți face ca să îți fie mai bine.

Persoanele borderline nu sunt fundamental rele sau malefice dar sunt totuși foarte egoiste și imature emoțional, ceea ce cauzează de regulă multă suferință celor care încearcă să se apropie de ele.