Psihoterapie de cuplu online: salvează-ți relația cât încă se mai poate

Psihoterapie de cuplu – salvează-ți relația cât încă se mai poate.

O căsnicie e mai ușor de reparat atunci când încă nu au fost sunați avocații.

Dacă te confrunți cu:

  • infidelitate
  • gelozie
  • amenințarea divorțului

atunci terapia de cuplu îți poate fi de folos.

Comunicarea este importantă într-o relație dar nu este totul: ceea ce aveți nevoie înainte de toate este să vă cunoașteți unul pe celălalt și să (re)învățați să trăiți împreună.


Cu cât amâni mai mult timp, cu atât faci mai dificilă rezolvarea situației.


De ce psihoterapie de cuplu online

Cercetările arată că cele mai multe cupluri apelează la ajutor pentru a-și rezolva problemele doar după ce au trecut 6-7 ani de la apariția primelor probleme. Nu fi o parte din această statistică și îmbunătățește-ți relația de cuplu începând chiar de acum.

Unul dintre scopurile terapiei de cuplu este îmbunătățirea modului în care interacționezi și comunici cu partenerul sau partenera ta. Scopul final este eliminarea tensiunilor existente între voi, aplanarea conflictelor și găsirea unei modalități optime de a trăi împreună.

Alte scopuri suplimentare mai pot fi recâștigarea încrederii, regăsirea pasiunii sau modificarea comportamentelor dăunătoare.

Terapia de cuplu este utilă atunci când vreți să:

  • regăsiți pasiunea pierdută
  • evitați despărțirea sau divorțul
  • învățați să trăiți împreună
  • redescoperiți ce vă unește

La ce ne referim când spunem psihoterapie de cuplu?

Vorbim de psihoterapie de cuplu atunci când ne vedem eu, cu tine și cu partenerul/partenera ta. Dacă subiectul discuției este relația de cuplu dar partenerul lipsește atunci vorbim de psihoterapie individuală.

Cui folosește să meargă la psihoterapie de cuplu?

La psihoterapie de cuplu ajung de obicei acele cupluri care sunt într-un impas: comunicarea este deficitară sau chiar inexistentă și compromisurile nu mai sunt acceptabile de către părți.

Uneori problema este legată strict de relație, alteori de subiecte conexe, pe care cei doi nu reușesc să se pună de acord: creșterea și educația copiilor, relația cu socrii, episoade de infidelitate, probleme de sănătate, probleme cu banii și așa mai departe.

Celor mai mulți oameni le vine mai greu să meargă la terapie de cuplu decât la terapie individuală. Această reticență se explică în două moduri:

  • persoana se teme că terapeutul va lua partea celuilalt în discuție
  • persoana se teme că expunerea cu sinceritate a gândurilor și sentimentelor în fața partenerului (pentru că, nu uita, terapia de cuplu se desfășoară în prezența ambilor parteneri) ar putea să agraveze și mai mult tensiunile și conflictele existente în relație.

De regulă cuplurile care încep terapia resimt o îmbunătățire imediată (chiar dacă uneori temporară) a relației iar acest lucru se datorează faptului că simpla participare a celuilalt la terapia de cuplu demonstrează că prețuiește relația și, pe cale de consecință, partenerul. Participarea și, mai ales, implicarea în procesul terapeutic, arată că îi pasă de relație și de salvarea acesteia.

5 factori de succes al terapiei de cuplu

Câțiva psihologi americani (L. Benson, M. McGinn și Andrew Christensen) au publicat în 2012 o recenzie a 40 de ani de cercetare în domeniul terapiei de cuplu. Ca urmare a acestei analize au identificat 5 factori cruciali pentru succesul unei astfel de terapii (Benson et al., 2012). Iată care sunt acești factori de succes în psihoterapie de cuplu:

  1. Schimbarea modului de a privi relația: terapeutul va încerca să-i determine pe parteneri să privească relația într-un mod mai obiectiv, să înceteze să îl învinovățească pe celălalt și să observe cum relația depinde și de context, nu doar de aportul partenerilor (de exemplu, în perioade de lipsă a banilor, relația poate avea de suferit fără ca vreunul dintre parteneri să aibă vreun aport deosebit).
  2. Modificarea comportamentului disfuncțional:  pe lângă îmbunătățirea comunicării dintre cei doi, terapeutul trebuie să se asigure pe cât posibil că partenerii nu se angajează în activități care le pot cauza rău sau care pot provoca rău altor persoane (de exemplu violență domestică).
  3. Reducerea evitării emoționale: prin evitarea exprimării sincere a gândurilor și sentimentelor, cei doi parteneri creează distanță emoțională și psihologică între ei. Terapeutul trebuie să îi încurajeze să exprime toate aceste trăiri interioare, cu scopul de a crește unitatea cuplului.
  4. Îmbunătățirea comunicării: fără comunicare partenerii nu pot susține cuplul. Pe parcursul terapiei, cei doi vor (re)învăța să își exprime dorințele sau nemulțumirile fără a-l ridiculiza pe celălalt, fără a fi agresiv și fără a încerca să manipuleze situația în folos propriu.
  5. Concentrarea pe punctele tari: pentru că mare parte din discuțiile terapeutice se concentrează pe probleme, e ușor să pierdem din vedere punctele tari ale unei relații, adică motivul pentru care de fapt acei doi oameni formează un cuplu.

Ai nevoie de terapie de cuplu?

Iată mai jos câteva semnale destul de clare că relația ta de cuplu are nevoie de psihoterapie de cuplu:

  • se repetă mereu aceeași ceartă: același subiect, aceeași întâmplare, aceleași scuze și aceleași argumente
  • se aude țiuitul singurătății în cuplu: nu mai vorbiți unul cu celălalt
  • nu mai faceți sex: nici măcar nu încerca să scuzi acest aspect, nu există argument care să stea în picioare
  • nimic nu vă mai place unul la celălalt: vedeți numai defecte și vă scoate din sărite orice gest, oricât de mărunt
  • relația nu duce nicăieri: nu vă certați dar parcă sunteți colegi de apartament nu cuplu
  • v-ați lovit de o problemă în cuplu peste care nu știți cum să treceți singuri
  • trăiți vieți complet separate
  • când sunteți amândoi acasă stați mai degrabă în camere diferite decât împreună
  • vă umiliți unul pe celălalt, fie între patru ochi fie în public
  • îl consideri pe celălalt dușmanul tău

Mai jos ai o înregistrare cu mine vorbind despre terapia de cuplu:

Resurse utile:

Informatii cu privire la consilierea cuplurilor https://en.wikipedia.org/wiki/Relationship_counseling

Beneficiile terapiei de cuplu http://www.talkspace.com/blog/2015/02/the-benefits-of-couples-therapy/

Cele 5 principii ale unei terapii de cuplu eficiente https://www.psychologytoday.com/blog/fulfillment-any-age/201203/5-principles-effective-couples-therapy

Dacă te confrunți cu dificultăți în relația ta și ai nevoie de ajutor, poți programa o ședință chiar acum

Toate ședințele sunt online