Unii oameni par să funcționeze fără nici o îngrijorare legată de binele altora și pot face rău altor persoane fără vreo urmă de regret sau remușcare. Însă când acest comportament se repetă și devine mod general de funcționare, avem de-a face cu tulburarea antisocială de personalitate.

Ce este tulburarea antisocială?

Cei care suferă de tulburarea antisocială de personalitate folosesc adesea înșelătoria și manipularea pentru a obține ce își doresc. De regulă, ceea ce își doresc este din sfera banilor sau puterii. Aceste persoane sunt deseori implicate în scheme complicate de înșelătorie, în operațiuni de tip catfish (atunci când prezinți în mod eronat o altă identitate în mediul online, cu scopul de a câștiga încrederea unei persoane în vederea obținerii unor foloase materiale), pot folosi intimidarea sau agresivitatea și pot chiar ajunge până la comiterea unor infracțiuni cu violență precum tâlhăria, violul sau omuciderea.

Chiar și atunci când sunt prinși asupra faptului, rareori manifestă remușcare sau vinovăție.

În cultura populară, cuvântul antisocial este folosit pentru a desemna o persoană care preferă să evite contactul cu alți oameni, cineva care ar prefera mai degrabă să nu iasă din casă decât să meargă la o petrecere. Adică, se referă la o persoană retrasă și introvertită. Termenul clinic „antisocial” se referă la altceva, semnificația fiind de a fi împotriva societății și a regulilor sale.

Cei care suferă de tulburarea de personalitate antisocială pot fi extrem de șarmanți și distractivi în contexte sociale însă nu irosesc nici aici ocaziile de a minți și exploata pe ceilalți. Aceste persoane se comportă impulsiv și într-un mod distructiv și nu sunt afectați atunci când acțiunile lor provoacă suferință altora. Au tendința de a-i exploata pe ceilalți, profitând de corectitudinea sau amabilitatea lor și sunt indiferenți sau chiar dezgustați de suferința provocată (dezgustați de faptul că victima suferă, nu dezgustați de acțiunile lor).

Asemenea celorlalte tulburări de personalitate, tulburarea de personalitate antisocială reprezintă un tipar comportamental pe termen lung care afectează funcționarea persoanei și care poate provoca neplăceri serioase. Persoanele afectate de această tulburare nu se supun regulilor societății, ceea ce face ca, mai devreme sau mai târziu, societatea să îi marginalizeze. Singura modalitate de a-i face să se conformeze este să fie amenințați cu o pedeapsă de vreun fel (de exemplu, cu închisoarea) dar și această soluție nu funcționează decât marginal și pe termen limitat, întrucât aceste persoane sunt impulsive și, ca atare, pot ignora consecințele la un moment dat și pot da curs pornirilor instinctuale.

Societatea umană funcționează și pentru că oamenii sunt dispuși, sau descurajați, să dea curs instinctelor primare. Cei cu tulburare antisocială se integrează extrem de greu sau deloc în societate pentru că orice astfel de reguli nu consideră că sunt făcute și pentru ei. Cumva, sunt convinși că lor nu li se aplică.

Această tulburare înseamnă și că persoana afectată are o abilitate extrem de redusă de intimitate. Uneori, această abilitate lipsește cu desăvârșire. Persoanele afectate de această tulburare nu au, de regulă, o problemă cu stabilirea de relații noi însă întâmpină dificultăți în menținerea acelor relații. Orice relație pe termen lung pe care o stabilește este probabil să fie presărată cu abuzuri sau neglijență. Uneori, aceste persoane percep suferința și slăbiciunea celorlalți, însă aceste lucruri sunt apoi utilizate pentru a obține avantaje. Altfel spus, sentimentele celorlalți îi interesează doar în măsura în care pot obține un avantaj de pe urma lor.

Persoana cu tulburare de personalitate antisocială nu își asumă responsabilitatea consecințelor acțiunilor sale. Are tendința de a da vina pe alții atunci când lucrurile merg prost, inclusiv pe victimele acțiunilor lor.

Definiție și prezentare clinică ale tulburării antisociale de personalitate

Tulburarea antisocială de personalitate inhibă capacitatea persoanei afectate de a-i păsa de sentimentele și nevoile altor persoane. Din când în când, toți oamenii ignoră sentimentele celorlalți și cei mai mulți oameni pot fi manipulatori sau egoiști în anumite situații. Ceea ce îi distinge însă pe cei afectatți de această tulburare de restul este faptul că această nepăsare este o constantă a modului lor de acțiune, nu o atitudine de moment, adaptată situației.

Există 2 componente importante ale tulburării antisociale: antagonismul și dezinhibiția.

Antagonismul cuprinde trăsături precum duplicitatea sau ostilitatea. În mediu profesional, o persoană cu această tulburare ar putea fi extrem de agresivă în ședințe, ar putea să țipe la colegi chiar și fără motiv, ar putea să aibă un comportament amenințător, ar putea să creadă că e cea mai importantă persoană din firmă, manifestându-și astfel tendințele de grandomanie, asociate frecvent cu această tulburare.

Dezinhibiția include asumarea de riscuri extreme, iresponsabilitatea și impulsivitatea. Într-o criză de furie, persoana ar putea distruge obiecte, vandaliza spații publice, ar putea să fure bunuri sau să atace alte persoane. Consecințe frecvente ale acestor comportamente scăpate de sub control sunt abuzul de substanțe, depresia și anxietatea, probleme cu autoritățile, violența domestică și divorțul.

Scurt istoric al tabloului clinic al tulburării antisociale de personalitate

Prima versiune a DSM din 1952 menționa tulburările de personalitate sociopatice. Această categorie era rezervată celor care erau considerați bolnavi și în termeni de conformare la normele societății, nu doar în ceea ce privește disconfortul personal sau relațiile cu alții. Existau patru subtipuri, denumite reacții: antisocial, disocial, sexual și adictiv. Reacția antisocială includea persoane care intrau mereu în bucluc și nu păreau să învețe nimic din asta, nu mențineau nici o loialitate, aveau o personalitate abrazivă, le lipsea responsabilitatea personală și aveau o tendință spre raționalizarea propriului comportament.

DSM–II, în 1968, a rearanjat categoriile și personalitatea antisocială era acum clasificată drept una dintre cele 10 tulburări de personalitate însă avea aproximativ aceeași descriere precum în versiunea anterioară: indivizi nesocializați, aflați în conflicte repetate cu societatea, egoiști, iresponsabili, incapabili să simtă vinovăție și să învețe din propriile greșeli, care tind să învinovățească pe alții și să își raționalizeze acțiunile.

DSM-III din 1980 includea deja termenul de tulburare de personalitate antisocială și, asemeni altor tulburări, conținea o listă întreagă de simptome, cu precădere comportamente observabile, în scopul de a crește consistența diagnostică între diferiți practicieni.

DSM-IV a urmat aceeași tendință de a descrie comportamental simptomele și adăuga faptul că „acest tipar a fost denumit și psihopatie, sociopatie sau tulburare de personalitate disocială”.

DSM-V menține același diagnostic, iar ghidul diagnostic asociat DSM-V precizează că o persoană cu această tulburare „poate să prezinte caracteristici psihopatice dacă afișează o lipsă de anxietate sau frică și un stil interpersonal îndrăzneț și eficace”.

Simptomele asociate cu tulburarea antisocială de personalitate 

Simptomele tulburării antisociale pot include, fără a se limita la următoarele:

• Nepăsare față de bine și rău
• Aroganță, un sentiment de superioritate și păreri extrem de puternice
• Folosirea famecului personal pentru a manipula pe alții pentru câștig sau plăcere personală
• Folosește minciuna și înșelătoria pentru a-i exploata pe alții
• Este abraziv, cinic și lipsit de respect față de ceilalți
• Este impulsiv și nu reușește să planifice lucruri pe termen lung
• Își asumă riscuri care nu sunt necesare sau are comportament periculos, fără a ține cont de siguranța sa sau a altora
• Este în relații tensionate sau abuzive cu alte persoane
• Are probleme cu legea
• Incapabil să ia în calcul consecințele negative ale comportamentului său și să învețe din ele
• Încalcă în mod repetat drepturile altora prin intimidare sau lipsă de sinceritate
• Manifestă frecvent ostilitate, agitație, agresivitate, iritabilitate sau violență
• Lipsă de empatie față de alții și lipsă de remușcări dacă face rău altuia
• Este iresponsabil în mod constant și nu reușește să-și îndeplinească obligațiile profesionale

Diagnosticul de tulburare antisocială de personalitate nu se pune persoanelor înainte de vârsta de 18 ani. Adulții cu tulburare antisocială de personalitate manifestă de obicei simptome de tulburare de conduită înainte de vârsta de 15 ani.

Astfel de simptome ale tulburării de conduită include probleme comportamentale serioase și persistente, precum:

• Agresivitate față de oameni sau animale
• Comportament duplicitar
• Distrugerea de bunuri
• Furtul
• Încălcări grave ale regulilor

Cu toate că tulburarea antisocială de personalitate este considerată incurabilă, sunt persoane la care unele simptome, în special comportamentul distructiv și criminal, pot descrește cu vârsta. Nu este clar dacă această descreștere are legătura cu vârsta și maturizarea neurologică sau cu o creștere a conștientizării cu privire la consecințele comportamentului antisocial.

Caracteristici comportamentale și exemple ale tulburării de personalitate antisocială

Există un mit în cultura populară potrivit căruia sociopații sunt oameni de succes, carismatici și care dețin poziții de putere în societate. Cu toate că există astfel de sociopați înalt funcționali, ei nu sunt totuși regula. Cu toate că sociopații au trăsături precum farmecul personal și puterea de convingere, cei mai mulți oameni cu această tulburare se luptă cu efectele lipsei lor de responsabilitate.

Sunt mai puțin echipați să profite de oportunități de lucru, să își plătească facturile la timp și sunt expuși unui risc crescut de încarcerare din cauza comportamentului impulsiv. Au deasemenea o speranță de viață semnificativ mai scăzută din cauza abuzului de substanțe și implicării în activități infracționale.

Comportamentul antisocial cuprinde o paletă largă de manifestări, de la provocarea unor bătăi, bullying, minciună pentru folos personal, până la acțiuni ilegale care nu rănesc în mod direct alte persoane dar le provoacă neplăceri în mod indirect, cum ar fi distrugerea de bunuri sau furtul proprietății.

O distincție care se face frecvent este între comportamentul afișat și cel disimulat, adică acel comportament ascuns față de ceilalți. O altă distincție este între comportamentul distructiv și cel opozițional.

Comportamentul distructiv afișat include agresiunea fizică sau verbală, bullyingul, amenințările, cruzimea sau ostracizarea altei persoane.

Comportamentul opozițional afișat include cearta, încăpățânarea și iritabilitatea.

Comportamentul distructiv disimulat include furtul, minciuna, înșelatul și distrugerea bunurilor.

Comportamentul opozițional disimulat incluide abuzul de substanțe, înjuratul și absenteismul (chiulitul de la școală sau absentarea fără motiv de la serviciu).

Băieții și bărbații au mai adesea comportament antisocial față de fete și femei. Există și deosebiri în funcție de ceea ce fac: bărbații sunt mai pasibili de a se implica în activități criminale și agresiune deschisp, în timp de femeile se angajează mai degrabă în agresiune emoțională și încercarea de a distruge reputația cuiva prin răspândirea de zvonuri, bârfă sau excluderea acelei persoane din cercul social.

Tulburarea antisocială de personalitate reprezentată în filme

Pentru cineva care nu a avut contact direct cu această tulburare, filmele reprezintă o sursă valoroasă de informații. Iar unele filme chiar conțin descrieri excelente ale tulburării. Amintesc câteva care ies în evidență în mod deosebit.

Tăcerea Mieilor – Hannibal Lecter (psihopat) este unul dintre cele mai înspăimântătoare personaje negative dintr-un film și asta se datorează contrastului extrem de puternic între Dr. Lecter, psihiatrul extrem de respectat în cercuri academice și Hannibal The Canibal, psihopatul canibal care făcuse numeroase victime.

Cavalerul Negru și Joker – Joker (sociopat care evoluează către psihoză) este posibil să fie cel mai bun rol al lui Heath Ledger și unii critici de film au mers atât de departe încât să considere că este una dintre cele mai mari performanțe actoricești ale tuturor timpurilor. Ledger a spus chiar el însuși că a jucat rolul ca fiind un „clovn psihopat, schizofrenic, criminal în serie cu zero empatie”. Obiectivul lui Joker în film este să creeze haos prin crimele comise, inclusiv o serie de crime cu scopul de a-l determina pe Batman să își dezvăluie identitatea. Această capacitate de a se folosi de viețile unor oameni pentru a-și atinge scopurile arată nu doar lipsa sa totală de empatie, ci și felul în care îi dezumanizează pe cei care îi stau în cale, felul în care îi privește doar ca pe niște obiecte, ca pe niște simple piese pe o tablă de șah.

Basic Instinct – Catherine Tramell (psihopată, excelent interpretată de Sharon Stone), o moștenitoare bogată și autoare de romane polițiste, care se împrietenea cu criminali periculoși aflați în închisoare și apoi îi folosea pentru a îi comite crimele.

Atracție Fatală – Alex Forrest (psihopată, interpretată magistral de Glenn Close) – Este un film care a înspăimântat o generație întreagă de bărbați cu apucături infidele. Este și un film care a dat naștere unei expresii pătrunsă în cultura populară americană drept „rabbit-boiler”, cu referință la o scenă extrem de dură din film și semnificând o femeie extrem de periculoasă și imprevizibilă, asemeni personajului din film.

Extrem de multe personaje din filmele clasice cu mafioți sau gangsteri au trăsături antisociale de personalitate: Goodfellas, Nașul, Casino și altele. Aproape toate personajele masculine din aceste filme au trăsături antisociale iar personajele principale au de regulă tulburarea antisocială într-un stadiu sever.

Pe lângă aceste personaje cu trăsături evident criminale, există și portretizări ale unor personaje cu aceleași caracteristici, care suferă de aceeași tulburare, cu singura diferență că aceste personaje nu ucid efectiv pe cineva.

Exemplul cel mai reprezentativ pentru această categorie este personajul Gordon Gekko, interpretat de Michael Douglas în filmul Wall Street. Gekko era un rechin financiar care nu se oprea de la nimic ca să-și atingă scopul, scopul său fiind relativ simplu: de a câștiga cât mai mulți bani.

Tulburarea antisocială de personalitate în DSM. Criterii de diagnostic

Tulburarea antisocială de personalitate este mult mai întâlnită la bărbați față de femei. Cea mai mare răspândire o are în rândul bărbaților care abuzează de alcool sau droguri și care sunt încarcerați.

Tulburarea antisocială de personalitate se stabilește în urma unei evaluări psihologice riguroase.

Diagnosticul se poate stabili doar dacă persoana evaluată are cel puțin 18 ani și se aplică cel puțin 3 dintre următoarele criterii:

• Încălcări repetate ale legii
• Impulsivitate și incapacitate de a face planuri pe termen lung
• Comportament duplicitar sau manipulator
• Iresponsabilitate repetată
• Lipsa remușcărilor
• Ignorarea siguranței personale sau a altora
• Iritabilitate și agresivitate

Aceste simptome nu trebuie să facă parte dintr-un episod schizofrenic sau maniacal, trebuie să reprezinte aspecte ale personalității de zi cu zi ale persoanei evaluate. (cf DSM-V)

Comorbidități ale tulburării antisociale

Tulburarea antisocială de personalitate coexistă adesea cu următoarele tulburări:

• Tulburări de anxietate
• Tulburări depresie
• Tulburări de control al impulsului
• Tulburări provocate de abuzul de substanțe
• Tulburări de somatizare
• Tulburarea de deficit de atenție (ADHD)
• Tulburarea bipolară
• Tulburarea de personalitate borderline
• Tulburarea de personalitate narcisică
• Tulburarea de personalitate histrionică
• Tulburarea de personalitate sadică

Tulburarea antisocială, sociopatia și psihopatia

Simptomele tulburării antisociale de personalitate pot să varieze în gravitate. Formele mai severe și periculoase ale tulburării sunt denumite sociopatie și psihopatie.

Distincția între cele două este încă subiect de dezbateri aprinse însă o explicație concisă ar fi că sociopatia semnifică o dereglare a conștiinței unei persoane, în timp ce psihopatia semnifică o absență a conștiinței.

Cu alte cuvinte, psihopatul nu înțelege diferența între bine și rău, sociopatul o înțelege dar nu-i pasă.

Psihopatul tinde mai degrabă să mimeze empatia în absența emoțiilor reale și este mult mai rece și calculat decât sociopatul care tinde mai impulsiv și mai ușor de scos din fire.

Statistici legate de tulburarea de personalitate antisocială

Tulburarea antisocială de personalitate afectează 2 până la 4% din populație și este mai răspândită în rândul bărbaților.

Probleme de comportament antisocial au fost identificate la aproximativ 2-4 milioane de copii americani. Aceste comportamente sunt cele mai comune psihopatologii pentru care copiii ajung la specialist, mai bine de jumătate din vizitele la psihologi și psihiatri pediatri fiind provocate de aceste comportamente.

Diferențele de gen în cazul tiparelor de comportament antisocial sunt evidente încă de la vârsta de 3-4 ani.

Dintre copii de școală primară care manifestă comportament antisocial, peste jumătate continuă acest comportament și în adolescență. Dintre adolescenții care manifestă comportament antisocial, peste 75% continua acest comportament la debutul maturității.

Conform unor cercetări, 47% dintre bărbații aflați în închisoare și 21% dintre femeile închise suferă de tulburare antisocială.

Cauzele tulburării antisociale de personalitate

Cauzele precise pentru care se dezvoltă tulburarea antisocială de personalitate nu sunt cunoscute, însă sunt două aspecte de avut în vedere aici:

• Genetica poate face pe cineva mai pasibil să dezvolte această tulburare, apoi situații diferite de viață pot avea rol declanșator

• Modificările apărute în funcționarea creierului pot să fi fost provocate de un impediment în dezvoltarea creierului în perioada copilăriei (însă nu este obligatoriu să fie așa)

Tulburarea antisocială de personalitate este probabil să fie provocată de o combinație de factori. Doar pentru că are caracteristicile următoare, o persoană nu are în mod obligatoriu și o tulburare de personalitate.

• Influența mediului: O familie haotică poate contribui la dezvoltarea acestei tulburări, mai ales în familiile unde lipsește supravegherea părinților sau acolo unde lipsesc modelele adulte de comportament.

• Factori biologici sau ereditari: Cercetările au arătat o serie de răspunsuri fiziologice diferite la persoanele care suferă de această tulburare. De exemplu, au un răspuns mult mai slab diferențiat la stres, par să se simtă mai greu neliniștiți față de o persoană obișnuită și au un reflex de speriere mai slab (reacția involuntară la zgomote puternice este mult redusă). Această lipsă de sensibilitate la stimuli ar putea să le afecteze capacitatea de învățare prin recompensă și pedeapsă.

• Anatomia creierului: Lobul frontal, acea parte a creierului responsabilă de evaluare și planificare, pare să fie diferită la cei cu această tulburare. Cercetătorii au observat o creștere a volumului structurilor din creier responsabile de comportamentul violent, însă nu este clar dacă această creștere a determinat comportamentul sau dacă este doar rezultatul experiențelor prin care a trecut persoana.

Factori de risc în dezvoltarea tulburării antisocială de personalitate

Anumiți factori pot avea un rol predictiv în dezvoltarea tulburării antisociale de personalitate, cum ar fi:

• Diagnosticarea în copilărie cu tulburare de conduită
• Un istoric familial de tulburare antisocială de personalitate, alte tulburări de personalitate sau afecțiuni psihice
• Abuz sau neglijare în copilărie
• Mediu familial instabil, haotic sau violent (Simonoff, 2004)

Consecințe ale tulburării antisociale de personalitate pot să includă:

• Abuz asupra partenerului
• Abuz asupra copiilor sau neglijarea acestora
• Timp petrecut în închisoare
• Comportamente suicidare sau omucidare
• Alte afecțiuni psihice, precum depresia sau anxietatea
• Statut social scăzut sau vagabondaj
• Moarte prematură, de regulă din cauze violente

Tratamentul tulburării de personalitate antisocială

Cei care suferă de tulburare antisocială de personalitate adesea ajung să apeleze la tratament doar în urma unui ordin judecătoresc sau ca urmare a încarcerării sau a pierderii unor relații semnificative.

Cei mai mulți oameni cu această tulburare însă nu sunt niciodată diagnosticați și nu caută tratament. Această tulburare este considerată a fi una dintre cele mai dificil de tratat, mai ales în condițiile în care, la acest moment, nu există un tratament agreat.

Cu toate acestea, există indicii care sugerează că prin psihoterapie, comportamentul se poate îmbunătăți, chiar și în condițiile în care caracteristicile de bază precum lipsa de empatie, rămân neschimbate.

Tratamentul recomandat va depinde de situația particulară a fiecărei persoane și va ține cont de factori precum vârsta, istoricul familial, cazierul precum și existența unor probleme asociate, cum ar fi consumul de droguri sau alcool.

Familia și prietenii persoanei ar putea juca un rol activ și important în luarea deciziilor cu privire la tratament.

Un psihoterapeut poate ajuta pacientul să își administreze comportamentele negative și să dezvolte abilitățile interpersonale care îi lipsesc. Adesea, primul scop este acela de a reduce comportamentele impulsive care pot face rău sau pot conduce la arestare.

Tratamentul ar trebui de asemenea să adreseze tulburări co-diagnosticate, precum ADHD, tulburare borderline și tulburări de control al impulsului precum dependența de jocuri de noroc sau tulburările sexuale.

Deoarece majoritatea celor care suferă de tulburare antisocială vor avea și o formă de tulburare de abuz de substanțe, pacientul va trebui să fie adesea dezintoxicat ca prim pas al tratamentului, iar ulterior abuzul de substanțe și tulburarea de personalitate vor fi tratate simultan.

Tratamentul medicamentos

Există foarte puține date care să susțină eficacitatea medicației în tratarea tulburării antisociale de personalitate. Totuși, în anumite cazuri specifice, anumite antipsihotice și antidepresive se pot dovedi utile.

Prognoza tratamentului tulburării de personalitate antisocială

Pentru că cercetările asupra eficienței tratamentului acestei tulburări sunt limitate, ceea ce funcționează la o persoană ar putea să nu funcționeze la o alta.

Alianța terapeutică creată cu un terapeut empatic și angajamentul de a face schimbări semnificative pot crește rata de succes a tratamentului.

Tratamentul poate fi încununat de succes însă presupune dificultăți unice iar rezultatele pot să întârzie să apară. Este puțin probabil ca schimbările să fie bruște sau rapide, mai ales atunci când tulburarea este severă.

Urmare a faptului că adesea tratamentul este impus, pacientul poate să dea semne de îmbunătățire cu simplul scop de a scăpa de tratament. Însă, fără tratament, cei care suferă de această tulburare pot să ajungă să își facă rău lor înșile sau altora.