Nașul III: Tragedia lui Michael Corleone – o perspectivă psihologică

Michael Corleone, il capo di tutti capi. Seria celor 3 filme „Nașul” este, după părerea mea, cea mai bună serie a tuturor timpurilor. Și nu doar după părerea mea. De exemplu, IMDB (probabil cel mai mare site de profil), plasează seria pe primele locuri în topul celor mai bune 100 de filme din istorie: aici, aici și aici.

Dacă nu ai văzut cele 3 filme, nu vei înțelege mare lucru din cele ce urmează. Și, chiar dacă le-ai văzut, nu strică să le revezi. Mai ales că la începutul lunii decembrie apare partea a treia, remasterizată și cu scene tăiate la prima lansare.

Spre deosebire de aproape toată lumea, mie cel mai mult mi-a plăcut partea a treia. Da, exact, ce sacrilegiu.

Însă dă-mi voie să îți explic.

Primele două filme au fost extraordinare, dinamice, interesante, violente. Mai masculine, mai brutale, parcă se întreceau în cât testosteron sunt capabile să dezlănțuie. A treia parte însă are ceva în cantitate mult mai mare decât primele două părți: are suflet.

Un film care prezintă doar latura masculină, brutală, poate să fie captivant, dar e mai puțin credibil, mai puțin uman.

Partea a treia credibilizează întreaga serie, închide cercul și oferă spectatorului o privire fugitivă în sufletul celui care a fost mereu personajul principal al seriei. Pentru că, da, Michael este personajul principal, chiar și în partea întâi. Vito, tatăl său, e acolo pentru a-i preda ștafeta. Fratele său, Sonny, e acolo pentru a adăuga o notă tragică.

Moartea lui Sonny este evenimentul care determină în cele din urmă retragerea lui Don Vito din treburile familiei și ascensiunea lui Michael. Sonny fusese cel care ar fi trebuit să îi ia locul tatălui său la conducerea familiei.

Însă, precum în viață, nu e pentru cine se pregătește, e pentru cine se nimerește.

Sau nu chiar. Asta pentru că, deși Sonny era mâna dreaptă a tatălui său, Michael era cel care semăna cel mai mult cu Don Vito.

„E un vechi obicei al meu. Mi-am petrecut viața încercând să nu fiu neglijent. Femeile și copiii își permit să fie neglijenți, dar bărbații, nu” (Don Vito)

Din acest motiv, tatăl său a încercat mereu să îl protejeze pe Michael de afacerile familiei și să-l îndrepte spre o viață cinstită.

Sonny era impulsiv și nu își putea controla emoțiile, Michael era calculat și tenace. Tocmai din acest motiv, tatăl său credea că va ajunge departe, poate politician, poate chiar președintele Americii.

„Știam că Santino va trebui să treacă prin asta. Și Fredo… ei bine, Fredo era… Dar niciodată, nu am vrut niciodată asta pentru tine. Am muncit toată viața, nu mă scuz, ca să am grijă de familia mea. Și am refuzat să fiu luat de prost, să dansez pe sforile trase de toți baștanii. Nu îmi cer iertare, asta a fost viața mea, dar am crezut că, atunci când va veni vremea ta, tu vei fi cel care trage sforile. Senatorul Corleone, Guvernatorul Corleone… sau ceva”. (Don Vito)

Și Michael nutrea aceleași speranțe.

După cum spune chiar el, în partea a treia: „Toată viața mea mi-am dorit să urc în societate. Acolo sus unde totul era legal. Dar cu cât urc mai mult, cu atât mai corupt e totul”.

Însă totul se schimbă în momentul în care Don Vito este atacat pe stradă și aproape ucis.

Ca să înțelegi transformarea lui Michael din tânărul idealist și plin de vise de la început în ucigașul calculat din partea a doua și, în final, în bătrânul măcinat de regrete din partea a treia, trebuie să înțelegi ce îl animă, ce îl conduce.

Tatăl său era condus de dragostea față de familie și oameni.

„Un bărbat care nu petrece timp cu familia sa nu poate fi un bărbat adevărat” (Don Vito)

Pe când Michael Corleone este condus de sentimentul loialității și al datoriei față de familie.

„Fredo, ești fratele meu mai mare și te iubesc. Dar să nu mai iei vreodată partea cuiva împotriva familiei. Niciodată.”

Și este o foarte mare diferență între aceste două puncte de vedere.

Diferența devine imediat evidentă în momentul în care Michael preia conducerea familiei. Îi explică viitoarei sale soții, Kay, noua sa relativitate morală în acest dialog:

Michael Corleone: Muncesc pentru tata acum, Kay. A fost bolnav, foarte bolnav.
Kay Adams: Dar tu nu ești ca el, Michael. Am crezut că nu vei deveni un bărbat asemenea tatălui tău. Așa mi-ai spus.
Michael Corleone: Tatăl meu nu e diferit de orice alt bărbat puternic, orice om responsabil de alți oameni, cum ar fi un senator sau un președinte.
Kay Adams: Știi ce naiv pari spunând asta?
Michael Corleone: De ce?
Kay Adams: Senatorii sau președinții nu ucid oameni.
Michael Corleone: Oh, cine e naiv dintre noi doi, Kay?

Sentimentul datoriei îl determină pe Michael să justifice toate acțiunile sale prin prisma datoriei pe care simte că o are să apere interesele familiei. Și acest lucru îl face să fie atât de temut de dușmanii săi, maniera rece și calculată în care acționează.

Se întreabă la un moment dat: „Ai fost atât de iubit Don Altobello. De ce tu ai fost atât de iubit și eu atât de temut?”

Răspunsul este că a fost atât de temut pentru că nimeni nu îndrăznea să mai spere la milă și îndurare din partea lui, după toate atrocitățile pe care le comisese: imediat după preluarea conducerii, a ordonat uciderea tuturor capilor celorlalte patru familii din New York, a ucis un căpitan de poliție cu toate că până atunci nu mai îndrăznise nimeni să facă asta și, mai ales, a ordonat uciderea fratelui său, Fredo.

Ce pretenție de îndurare să fi avut dușmanii lui dacă a fost capabil să-și ucidă propriul frate?

Pe măsură ce povestea progresează, vedem cum Michael își pierde umanitatea tot mai mult. Din tânărul încă naiv de la nunta surorii sale, în debutul părții întâi, Michael se transformă încet într-o mașină rece și calculată, urât chiar și de familia sa.

Mulți cred că transformarea începe în momentul în care îi ucide pe McClusky și Solozzo, ca să-și răzbune tatăl. Motivul este că aceea este prima crimă în care îl vedem implicat.

Însă, Michael era erou de război, ceea ce înseamnă că mai ucisese și înainte (nu poți deveni erou de război altfel decât ucigând sau murind). Așa că nu atunci începe moartea sufletului lui Michael Corleone.

Partea a treia trebuia să se numească tocmai așa „Moartea lui Michael Corleone”, dar, din moment ce Coppola începuse deja să numere părțile, de dragul continuității studioul a insistat pentru a se păstra uzanța.

Cred însă că titlul inițial era mult mai potrivit, pentru că în partea a treia vedem și ni se explică, foarte subtil, cum a murit sufletul lui Michael.

Iar sufletul lui Michael a murit în Sicilia, odată cu bomba care i-a ucis prima soție și fiul nenăscut. Sicilia, locul unde „femeile sunt mai periculoase decât focurile de armă”.

Apollonia este marea iubire a lui Michael și acest lucru ne este sugerat extrem de subtil. Atât de subtil încât eu nu m-am prins decât după ce am văzut filmul de câteva ori.

Melodia temă a seriei Nașul, cea care apare în toate filmele, este însoțită de versuri în doar două cazuri, și ambele au legătură cu Apollonia: când o întâlnește prima dată și când e cântată de fiul său Anthony, mulți ani mai târziu și iar își aduce aminte de iubirea sa pierdută.

Chiar îi spune lui Kay, atunci când ea vine în Sicilia:

„Mi-am petrecut multe zile aici, gândindu-mă la tine. Gândindu-mă la soția mea și la copiii mei, și la cum i-am pierdut”.

Prima parte ar putea fi adevărată. Poate chiar s-a gândit la Kay multe zile. Însă când spune că s-a gândit la soția și copiii lui, nu mai vorbește despre Kay, vorbește despre Apollonia.

Iar copiii pierduți sunt toți copiii lui: copilul nenăscut pe care urma să-l aibă cu Apollonia, fiul său Anthony pe care îl pierde la nivel emoțional iar acesta îl înfruntă și îl respinge și în final pe fiica sa, pe care o pierde unui glonț care de fapt îi era destinat lui. Plus băiatul pe care Kay îl avortează pentru că „nu suportam gândul de a mai aduce pe lume încă un fiu al tău”.

Și totuși, de ce e Apollonia specială?

Din mai multe motive, însă cel mai important este că Apollonia este potrivită pentru el. Kay este aspirația lui, este lumea aia onestă și americană din care Michael își dorește cu disperare să facă parte.

Însă nu face parte din ea. Michael e cu un picior în lumea veche, în Sicilia, acolo unde singurul lucru care arde mai tare decât soarele este pasiunea oamenilor care trăiesc acolo.

Nu întâmplător, melodia-temă a seriei se numește „Brucia la terra” („Arde pământul”).

Sunt unele lucruri pe care nu le poți schimba, oricât te-ai da peste cap. Rădăcinile sunt unul dintre acele lucruri. Nu poți renega cu totul moștenirea ta culturală, locul din care vii, locul unde te-ai născut, fără să pierzi o parte din tine.

Cu Kay pur și simplu nu se potrivește, lucru care se vede destul de repede atunci când totuși se căsătoresc în cele din urmă. Kay i se opune la fiecare pas, îl contestă și ajunge să-l urască.

Cu Apollonia, Michael reface familia și continuă tradiția părinților săi: el este asemeni tatălui său, Apollonia asemeni mamei sale. Când o pierde pe Apollonia (și pe primul său fiu, primul născut), Michael se dezumanizează.

Devine mult mai rece decât tatăl său, la fel de calculat dar mult mai periculos. Pentru că nu mai are iubire în suflet. Doar datoria îl mai împinge înainte.

Aceeași datorie care i-a permis să își servească țara în armată și care i-a permis, probabil, să comită acele acte care i-au adus decorații în piept.

„Dacă e un lucru pe care ne învață istoria, acela este că oricine poate fi ucis”.

Este imaginea oricărui răufăcător care se simte îndreptățit de suferința prin care a trecut ca să se răzbune pe lume. Michael alunecă pe panta sociopatiei tot mai mult până când toate atrocitățile îl consumă atât de mult încât îi provoacă un atac cerebral, moment în care îl strigă pe Fredo, fratele pe care l-a ucis, poate pentru a-i cere iertare.

Și totuși, cu Kay n-ar fi putut să se potrivească?

Ba da, dacă ar fi mers în continuare pe calea onestă, fără a se implica în afacerile familiei. Însă Michael era de la început alegerea evidentă pentru a lua locul tatălui său.

Sonny era impulsiv și nu își putea stăpâni emoțiile. Iar Fredo: „Fredo are o inimă bună, dar e slab. Și prost”

Mereu a fost Michael cel care urma să succeadă la tron, chiar dacă nimeni nu a realizat asta.

„Chiar când credeam că am scăpat, ei mă trag înapoi”, spune el. Numai că el nu reușește să scape niciodată. Și, aș spune, nici nu și-a dorit de fapt să scape.

După moartea Apolloniei, se întoarce la Kay, confuz, încercând să regăsească ceva cunoscut. Dar Kay nu mai e potrivită pentru el. El e deja Don, iar Kay nu își dorește o astfel de viață. Ca să o convingă, o minte că afacerile familiei vor intra în legalitate în cinci ani, dar știe că asta e imposibil. Sau poate se minte și pe el, că ar putea să facă o minune și să reușească.

Pentru erorile sale de judecată, și pentru ororile comise, Michael este pedepsit aspru. Își pierde toți copiii, mai puțin pe Anthony, care însă nu vrea să aibă de-a face cu el. Motivul este că Anthony știe că a ordonat uciderea lui Fredo.

Așa că Michael moare singur și linia familiei se stinge odată cu el. În opoziție, tatăl său murise alături de Anthony, adică alături de familie și de noua generație.

Tragedia nu stă însă în moartea lui Michael, care vine aproape ca o izbăvire, ca un sfârșit al suferinței.

Tragedia o reprezintă viața ta. Viața unui om care încearcă să trăiască în două lumi și sfârșește respins de amândouă. Datoria față de familie, față de tatăl său pe care se simte obligat să-l protejeze, datoria de a răzbuna moartea fratelui său îl împing către o viață pe care nu și-a dorit-o, cu toate că avea toate atributele necesare să se bucure de succes în acea viață. Și tocmai această datorie îl împinge să își ucidă cumnatul (care era vinovat de moartea lui Sonny), fratele și pe oricine altcineva îi mai stă împotrivă.

„Nu vreau să distrug toată lumea, doar pe dușmanii mei”.

Aspirațiile lui de tânăr care vrea să rupă legăturile cu trecutul nu încetează însă să îl tenteze, așa că rămâne atașat de visul lui de a aduce familia în legalitate. Partea a treia ni-l arată îmbătrânit dar încă muncind la îndeplinirea acestui vis.

În final, Michael eșuează pe toate planurile: nu reușește să își protejeze familia, nu reușește să se facă respectat precum tatăl său (doar temut), nu reușește să devină un om de afaceri respectabil și nu reușește să păstreze dinastia (predă familia fiului ilegitim al lui Sonny, Vincent, care este oarecum parte din familie însă nu poartă numele Corleone).

De fapt, afacerea Immobiliare reușește, însă târziu, prea târziu pentru a mai conta. Tema aceasta a timpului care ne scapă printre degete apare de mai multe ori pe parcursul filmului. Prima dată o spune Don Vito lui Michael: „Pur și simplu nu a fost destul timp” (ca să intre în legalitate, ca să urce pe scara socială). Apoi îl vedem și pe Michael, la finalul părții a treia, în aceeași situație. Nu a fost destul timp ca să rezolve totul, ca să-și ducă planul la bun sfârșit.

Regretele sunt verbalizate atunci când se confesează: „Eu… mi-am trădat soția. M-am trădat pe mine. Am ucis bărbați și am ordonat ca alți bărbați să fie uciși. Am ordonat moartea fratelui meu. M-a rănit. L-am ucis pe fiul mamei mele. L-am ucis pe fiul tatălui meu.”

Întreaga tragedie a vieții lui Michael Corleone este rezumată de cardinalul căruia i se confesează: „Păcatele tale sunt teribile, și este drept să suferi. Viața ta poate fi salvată, dar știu că tu nu crezi asta. Nu te vei schimba”.

Ar fi putut Michael să își trăiască viața altfel? Ce s-ar fi întâmplat dacă Apollonia nu ar fi fost asasinată? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu se mai întorcea deloc acasă după război și rămânea prin Pacific și își petrecea restul vieții pescuind?

Ne putem imagina cum viața lui ar fi fost complet diferită. Poate că nu ar mai fi stat sub semnul tragediei. Poate că nu ar mai fi fost nevoit să-și vândă sufletul în schimbul onoarei și datoriei față de familie.

Și, mai ales, poate că viața lui ar fi fost diferită dacă ar fi ales mai bine femeia alături de care să trăiască.

După cum spuneam, cred că atât Kay cât și Apollonia erau potrivite pentru el. Însă el a ales-o pe fiecare în momentul cel mai nepotrivit: pe Apollonia când era în exil în Sicilia și era urmărit de asasini, pe Kay când îmbrățișase cu totul afacerile familiei, lucru cu care Kay n-ar fi putut să fie niciodată de acord, pentru că era împotriva tuturor convingerilor ei.

Vezi, nu e vorba doar despre alegerea partenerului, mai ține și de moment. Și de a face inclusiv o serie de calcule practice.

Dacă te interesează subiectul, pregătesc lansarea cursului „Cum să găsești și să păstrezi partenerul potrivit”. Poți să intri pe pagina cursului și să te înscrii pe lista de așteptare, iar eu te voi anunța când se lansează și se deschid înscrierile.

Și acum, cum se leagă toate astea de viața ta?

Poate că tu nu ești capul unei familii mafiote (sper că nu ești!), poate că nu încerci să devii cel mai mare latifundiar din lume (cu toate că, dacă îți dorești asta, de ce nu!), dar… poate că și tu ai sacrificat lucruri de dragul familiei, de dragul onoarei, de dragul datoriei.

Poate că și tu ai pierdut o iubire, poate ai pierdut și tu oameni dragi. Cum te-au schimbat lucrurile astea?

Pe Michael l-au înrăit, l-au împietrit. Dar pe tine?

Există lecții care pot fi învățate inclusiv din viața unui personaj fictiv precum Michael Corleone. Îți dai seama câte lecții pot fi învățate din propria ta viață?

Dacă vrei să ai o viață mai bună și să obții rezultate mai bune fără să te epuizezi, poți programa o ședință chiar acum. Sau poți să începi cu sesiunile gratuite.
Toate ședințele sunt online

Te-ar mai putea interesa și: