În cele ce urmează vreau să îți explic când ai nevoie de psihoterapie.

Acest text ți se adresează în primul rând dacă nu ai fost niciodată la psihoterapie. Chiar dacă nu ne cunoaștem, îndrăznesc să afirm că ai nevoie de psihoterapie pentru simplul motiv că tuturor oamenilor le-ar prinde bine să treaca măcar o dată printr-un proces psihoterapeutic. Nu te încurajez însă să mergi toată viața la terapie, de fapt chiar te sfătuiesc să nu faci asta. Excesele, indiferent de direcție, nu sunt bune. La fel cum nu este o idee bună să nu te duci niciodată, la fel nu este o idee bună nici să te duci tot timpul.

Trebuie să știi că acest articol reprezintă o transcriere aproximativă a celor explicate de mine în video-ul “În sprijinul nevoii de psihoterapie”, publicat și pe site-ul cabinetului dar și pe youtube la adresa

https://www.youtube.com/watch?v=0Vc2t9O0rAI

Am decis să public și un articol pe aceeași temă pentru că înregistrarea este destul de lungă (17 minute) și cu siguranță nu toată lumea are răbdare să o urmarească pana la capat. Publicând un text care se parcurge în 2-3 minute vreau să mă asigur că informațiile ajung în formă completă la toți cei interesați de acest subiect. Așa că, dacă ai urmărit înregistrarea deja, probabil că nu vei afla informații noi din acest text.

Voi discuta în continuare o serie de motive pe care le invocă oamenii pentru a nu merge la psihoterapie. Din păcate ai putea să fii tentat să invoci aceste motive mai ales atunci când ai nevoie de psihoterapie.

Nu mă duc la psihoterapie pentru că nu am probleme

Un astfel de motiv este în primul rand nerealist. Nu toți oamenii au același tip de probleme și nu toți resimt problemele în același mod însă cu siguranță toți oamenii au probleme (inclusiv psihoterapeuții). Toți avem aspecte ale vieții noastre care ne-am dori să mearga mai bine: relații intime, relații de prietenie, relații cu colegii de serviciu, gânduri sau comportamente proprii pe care am vrea să le schimbam.

A spune că nu ai probleme poate fi explicat în două feluri.

  1. Ai decis să negi existenta problemei în speranța că se va rezolva dacă o ignori. Iți pot spune cu destulă certitudine că există foarte puține probleme care se rezolvă de la sine. De obicei, ele fie persistă fie se agravează. Singura posibilitate ca o problemă să se rezolve singură este să intervină schimbări în mediul sau viața ta, schimbări care nu sunt provocate de tine. Aceasta este însă mai degrabă o loterie decât o certitudine: se poate întâmpla sau nu. Iar șansele sunt în defavoarea ta ca acest lucru să se întâmple.
  1. Resimți ca pe o slăbiciune faptul că ai o problemă: Cultul individualismului din societatea actuala te desconsideră ca individ dacă nu ești capabil să te descurci singur. Chiar dacă ești de acord cu această abordare, ideea de a te descurca singur trebuie însă înțeleasă asa cum trebuie. A te descurca singur nu înseamnă să trăiești izolat și să iei asupra ta toate problemele cu care te întâlnești. A fi parte dintr-o societate înseamnă tocmai a avea acces la persoane cu abilități diferite, capabile să rezolve tot soiul de probleme pe care nu le poți rezolva de unul singur, pentru că nu ai timp să înveți toate lucrurile de ai putea să ai nevoie în viață. Acesta este beneficiul principal al traiului într-un grup și o societate: accesul la această resursă de abilități și talent. Dacă nu ar fi așa, societatea nu ar mai exista, am vorbi de o simplă colecție de indivizi care acționează de capul lor, indiferenți la cei din jur.

În plus, când vrei să rezolvi singur o problemă, pierzi din vedere faptul că nu poți fi complet obiectiv atunci când vine vorba de propria viață și de propriile gânduri. Tocmai de aceea este preferabil să te vezi cu un psihoterapeut, pentru a asigura obiectivitatea în procesul de analizare a situațiilor.

Nu am probleme suficient de mari

Uneori, oameni care înțeleg faptul că psihoterapia este un demers util, spun totuși că se vor duce doar atunci când problemele vor fi suficient de mari pentru a justifica acest demers. Când problemele devin însă suficient de mari (psihoterapeuții numesc acest lucru „a te afla în criză”- fiind vorba, desigur, despre o criză psihologică) devine dificil de început demersul terapeutic pentru că, mai întâi, pacientul trebuie stabilizat și criza depășită. Deci, dacă aștepți ca problemele să devină suficient de mari, nu vei face decât să îngreunezi procesul terapeutic, lungindu-l mai mult decât este cazul sau chiar făcând imposibilă intervenția în acel moment.

Dacă te temi cumva că psihoterapeutul te va da afară din cabinet spunându-ți râzând: „Du-te domnule de-aici că n-ai destule probleme, vino când ai ceva serios de discutat” îți pot spune că nu este o teamă întemeiată. Chiar presupunând prin absurd că nu ai probleme serioase (deși, cum spuneam, mai bine nu aștepți până devin foarte serioase), simplul fapt că ți se pare că e ceva în neregulă indică faptul că e ceva în neregulă: poate e vorba de anxietate, poate e vorba de lipsa unui scop în viață, poate este o depresie mascată sub aparența unei stări de nemulțumire. Oricum ar fi, ceva este acolo. De aceea, nu există termenul de „ipohondrie psihologică”, pentru că ipohondria în sine este o problemă care trebuie adresată.

Am prea multe probleme

E un argument mai rar auzit însa mai răspândit totuși decât am fi poate tentați să credem la prima vedere. Principiul pe care merge cel care vine cu acest argument este „dacă nu e stricat de ce să-l repari”. Pacientul crede că este de fapt copleșit de probleme dar se simte norocos că deocamdată nu a ajuns într-o criză și în același timp se teme că, dacă merge la psihoterapie, psihoterapeutul va „zgândări” acele probleme scoțându-le pe toate la suprafață. În acest punct teama poate părea justificată, mulți ne-am simți copleșiți dacă brusc ne-am confrunta cu 100 de probleme diferite. Din fericire însă, lucrurile nu stau chiar așa.

Vreau să iți spun două lucruri legate de acest aspect:

  1. Sunt șanse foarte mici să ai atât de multe probleme precum crezi sau să fii atât de „bolnav” precum crezi (de fapt în psihoterapie nu se folosește termenul „bolnav”, îl folosesc aici doar pentru impact).
  2. Chiar dacă ai dreptate și ai multe probleme, psihoterapia funcționează după principiul dominoului. Acele multe probleme au fire comune și pot fi urmărite până la câteva (2-3) cauze comune. Așadar, ceea ce par a fi 100 de probleme, sunt de fapt manifestări ale acelor 2-3 cauze principale aplicate în diferite situații de viață (viața personală, profesională și așa mai departe). Iată de ce psihoterapia nu ar trebui sa dureze ani de zile pentru că psihoterapeutul nu ar trebui să ia toate aceste manifestări și să le analizeze pe rând. Ideea este să mergi la cauză și pe aceea să o adresezi. După care psihicul pacientului începe să lucreze singur și va rezolva din ce în ce mai multe din acele manifestări fără asistența psihoterapeutului.

La psihoterapie ar trebui să mergi când simți că e ceva în neregulă în viața ta, nu atunci când nu mai ai nici o altă variantă. Nu amâna să mergi doar din comoditate. Rezolvarea lucrurilor de care nu suntem mulțumiți în viața noastră nu este un lux ci o necesitate. Mai ales dacă ne gândim că procesul psihoterapeutic eliberează resurse interioare care pot fi folosite mult mai util în atingerea scopurilor tale personale constructive: acelea care au legătură cu a face mai bună viața ta și a celor din jurul tău. Energia ta psihică nu ar trebui să fie deturnată excesiv de procesul de coping (în traducere liberă coping înseamnă „a face față”) cu situații sau comportamente neplăcute. Mai ales că oricum nu scapi, știi vorba aia, dacă nu faci față atunci faci spate.