De ce greșeala îți poate fi cel mai bun prieten

Una dintre cele mai puternice amintiri din copilărie ale mele este de prin clasa a treia sau a patra de la ora de desen. Primisem o temă să pictăm în acuarelă un peisaj marin. Eu pictasem niște bărci, fiecare cu câte un pescar, toată scena fiind surprinsă la apus.

Îmi amintesc bine lucrarea, chiar dacă nu o mai am. Era absolut rudimentară, firul care pornea din undițe era aproape la fel de gros ca undița, bărcile arătau ca niște coșuri de fructe stilizate iar pescarii erau doar niște siluete care doar vag aminteau de ceva uman.

Cu toate astea, pictura mea a fost cea mai lăudată de profesoară, iar asta se datora faptului că fusese extrem de impresionată de curajul cu care redasem apusul. Nu doar cerul, dar și apa purta tonuri portocalii și sângerii, iar siluetele întunecate contrastau foarte bine cu paleta de culori aleasă.

M-am simțit foarte bine să fiu lăudat de profesoara de desen. Cred că era și tânără și drăguță, ceea ce nu putea să strice. Însă aveam un secret pe care nu l-am spus profesoarei legat de acea lucrare. Ți-l spun ție acum, în speranța că poate te va ajuta la un moment dat.

Motivul pentru care tabloul făcut de mine fusese lăudat se născuse dintr-o greșeală. Tabloul trebuia să redea o scenă de zi, nu una de apus, însă vărsasem din greșeală niște culoare portocalie pe hârtie și nu am mai putut să o șterg. Așa că am improvizat, ca să nu fie nevoie să refac tabloul cu totul.

M-am gândit în multe rânduri după aceea la ce se întâmplase. Până atunci nu îmi spusese nimeni că o greșeală poate fi bună și, mai mult, că poate da naștere la ceva frumos. Până atunci crezusem că greșeala trebuie evitată cu orice preț, pentru că, altfel, voi fi certat sau pedepsit în vreun fel.

Aceste idei nu îmi veniseră din senin, fusesem învățat să le am. Iar gestul profesoarei a avut darul de a porni un proces de dezvățare de aceste idei.

Trecusem prin ceea ce în psihoterapie se numește o experiență emoțională corectivă.

Să mai spună cineva că profesorii nu pot să influențeze viețile copiilor.

Dacă citești și ești profesor de desen (sau de muzică, sau de orice altă materie aparent neînsemnată pentru că nu se dă la Bac), adu-ți aminte că un copil nu merge la școală doar pentru a lua examene. Iar materiile de studiu nu ar trebui judecate doar în funcție de acest criteriu.

Ce impact a avut această experiență în viața mea?

S-au întâmplat mai multe lucruri ca urmare a acelui moment.

În primul rând, atitudinea mea față de greșeală nu a mai fost aceeași. Nu am mai încercat să fac totul perfect, mi-am dat voie să greșesc și să mă bucur de greșelile făcute (sună ciudat, nu?).

Am învățat că greșeala e de multe ori o problemă de perspectivă și am pus de atunci la îndoială tot ce mi s-a spus că „ar trebui să fac”. Atitudinea mea în fața riscurilor nu a mai fost aceeași. Dacă nu trebuie să faci nimic iar ceilalți nu știu neapărat mai bine, ți se deschid perspective nenumărate. Poți să faci orice crezi tu că e bine iar, dacă dai greș, știi că măcar e greșeala ta, nu a altuia. Pentru că riscul este și el o problemă de perspectivă.

În al doilea rând, atitudinea față de artă s-a schimbat considerabil. Am început să înțeleg că, poate, Picasso nu a vrut ca Guernica să arate așa. Nu spun că a vrut sau că n-a vrut, doar că este posibil ca toate operele de artă pe care le apreciem atât de mult acum să fie de fapt greșeli, sau apărute ca urmare a unor greșeli.

În al treilea rând, și la asta am început să mă gândesc tot mai mult de când practic psihoterapie, ce s-ar fi întâmplat dacă nu se producea schimbarea asta în mine?

Nu am nevoie să îmi imaginez prea mult răspunsul. Destul de frecvent îl am în fața ochilor în cabinet.

Întâlnesc oameni terorizați de ideea că ar putea greși. Oameni care se tem că șeful i-ar putea da afară dacă fac o greșeală, că soția ar putea divorța dacă sunt dați afară, că propriii copii ar refuza să mai aibă de-a face cu ei dacă divorțează. Și așa mai departe. Orice mică greșeală le provoacă o stare proastă aproape fizică, îi înspăimântă până la punctul în care ajung să aibă coșmaruri din cauza asta. 

Coșmaruri în care, evident, fac greșeli și sunt pedepsiți pentru asta.

Acești oameni au suferit o experiență contrară celei trăite de mine: ei au trecut printr-o experiență emoțională traumatică. Să nu crezi că trauma este doar fizică (să fi fost bătut) sau sexuală. Există multe feluri de traume, precum există și multe feluri de abuz.

Dacă și tu te lupți cu teama de a nu greși, ascultă-mă cu atenție.

Greșeala nu este doar omenească, ci și necesară.

Nenumărate lucruri minunate au apărut din greșeală, nu doar opere de artă. Știai că penicilina a fost inventată din greșeală? Și nu doar penicilina: radiografiile, pace-maker-ul (care salvează vieți zilnic), plasticul, cuptorul cu microunde, post-it-urile, imprimanta cu jet de cerneală, toate au fost inventate din greșeală.

Chiar întreaga specie umană este posibil să fi apărut din greșeală. Nu lăsa pe altcineva să îți spună că greșeala nu e bună și că nu ar trebui să greșești.

Și mai e ceva. Îți dai seama câte lucruri ai fi putut să realizezi dacă nu îți era teamă să greșești?

Sigur, acum ne aventurăm pe teritoriul imaginației și al posibilităților, nu îți poate garanta nimeni că inventai penicilina dacă nu te temeai de greșeală.

Dar totuși… câte lucruri ar fi putut să fie diferite în viața ta?

Și, mergând pe linia asta, câte lucruri s-ar putea schimba dacă, încet-încet, te-ai teme tot mai puțin de greșeală?

Vezi tu, ideea asta că greșeala e ceva rău este ceea ce în psihoterapie se numește o convingere limitativă (sau, sub numele ei original din psihoterapia adleriană, idee care interferează cu creșterea).

Iar psihoterapia, printre altele, se ocupă și cu rescrierea acestor convingeri sau idei astfel încât să nu te mai încurce, să te lase să îți vezi de viața ta cum crezi de cuviință.

Eu nu îți spun să vii la terapie cu mine pentru că o să ai o viață mai bună. Habar n-am ce viață ai și dacă ai astfel de idei care îți dăunează.

Dar spun că, dacă ce am scris până acum consideri că se aplică și la tine, sper să ai în viața ta o persoană asemenea profesoarei mele de desen. Sau, dacă nu ai, să ai măcar norocul s-o întâlnești cât mai curând.

Dacă acest articol ți s-a părut revelator, imaginează-ți ce s-ar putea schimba în viața ta dacă ai merge mai departe.

Adevărul este că înțelegerea psihologiei este doar o parte a puzzle-ului.

Schimbările reale și de durată apar atunci când îți aliniezi mintea, emoțiile și acțiunile cu principii care merg dincolo de suprafață.

Dacă ai ajuns să cauți răspunsuri în psihologie, este pentru că ești pregătit pentru ceva mai profund.

Dar dacă adevărata soluție nu constă doar în a înțelege de ce ne simțim așa cum ne simțim, ci în a învăța cum să mergem mai departe cu un scop clar?

Adevărata transformare are loc atunci când aduci împreună puterea psihologiei, înțelepciunea probată în timp și o abordare bazată pe credință care aliniază fiecare parte a vieții tale.

Aici intervine Metoda GOLD.

Înrădăcinată în înțelepciunea atemporală și concepută pentru provocările de astăzi, Metoda GOLD oferă o abordare pas cu pas pentru a-ți transforma viața, familia și cariera.

Este mai mult decât o schimbare de mentalitate – este un plan pentru a trăi cu scop, claritate și împlinire.

Este timpul pentru o schimbare reală, nu doar adaptare

Dacă te-ai săturat să repeți aceleași tipare, să te simți copleșit de presiunile vieții, Metoda GOLD este concepută pentru tine.

Aici nu este vorba despre soluții rapide sau sfaturi la nivel de suprafață, ci despre punerea bazelor unei schimbări reale, de durată. O modalitate de a te elibera de vechile obiceiuri, de a-ți consolida relațiile și de a trăi cu un scop adevărat.

Te-ar mai putea interesa și: